Am citit la Alexandru Racu un articol interesant referitor la acest referendum. El vine cu o idee interesantă, cum că acesta ar fi o confruntare între „tefeliști” și „popor”, pe modelul referendumului din 2012, care a fost o confruntare între „popor” și băsism.
Una dintre iluziile întreținute de „opoziție” și de simpatizanții săi este că PSD va muri de bătrânețe. Desigur, a electoratului său. Că „demografia salvează România” de „ciuma roșie”. Cum ar zice domnul președinte, ghinion.
Mă îndoiesc că Traian Băsescu chiar are de gând să ignore pentru a treia oară o majoritate parlamentară în cazul în care USL chiar depăşeşte 50% şi, la modul cum evoluează PD, sunt şanse să depăşească chiar 60%, nu doar 50. Este mai degrabă un semnal de încurajare trimis oamenilor proprii dar şi o continuare a strategiei de subminare a alianţei USL, mai ales că a căpătat un aliat nesperat în Dinu Patriciu, şi el decis să lupte prin toate mijloacele împotriva construcţiei lui Antonescu şi Ponta.
O vorbă din bătrâni spune că atunci când e să ai ghinion găseşti un cui şi într-un cartof. Este ceea ce i se tot întâmplă micuţului premier Boc. Inaugurează un complex comercial, a doua zi apare garda şi amendează trei sferturi dintre comercianţi. Vrea să-i dea cu sâc lui Adrian Năstase şi să vândă o zecime din Petrom la un preţ mai mare decât a luat fostul premier, ţeapă, nu se vinde. Inaugurează azi un centimetru de autostradă, a doua zi se surpă. Din punct de vedere al imaginii, ar fi fost deci mai inspirat pentru democraţi să evite să-l folosească pe Emil Boc ca vector de imagine şi să-i recomande să tacă inspirat. În loc de asta, îl vedem în fiecare seară la TV făcându-se de râs cum a scos el România din criză şi nu a adus-o în situaţia Greciei.
Privind la tv coada de maşini de la şase dimineaţa şi apoi triumful celor care au pătruns primii pe pod în sunet de claxoane şi urlete de bucurie cum doar la o victorie a echipei naţionale de fotbal în care jucau un Hagi, Dorinel Munteanu & comp. mai vedeai, îmi este clar că PD va fi zdrobit la alegerile locale pentru Bucureşti. Fiindcă mai urmează cel puţin inaugurarea stadionului Naţional.
Îmi este greu să înţeleg ce urmăreşte Traian Băsescu prin aceste propuneri incoerente care iau prin surprindere pe toată lumea (mă întreb uneori dacă nu cumva se surprinde şi pe el însuşi). Dacă ar fi vorba de o dorinţă reală de îmbunătăţire, ea este oricum subminată de mijloacele prin care se încearcă impunerea ei. Nu poţi să te lansezi într-un proiect amplu de schimbare din temelii a fundamentelor unei ţări – căci asta face modificarea Constituţiei şi a organizării administrative – peste noapte, aşa cum ai modificat TVA-ul de vineri până luni.
Nominalizarea lui Sebastian Lăzăroiu la ministerul Muncii ne arată un preşedinte care a pierdut complet simţul realităţii. Întâmplarea face ca acesta să fie unul din ministerele unde democraţii chiar au competenţe, numai dacă-l amintim pe fostul ministru Gheorghe Barbu, una din puţinele prezenţe decente în guvernele post-decembriste. În plus, este o umilire gratuită a lui Emil Boc şi a democraţilor, o arătare a muşchilor inutilă după demonstraţia de obedienţă de la Congres.
Am găsit azi un articol amuzant despre „beneficiile” cotei unice (la fel de comice sunt şi comentariile) şi m-a izbit un lucru, pe care până acum nu-l observasem în alte dezbateri. S-ar părea că românii văd în impozitarea progresivă o penalizare a muncii. Ca şi cum toţi ar fi inteligenţi, bine plătiţi şi o impozitare progresivă le-ar afecta dramatic veniturile. Numai că statistica arată, de fapt, altceva.
Am observat că majoritatea celor care au comentat pe marginea programului economic al USL au exprimat opinii negative. O parte dintre ele se susţin, altele nu. Una din acuzaţii este că programul este sumar. Totuşi, nu este rolul unei prezentări de presă adresată publicului larg să intre în prea multe detalii tehnice. Nu ştiu dacă ele şi există, însă în momentul de faţă este mai puţin important.
