Ori sau şi?

Comentariile pe seama filmului şpăgii ministeriale s-au oprit, în funcţie de tabăra în care se află comentatorul, fie asupra şpăgii, fie asupra modului în care informaţia a devenit publică, situaţie care permite ambelor părţi să ignore faptele. Simpatizanţii liberalilor se concentrează doar asupra lui Traian Băsescu, insultând astfel inteligenţa propriilor suporteri, în vreme ce tabăra adversă se concentrează doar asupra şpăgii eludând lipsa de deontologie profesională a Rodică Culcer şi faptul că instituţii ale statului sunt antrenate într-un război (până la urmă) româno-român.

Informaţiile care au tot apărut după conturează faptul că acţiunea chiar nu are absolut nimic cu ideea de luptă împotriva corupţiei şi ridică tot felul de întrebări asupra circumstanţelor în care informaţii dintr-un dosar al DNA ajung la un ONG (întâmplător, desigur, foarte apropiat de Monica Macovei) care îl oferă unor jurnalişti. Mai departe, modul în care TVR a prezentat informaţia (prelucrată în prealabil, fiindcă nu avem de a face cu un material brut, ci de un montaj special) este lispit de orice deontologie profesională. Spre comparaţie, este de văzut cum a procedat Mediafaxul, şi el beneficiar al materialului. Nu spun că TVR nu trebuia să difuzeze materialul, ci doar că trebuia să-l contextualizeze profesionist, jurnalistic, nu să se lase folosită ca o t…ă de pe centură. Ca jurnalist ai obligaţia să-ţi pui nişte întrebări şi să găseşti răspunsurile corecte înainte de a opera o asemenea bombă, fiindcă altfel rişti să-ţi explodeze în faţă. În urma acestui eveniment, Rodica Culcer iese din categoria inofensivă a „gospodinelor” şi intră în cea a slugilor. Televiziunea publică nu este OTV să difuzeze orice mizerie pe nemestecate. Până la urmă, vorba lui CTP, şi guzganii au drepturi. Acuzaţiile de cenzură din partea stimabilei sunt ridicole, comunicatul preşedintelui TVR fiind un – total surprinzător – model de bun simţ.

Nu ştiu dacă ideea exprimată de mulţi că prin publicare dovezile nu mai pot fi folosite în proces este şi adevărată, poate un avocat să lămurească problema, personal nu văd de ce nu. Există însă alte motive pentru care dovezile respective nu ar utea să fie folosite în instanţă (lipsa autorizării interceptării telefoanelor, de exemplu, fiindcă nu am văzut nici o reacţie din partea instituţiilor implicate). În acest caz, poate fi o explicaţie a faptului că imaginile au fost făcute publice. Oricum, publicarea informaţiilor din dosare este ilegală şi mi se pare surprinzător că nici DNA nu anunţă o anchetă internă, nici preşedintele nu solicită aşa ceva (ba chiar trimite, la mişto, la jurnalist, care oricum are obligaţia de a-şi proteja sursele). În alte cazuri, jurnaliştii sunt arestaţi pentru simplul fapt că deţin astfel de informaţii, cum a fost cazul unor corespondenţi de la Ziua sau România liberă care „găsiseră” un CD al MApN.

O altă ciudăţenie este comportamentul lui Mureşan. Dacă se vede clar pe al doilea filmuleţ că Mureşan primeşte un plic de la Ciorbă, nu se vede nicăieri că acel plic a fost dat lui Remeş. Dacă cei de la DNA erau siguri că Remeş a luat banii, ar fi trebuit să-i aresteze pe loc, mai ales că nu se punea problema descoperirii unor alţi membri ai grupului. De asemenea, Remeş însuşi nu rosteşte nimic incriminator, discuţia telefonică dintre el şi Mureşan fiind irelevantă pentru stabilirea unei legături directe între eventualele licitaţii trucate şi acţiunea sa. Pe baza dovezilor prezentate, mă tem că Remeş nu poate fi condamnat de o instanţă. Cu atât mai mult devine de neînţeles de ce nu a fost valorificat flagrantul.

Apoi, trebuie observat că şi acest scandal urmează acelaşi „pattern” ca în cazurile Patriciu şi Năstase. Acţiuni spectaculoase mediatic (vi-l mai amintiţi pe Patriciu ieşind încătuşat din dubă la miezul nopţii sau de percheziţiile la termopanele lui Adrian Năstase? dar de cei 20+ de vameşi luaţi cu autobuzul direct din vamă în direct, pentru a fi eliberaţi pe rând „din lipsă de dovezi”) dar ineficiente din punct de vedere al justiţiei şi pline de erori de instrumentare. Mie îmi este clar că nu există nici un interes real pentru lupta împotriva corupţiei, ci doar se urmăreşte dezvoltarea unei imagini spectaculoase. Rămâne însă de văzut cât poţi umfla o broască înainte să explodeze. Utilizarea instituţiilor statului în războaie personale duce la decredibilizarea totală a acestora. În momentul de faţă nu ştiu dacă mai este vreo persoană care să aibă încredere în Justiţie şi nici nu mai există o persoană credibilă la vârful vreunei instituţii (minister, parchet general, DNA…).

În fine, rămâne de neînţeles atitudinea premierului şi lentoarea cu care a acţionat. Vinovat sau nevinovat, Remeş trebuia să plece de mult (lăsând la o parte amănuntul că nu avea ce căuta în guvern de la bun început), mai ales că se ştiau şi de către liberali anumite informaţii – făcute publice chiar de Chiuariu. Ţinând cont că deja se anunţă alte asemenea spectacole, ar trebui urgent o retragere a viitoarelor victime. Pentru a putea lupta la modul serios cu Traian Băsescu – în condiţiile în care acesta aruncă în luptă un arsenal din ce în ce mai periculos – liberalii trebuie să rezolve la modul cel mai serios vulnerabilităţile pentru a nu deveni noul PSD. Până acum au dovedit că, deşi uneori mai lent, ei chiar ţin seama de
„vocea poporului”.