O moţiune pentru identitatea PSD

Toate analizele politice făcute pe tema moţiunii de cenzură a PSD pornesc de la o premisă greşită, aceea că PSD intenţionează să dea jos guvernul Tăriceanu. Însă PSD nu are nimic cu liberalii şi guvernul lor – care, de altfel s-au dovedit destul de prevenitori faţă de doalenţele social-democraţilor şi cu care au colaborat bine până acum – ţinta lor fiind PD-ul şi, desigur, Traian Băsescu.

Desigur, este foarte posibil ca guvernul Tăriceanu II să cadă, însă doar ca victimă „colaterală” – nu poţi face omletă dacă nu spargi nişte ouă. Alta este însă ţinta şi alta este problema pe care încearcă social-democraţii să o rezolve.

Problema PSD este una de identitate. Ei nu sunt nici la putere, nu sunt percepuţi a fi nici în opoziţie. Depunând moţiunea de cenzură şi mergând cu ea până la capăt, ei nu au decât de câştigat. Dacă PD-ul refuză să voteze moţiunea şi ea pică, le-a furat rolul de partid de opoziţie. Dacă moţiunea trece, Traian Băsescu va numi un premier democrat şi astfel PSD-ul va fi şi mai evident partid de opoziţie. Nici vorbă să ia în vreun moment în considerare ipoteza „Mircea Geoană – premier”. Asta este pur şi simplu o supra-licitare, pentru a fi siguri ca nu cumva Băsescu să le dejoace planurile şi să numească un alt premier PSD (deşi mă îndoiesc că ar face-o). Şi chiar dacă ar face-o, PSD iese în câştig, ajungând pe faţă la guvernare şi putându-şi asuma bunele rezultate ale acesteia.

Însă adevărata problemă a PSD nu este neapărat una de identitate, ci de relaţie cu electoratul. Partidele şi politicienii vestici au în centrul acţiunilor lor electoratul. La noi, partidele şi politicienii se au în centrul acţiunii pe ei înşişi. Actul politic nu are nici o legătură cu administrarea cetăţii, fiind un spectacol suficient sieşi. Electoratul în loc să fie „client” este doar „spectator”. PSD a dus până la măiestrie acest joc, numai că nu mai este suficient. Chiar dacă ei vor câştiga jocul politic, vor trebui să se prezinte la urne în faţa electoratului. Unde vor veni tot cu „nepotul” Năstase, cu „baronii” Oprişan, Dragnea & comp, cu dinozauri ca Iliescu, Văcăroiu sau Iorgovan…

Această problemă este a tuturor partidelor politice, nu doar a PSD. Chiar dacă, aparent, Traian Băsescu este primul politician „orientat spre popor”, tot ce a făcut el a fost să mute spectacolul din zona institituţională în piaţa publică. Acest fenomen este accentuat şi de faptul că în România nu există cetăţeni, ci doar cetăţean. Deocamdată singura formă de colectivism acceptată este galeria şi totul se reduce la „Muie X”.