Iniţial, am crezut că receptarea Raportului Comisiei Prezidenţiale de către presă se datorează incompetenţei şi incapacităţii acesteia de a detecta o temă importantă de discuţie. Spre deosebire de restul, în Ziarul Financiar titlul dat este „Traian Băsescu propune un New Deal”, sau ceva similar, mai aproape de ceea ce ar fi vrut preşedintele.
Citind şi excelenta analiză a lui Cristi Pârvan, înclin să cred că cineva a interceptat raportul şi a dat „tema de campanie”, spulberând astfel un manifest politic care ar fi trebuit să stea la baza campaniei prezidenţiale a lui Traian Băsescu. Este foarte interesat de identificat cine a fost primul care a dat raportul şi a impus tema „droguri şi prostituţie”. Asta demonstrează că actualul preşedinte are nişte adversari mult mai bine pregătiţi şi este permanent pus în defensivă.
Din punct de vedere politic, este cea mai puternică lovitură pe care a primit-o Traian Băsescu, mai important chiar decât „Mircea Băsescu teroristul” sau inculparea Elenei Udrea. Raportul se dorea „platforma-program” a campaniei electorale, nu întâmplător a fost publicat acum. De asemenea, atinge preponderent probleme din zona rurală, adică acolo unde se va decide rezultatul final. Modul în care BOR a intervenit foarte rapid în condamnarea raportului înseamnă o lovitură şi mai puternică, deoarece preoţii reprezintă agenţi de influenţă foarte importanţi.
Puse cap la cap, toate aceste evenimente ne arată că:
- S-a redus masiv sprijinul instituţional pentru preşedinte, ceea ce pentru cineva aflat încă în funcţie şi cotat cu cele mai mari şanse de victorie ar trebui să fie un semnal de alarmă.
- Echipa de campanie este slabă, mult sub adversar (oricine ar fi acesta – nici unul dintre contracandidaţi nu pare a avea datele necesare). Parcă Traian Băsescu este surprins de prea multe ori, reacţionează nepotrivit. Lipseşte nervul, spontaneitatea, naturaleţea.
- Este pus permanent în defensivă, ceea ce este cu totul şi cu totul altceva decât simpla atacare permanentă. Ştiu că fanii preşedintelui se încurajează cu ideea că „atacurile îi fac bine”, problema este că, de fiecare dată, atacurile nimeresc ţinta şi implică acţiuni defensive, care nu-i plac preşedintelui.
- Toate temele majore sunt eliminate: Corupţia = Elena Udrea, Monica Iacob Ridzi, Mircea Băsescu, Elena şi Ioana Băsescu, Traian Băsescu însuşi (Casa din Mihăileanu, de ex.); Reforma instituţională = Băsescu dictator!; Problemele sociale = Droguri şi prostituţie; Reforma clasei politice = Elena Băsescu, William Brânză, Conţac, Simirad; Tema economică = Criza economică, „jugul” FMI.
- Reducerea sprijinului BOR. Deşi este prematur să afirmăm aşa ceva, graba cu care BOR s-a grăbit să incrimineze raportul comisiei prezidenţiale sugerează o reducere a acestui sprijin şi sincronizarea acesteia cu tabăra adversă.