Ieri, din link în link, am văzut o mulţime de fotografii cu Bucureştiul anilor ’70 şi ’80. Din anii ’70 nu-mi aduc aminte mare lucru, decât trenuleţul acela din Romarta Copiilor unde probai încălţămintea, Artexurile de la subsolul aceluiaşi magazin, Pepsiul, Cicoul şi indiana de la o cofetărie pe Carol Davilla dintr-o viluţă cochetă, şi imensitatea oraşului – comparativ cu Alexandria mea natală, de unde veneam de două roi pe an ca să ne înnoim garderobele (sau chiar mai des dacă avea tata treabă „la centru” şi mama se putea învoi de la servici. Din anii ’80 însă ţin minte mai bine străzile pline de gropi, mijloacele de transport în comun ruginite, în care nu se închideau uşile şi geamurile, faţadele cenuşii, străzile şi magazinele pustii (apropo de asta, am retrăit acelaşi sentiment intrând acum câteva zile în supermarketul Primăvara, aflat în spatele blocului: 3 sortimente de conserve întinse pe un raft întreg, 4 feluri de biscuiţi întinşi pe jumătate de raft, câteva bomboane, doar la băuturi stătea ceva mai bine, probabil că se va închide până la sfârşitul anului). Văzând pozele îmi dau seama că şi în anii ’70 Bucureştiul era un oraş preponderent urât şi neîngrijit. Poate oamenii erau ceva mai destinşi.
Acum însă, mai pregnant de vreo 3 ani încoace, Bucureştiul începe să redevină un oraş prietenos pentru locuitori. Din ce în ce mai multe flori şi spaţii verzi. Spaţii de joacă „ecologice” pentru copii. Străzi principale sunt bine asfaltate şi întreţinute. Clădirile încep să se renoveze. Firmele de salubritate îşi fac datoria. Am început să văd chiar proprietari de câini cu punguliţe după ei strângând rahatul câinilor proprii (nu mulţi, dar sunt cam unul din zece, ceea ce reprezintă un bun început).
Oraşul se schimbă în bine. Din păcate, oamenii rămân mohorâţi, închişi sau de-a dreptul nesimţiţi. Pentru mulţi dintre locuitorii săi, Bucureştiul nu a depăşit nivelul de dormitor comun.
Eu am vazut diferenta mai mult cand am revenit in tara dupa 1 an de lipsa. Si am observat ce zici tu, drumuri mai bune, locuri de joaca decente. Si fata de Michigan mai multa personalitate. Oamenii inca mohorati si multi nesimtiti, dar usor usor se va schimba si asta.
e criza. si asta schimba mult. mai putine masini, oameni cu mai mult timp liber. si mie mi se pare bucurestiul schimbat dupa un an de ratacit prin ardeal si germania.
Pe dracu prietenos. Imi aleg cu atentie zonele prin care ma plimb sa nu ma alerge maidanezii…
Cand m-am intors din Paris m-a socat felul haotic si salbatic in care creste iarba in parcurile noastre. In Franta zici ca au mocheta… firele sunt uniforme si taiate la milimetru.
Dar totusi uite ca bani se cheltuiesc mai multi ca in Paris…
http://www.gandul.info/news/700-000-de-euro-pentru-plantat-iarba-ieseau-mai-ieftin-daca-puneau-parchet-4605881
Cam cate triliarde de euro trebuie sa dam ca sa avem si noi niste iarba pe care sa te poti intinde…
Mihai, maidanezii supravieţuiesc din cauza locuitorilor care îi hrănesc şi îi ţin pe lângă blocuri, îi ascund când apar hingherii (ba chiar îi bat, de înjurături nici nu se pune problema).
Cu iarba, din câte am înţeles eu dintr-o discuţie cu un specialist este şi o problemă de sol. Gazonul pur şi simplu nu rezistă şi trebuie înlocuit periodic.
Suntem vecini, si chiar arata mai bine.
Da, acu un an (când am fost ultima dată) era mai bine decat era acum 5 ani … dar încă nu e suficient de bine încât să reapară Bucureștiul pe harta mea! pentru că momentan, orașul ăsta pur și simplu nu mai există pentru mine … iar principala problemă nu e legată nici de gazon și nici de asfalt, ci de manelizarea-ghiolbanizarea excesivă: pe carosabil, pe trotuar, pe terase și în parc, la cafenele și cârciumi, la boacăza din colț … oriunde.
I’m sorry, nu vreau să jignesc nici un bucureștean, dar eu mai dau prin zonă doar forțat literalmente de împrejurări. Și cum nici la TV nu mă mai uit, constat cu surprindere că pentru mine Bucureștiul e un „oraș de poveste”: nu la fel de frumos ci la fel de inexistent! 😉