Firul de aţă

În momentul de faţă Traian Băsescu este un jucător de poker care joacă la cacealma. Adversarii i-au plătit (demiterea guvernului Boc), astfel încât jucătorul ridică miza. Pur şi simplu nu are altă soluţie. Dacă arunca cărţile (nominalizarea lui Johannis) era terminat politic, nici nu mai avea rost să mai participe la alegeri. Aşa însă provoacă „majoritatea de 65%” ridicând miza. Dacă guvernul trece, are toate şansele de a câştiga alegerile. Dacă nu, oricum a pierdut totul.

Are vreo şansă?

Mărturisesc că nu am crezut că moţiunea va fi adoptată. Majoritatea anti-prezidenţială pare să acţioneze corect şi coerent, coordonându-se foarte bine. Impresia lăsată este că Crin Antonescu este lăsat să conducă ostilităţile de către PSD (chiar şi azi, Mircea Geoană a ieşit după Crin Antonescu). Varujan Pambuccian a ieşit cu un mesaj destul de clar şi ferm de susţinere a lui Johannis, numindu-l chiar „candidatul nostru”. Cum nici UDMR nu pare să se dezică (şi dacă ar face-o ar însemna să se discrediteze complet) şansele lui Traian Băsescu de a disloca majoritatea parlamentară sunt slabe.

Traian Băsescu nu face altceva decât să mobilizeze împotriva sa cea mai mare parte a nehotărâţilor care vor veni la vot să se opună „dictatorului”. 254 nu mai este o alianţă a ruşinii, ci doar o majoritate parlamentară pe care Traian Băsescu a ales să urineze. Dacă aş fi strategul de campanie al lui Crin aş scoate repede nişte tricouri cu „Nu suntem doar 254”.

10 Comments

  1. Unii sunt de părere că acceptându-l pe Johannis ar fi fost singura lui şansă de a mai salva ceva. Putem să pedaleze pe faptul că îşi doreşte stabilitate politică, că vrea ca criza politică şi economică să se termine, că vrea să respecte majoritatea parlamentară şi implicit voinţa poporului şi spiritul Constituţiei bla bla bla…

    Off-topic: de ce nu-ţi schimbi structura URL-urilor? /?p=1184 de ex. e cea mai proastă alegere când e vorba de SEO şi usability. Nu mai frumos ar fi fost un /firul-de-ata.html ?

  2. Păi Title-ul paginii are cea mai mare greutate. (Şi) De-aia ai ieşit bine în Google acolo. Însă URL-ul vine cam pe locul 3 sau 4.

    Poate exemplul tău nu e cel mai fericit, dar hai să încercăm cu asta:

    /mai-intra-traian-băsescu-in-turul-doi.html

    Pe care de altfel îl poţi simplifica faţă de titlul articolului:

    /traian-basescu-turul-doi.html

    Sau poţi chiar să faci o variaţie de la titlu:

    /traian-basescu-sanse-turul-doi.html

    Avantajul pentru usability este că userul are o idee despre ce este vorba în articol înainte de a da click. Eu înţeleg ce zici cu link-urile lungi, în cascadă etc. Cu puţină ordine se pot evita asemenea situaţii.

    Gata, nu mă mai pun la dat sfaturi neîntrebat. 🙂

  3. topicul e dragut ca si eu sunt la fel, si ma injura aia carora le zic ca trebuie sa aiba grija la SEO si metataguri 🙂
    Darius… ideea e ca daca n-ai Adsense ca sa faci bani … si doar vrei sa impartasesti ganduri … oricum nu te ajuta prea tare ala care cauta dupa firul de ata si sta 5 secunde la tine.

    Cristi: Dap castiga zile (cu Boc) la butoane.

  4. @Darius, întotdeauna un sfat e binevenit, mai ales dacă e gratis 🙂
    Pe lângă ce am spus mai sus, 99% din articolele de pe acest site au o „durată de viaţă” de 2-3 zile, la modul cum se schimbă lucrurile la noi. Mă rog, există o anumită ciclicitate (am vrut la un moment dat să fac un experiment punând pe site un articol din 2006 😀 Legat de asta, când şi când mai primesc câte-un comentariu şi pe vechiul blog 😀 tot din cauză de actualitate.
    Revenind, în cazul meu, traficul venit din motoarele de căutare are toate şansele să dea peste conţinut „datat” (cu excepţia unor articole cum sunt cele cu Romtelecom sau cu băncile).
    @cristi
    am dubii că butoanele alea ajută dincolo de un anumit impact psihologic. Ţinând cont de circumstanţe mă îndoiesc că „aparatul” mai răspunde chiar atât de prompt la acele butoane. Şi Adrian Năstase era în control, ba chiar în circumstanţe mai favorabile, dar tot a pierdut. Eu, dacă aş fi parlamentar interesat de negociere, nu m-aş aventura în momentul de faţă. S-a văzut şi la moţiune că nu au fost prea mulţi „trădători”. După alegerile prezidenţiale, poate. În momentul de faţă, puterea de negociere a cuplului Băsescu-PD este diminuată de:
    – Poziţia delicată a preşedintelui pe care sondajele îl dau învins în turul II;
    – Debusolarea PD, care a scăzut cu 5% în sondaje şi are perspectiva opoziţiei;
    – Absenţa unor linii directoare coerente;
    – Un sentiment crescând în PD de revoltă la adresa evoluţiei partidului (pierderea de voturi vine de la cei care renunţaseră să mai voteze cu Traian Băsescu);
    – Senzaţia din ce în ce mai acută de… ratare şi frustrare (ca la fotbal, când nu-ţi iese nici o pasă, nici un dribling şi adversarului îi iese tot); este a doua oară când PD este pe cale să piardă puterea prematur, de fiecare dată din cauza lui Băsescu.

  5. mai cristi, ori eu sunt prea cinic, ori tu esti prea analitic.

    Sunt de acord cu tot ce spui, dar consecinta e ca trebuie sa-si limiteze pierderile. Inchipuieti cum s-ar comporta tot „aparatul de partid” in cazul in care chiar ar trebui sa iasa din functii. Cum si-ar evalua sansele sa revina si mai ales cum crezi ca s-ar comporta mai ales cei veniti pe ultima suta de metrii .

    Vezi ca in seara asta s-a cerut la B1 .. ca sa vorbeasca cu ai lui si sa le dea mesaje de linistire. Adevarata miza acum e sa limiteze pierderile sperand intr-o viitoare scamatorie.

  6. Pai daca e sa ridicam miza, cred ca asta ar trebui sa faca si adversarii lui Basescu.

    In acest sens, e fericita iesirea de azi a lui Antonescu, care a declarat ca daca iese presdeinte il va numi premier pe Johannis (ma rog, abstractie facand de unele ‘detalii’ constitutionale, dar ma rog).

    Eventual semnarea de catre PND-PSD-UDMR etc. a unui document mai puternic decat scrisorica de sustinere a lui Johannis, ceva de gen alianta sau formarea imediata, in jurul aceleiasi persoane, a unui guvern ‘fantoma’, drept contrapondere la ceea ce urmeaza sa anunte croitorasul portocaliu.

  7. Mihai

    Eu in locul lui Geoana si Crin l-as accepta pe baiatul ala Nimeni Cu Acte numai asa ca sa vada poporul ca Basel in continuare nu face nicio scofala…

    • @Darius,
      E nebun.
      @Liviu
      deja a depăşit limita.
      @Cos
      Şi eu că tu eşti din Bucureşti 😀 Momentan, cel mai aproape de Timişoara o să fiu la Hunedoara, în noiembrie, de vreo 2 ori. Era să ajung şi la Timişoara, dar au picat proiectele (erau două). Când ajungi pe-aici, dă un semn şi vedem noi cum ne vedem.
      @Cristi
      nu ştiu de ce, mesajul tău intrase la spam, de aia a apărut cu întârziere. Pare OK ceea ce spui, dar deja s-a depăşit orice limită şi face mai mult rău decât bine partidului.

Comments are closed