În condiţii normale, propunerea lui Traian Băsescu pentru un guvern PD-PNL ar fi fost ok şi ar fi trebuit făcută prima, evitându-se circul aşa-zisului guvern independent Croitoru. Dacă vor să rămână relevante în politică, PNL şi PD trebuie să se apropie şi, mai devreme sau mai târziu, să se unească. Din păcate însă, istoricul lui Traian Băsescu reduce încrederea pe care clasa politică o poate avea în acesta. De altfel, normal, prima reacţie a lui Crin Antonescu a fost de respingere. Privind obiectiv, Traian Băsescu a fost elegant cu liberalii, ferindu-se în general să riposteze foarte puternic. Pe Crin Antonescu l-a ignorat în campanie, a oferit unor liberali poziţii importante (serviciul de informaţii extern, ministerul Justiţiei, un liberal este propunerea sa de comisar european) şi, în ciuda campaniei electorale, s-a ferit să atace PNL. Pot însă liberalii să treacă peste războiul total din perioada Tăriceanu? Pot crede în sinceritatea ofertei preşedintelui în condiţiile în care acesta anunţase altceva – dacă nu mă înşel este a treia variantă (premier PD, nu mai desemnează premier, vrea guvern PD-PNL).
Personal nu cred în sinceritatea ofertei şi sunt convins că ea nu este adresată PNL ci electoratului PNL de care Traian Băsescu are nevoie în turul II. Sigur că alianţa PNL-PSD este „contra naturii” din punct de vedere ideologic dar, totuşi, este o alianţă între două partide care au dovedit că pot colabora împreună, ceea ce PNL şi PD nu au reuşit, de fapt, niciodată. În aceste condiţii, se pune desigur întrebarea dacă ele nu s-au înţeles, cum să se unească? Aş porni de la o declaraţie a lui Crin Antonescu: „Este exclusă orice alianţă între PNL şi Traian Băsescu.” PD nu apare în ecuaţie. Fără presiunea lui Traian Băsescu, cele două partide ar putea găsi mai uşor calea colaborării.
Ceea ce face acum Traian Băsescu este practic încurajarea trădării. PNL, PSD şi UDMR se află într-o alianţă, bazată pe cuvântul dat şi încrederea reciprocă. UDMR a refuzat trădarea, PNL a anunţat că refuză. Asta este diferenţa faţă de omul politic Traian Băsescu. Prin tot ceea ce face el arată că nu are încredere:
- Folosirea referendumului arată că nu are încredere în sine însuşi şi în realizările sale, preferând o temă de campanie departe de actualitate şi de nevoile reale ale „poporului” pe care îl pomeneşte permanent în discursurile sale;
- Încăpăţânarea de a păstra PD la putere cu orice chip arată că nu are încredere în dragostea partidului şi capacitatea acestuia de mobilizare în absenţa „ciolanului”;
- Încurajarea trădării şi ridicarea acesteia la rang de politică arată că nu are încredere în alianţe, încă un motiv pentru care să fie refuzat.
Neîncrederea lui Traian Băsescu este patologică. Este de ajuns să te uiţi la ce fel de persoane adună în jurul său şi care sunt cele care rămân şi cine pleacă (foarte) repede.
Ţinând cont că PNL a exprimat deja un refuz categoric este posibil ca Traian Băsescu să încerce să tenteze PSD-ul, nominalizând o persoană apropiată de acesta (mă îndoiesc, totuşi, că ar fi vorba de Tănăsescu).
