Reconstrucţia dreptei (II)

În articolul anterior luam în discuţie scenariile potenţiale post-prezidenţiale în vederea constituirii unui partid de dreapta puternic, alternativă la PSD. Aşa cum stau lucrurile acum, PD-ul porneşte cu prima şansă în reconstrucţia dreptei. Să vedem ce şanse are PNL.Principalul motiv pentru care văd PD ca motor al refacerii dreptei este că, dincolo de imaginea de partid de oportunişti şi valeţi ai lui Băsescu, acest partid are o variantă certă şi inspirată de lider pentru epoca post-Băsescu. Acesta este actualul premier-desemnat, Liviu Negoiţă. Nu-l văd pe Vasile Blaga într-o poziţie de prim-plan. Probabil, el îşi va păstra rolul de „maestru al combinaţiilor” şi va fi cel care va ţine partidul sub control. Problema este că în PD, „ideologul” de dreapta este Valeriu Stoica, actualmente destul de marginalizat în partid (dimpreună, de altfel, cu foştii liberali), ceea ce lasă deschisă orice cale de evoluţie pentru PD, inclusiv o deplasare către centru care să-i facă parteneri preferaţi de coaliţie. Din acest punct de vedere, evoluţia PD este posibilă în orice direcţie, principala ideologie a democraţilor fiind, în realitate, pragmatismul. Sunt de dreapta fiindcă principalul lor adversar este de stânga. Autoritarismul lui Traian Băsescu este reprodus, la o scară mai omenească, de Vasile Blaga. Faptul că de trei scrutinuri PD rămâne în zona 30% îi validează capacitatea administrativă şi modelul de organizaţie.

Ceea ce lipseşte cu adevărat democraţilor sunt oamenii. Se vede cu atât mai clar acum când au fost puşi să nominalizeze două guverne şi nu prea au găsit în partid suficiente competenţe, fiind nevoiţi să atragă din exterior sau să vină cu aceleaşi produse expirate: Berceanu, Pogea, Videanu, Sulfina Barbu. De aici vine principala ameninţare pentru PD care fără locomotiva Traian Băsescu poate rămâne doar o armată disciplinată dar plictisitoare şi astfel scorul să se diminueze treptat-treptat.

Spre deosebire, la PNL conducerea post-Crin Antonescu este destul de nebuloasă. Ludovic Orban, cel care de ani buni se pregăteşte pentru momentul în care va deveni preşedintele PNL, cam cum se pregăteşte Dinamo pentru Liga Campionilor, este compromis ca lider şi ca politicieian nu a dovedit niciodată că este capabil să joace la seniori. În actualul Birou Politic nu văd pe cineva care ar putea candida la funcţia de preşedinte şi care să şi aibă o notorietate suficientă la nivel naţional astfel încât să potenţeze voturi în favoarea PNL. Aşa cum am spus, PNL poate profita de Klaus Johannis, fie adoptându-l cu totul, fie creând o federaţie a forţelor de dreapta cu Forumul Democrat al Germanilor din România, PNŢCD şi poate chiar UDMR. Un astfel de bloc politic ar avea o dimensiune destul de apropiată de celelalte două, ar avea o diversitate culturală excepţională şi un grup de competenţe care poate da oricând un guvern OK (aici e un paradox specific al PNL, care nu a avut niciodată un lider dar a atras permanent oameni de bună calitate – sigur, de unii şi-a mai şi bătut joc, cazul Daniel Dăianu, de exemplu).

Spre deosebire de PSD, PNL nu a fost şi nu va fi niciodată capabil să tragă după el un lider. Indiferent cine-i va fi preşedinte, PSD va oscila în jurul a 30% fără nici un fel de probleme. Călin Popescu Tăriceanu a ştiut să se folosească inspirat de resursele statului pentru a sălta PNL peste 20%, dar odată plecaţi de la putere liberalii revin în matca lor de 15-16% din care par incapabili să iasă. Când a fost ales Crin Antonescu am prezis decesul politic al PNL. Nu s-a întâmplat încă, dar nu este timpul pierdut. Nu s-a întâmplat pentru simplul motiv că guvernarea Boc a fost un dezastru şi, de bine, de rău, PNL a fost singura opoziţie pentru multă vreme. Odată ce PSD s-a instalat în acest fotoliu, PNL nu prea mai dispune de argumente, prins ca într-o menghină între două armate eficient administrate. Indiferent la remorca cui se va pune, PNL are şanse reduse.

Pentru a reuşi, PNL are nevoie să vină cu un proiect şi cu o (re)prezentare diferită. Până acum, PNL este diferit de PSD doar prin simplul fapt că a lăsat mediul de afaceri în pace, indiferent de culoarea politică, iar faţă de PD se diferenţiază, în plus, şi prin faptul că este mai puţin încrâncenat (aici o analiză interesantă în acest sens, la care subscriu). Crin Antonescu este diferit de Traian Băsescu numai prin faptul că este mai cizelat şi mai puturos. Pe 7 decembrie, PNL va trebui să „producă” şi altceva decât „Jos Băsescu!”, ceva care să poată coagula în jurul său dreapta şi, în general, patrtea activă a societăţii, găsind răspuns şi soluţie la întrebarea „de ce votează mai mulţi oameni de afaceri PSD decât PNL”. Altfel, „electoratul de dreapta” va prefera eficienţa administrativă a PD-ului.