Recenta ofensivă concertată împotriva PNL este foarte bine primită de liberali, care reuşesc să transforme toate atacurile în excelente oportunităţi de imagine. Deja Traian Băsescu este reprezentat ca fiind un individ bolnav de putere, obsedat de PNL, gata să recurgă la absolut orice pentru a-l îndepărta pe Tăriceanu din fruntea guvernului. Alianţa PSD-PD, mai mult sau mai puţin reală, este prezentată ca refacerea FSN-ului, liberalii rămânând singurii reprezentanţi autentici ai dreptei.
În conferinţa de presă de ieri am văzut un Traian Băsescu în defensivă, chinuindu-se să explice coerent că acţiunile recente ale DNA nu sunt îndreptate împotriva guvernului. Nu a fost tocmai logic, întregul său discurs fiind plictisitor. Un Traian Băsescu purtând ochelari şi citind cu greutate câteva foi este foarte departe de omul spontan şi natural de la începutul mandatului.
Faptul că acum PNL este „încolţit”, fiind atacat şi de stânga (PSD) şi de presupusa dreapta (P(L)D) este un avantaj prin ipostazierea ca victimă a uneltirilor politicianiste. Iar asocierea PSD-PD îi vine ca o mănuşă, deoarece PNL a pierdut o parte din susţinătorii săi fideli în favoarea lui Traian Băsescu tocmai pentru colaborarea cu PSD. Spre deosebire de Traian Băsescu, care are un public susţinător variat şi practic nu are cum să nu dezamăgească o parte din el prin acţiunile sale, PNL are un target relativ omogen şi încercarea sa de a-şi lărgi cumva baza electorală poate duce la pierderea electoratului său tradiţional.
Lista pentru alegerile europene reprezintă însă o reală reverenţă făcută propriului electorat şi o mişcare strategică deosebită. Pentru Renate Weber şi Daniel Dăianu mulţi dintre electorii liberali se vor strădui să ajungă la vot şi este posibil ca şi electorii altor partide să voteze lista liberală în condiţiile în care nici PD, nici PSD nu au prezentat o listă bună. În condiţiile în care oricum alegerile europene au peste tot o audienţă redusă (media de participare fiind undeva la 40%) o listă bună poate schimba enorm situaţia din sondajele de opinie în condiţiile în care la noi nu cred va exista o participare mai mare de 30%. Poate doar referendumul pentru uninominal şi propaganda preşedintelui să mai scoată ceva lume la vot, dar mă îndoiesc, fiindcă electoratul său tradiţional nu este foarte interesat de chestiunile europene. Astfel, liberalii pot obţine un scor chiar mai bun decât aşteptările lor de 20% şi astfel „grila de start” pentru alegerile locale şi parlamentare să se modifice.
Pentru democraţi, orice scor sub 35% va reprezenta un eşec (ultimul sondaj ieşit pe piaţă le dau 31% la europene şi 34% la parlamentare), iar sub 30% poate fi privit chiar ca un dezastru. Pe de altă parte însă, şi PSD, şi PD vor recupera cam 10% din electorat care acum se mai află încă sub vraja lui Gigi Becali, personaj aflat într-o degonflare accelerată. Nu cred că PNG va strânge mai mult de 3-4% la europarlamentare, iar până la alegerile locale deja partidul se va fi desfiinţat.
O altă problemă pentru democraţi o constituie faptul că singurul discurs care le rămâne în campanie este cel anti-corupţie, anti-comunisimul şi anti-securitatea fiind deja apanajul liberalilor, la temele sociale pesediştii sunt greu de concurat iar pe economic democraţii sunt lipsiţi de personalităţi (mă rog, nu doar pe economic). Ca toate celelalte partide, PD-ul are şi el vulnerabilităţile sale în materie de corupţie. Recentul val de anchete la DNA în rândul liberalilor le face acestora un mare serviciu fiindcă sunt înainte de campanie şi până la alegeri lumea va fi deja sătulă de dezvăluirile privind corupţia PSD şi PNL, afacerile democraţilor fiind în schimb „marfă proaspătă”, numai bună de tocat în talk-showuri şi în ziare.
În fine, asumarea guvernării în cazul în care moţiunea trece va forţa trecerea de la un partid de opoziţie (chiar şi când a fost la guvernare) la un partid de guvernământ ceea ce le poate crea probleme deoarece vine iarna, în economie este o perioadă de reaşezări şi orice greşeală se va repercuta serios în scorul pe care îl pot obţine în alegeri.
