Enigmaticul domn Geoană

După ce a reuşit singur să facă ceea ce Traian Băsescu n-ar fi reuşit nici dacă aveam o campanie electorală de 10 ani, şi anume să piardă alegerile prezidenţiale, Mircea Geoană reuşeşte o nouă performanţă: să-şi îngroape toate şansele de a mai rămâne preşedinte PSD, într-un moment în care tot partidul se resemnase cu rămânerea lui. Totul pare atât de incredibil încât ipoteza „lucrăturii energetice” nu poate fi întru totul exclusă. Pur şi simplu pare imposibil ca un om politic aflat nu chiar de ieri în politica dâmboviţeană şi care conducea de patru ani de zile acel cuib de şerpi care este PSD să gafeze în halul acesta.

A fost (este încă) Geoană un preşedinte prost pentru PSD? Aş îndrăzni să spun că da, fiindcă nu prea încap nuanţe. Mandatul lui Geoană a fost de la bun început un eşec. Însă, în mod paradoxal, vina nu este a lui, ci a lui Ion Iliescu, cel mai important vinovat pentru starea în care a ajuns partidul. La Congresul din 2005, Ion Iliescu nu trebuia să candideze, ci să lase partidul moştenire lui Adrian Năstase. Acesta din urmă, elegant, nu a dorit să intre în competiţie, alegând practic „sinuciderea” politică, fiindcă, de atunci, Adrian Năstase a cam încetat să mai conteze politic (la fel ca şi Ion Iliescu). Nu cred că tentativa de revenire în prim plan va avea succes.

Atunci, PSD-ul a ajuns pe mâna fiului „nelegitim” fiindcă oamenii voiau un lider pentru viitor. Ion Iliescu era încă de pe atunci istoria, iar Adrian Năstase nu a mai candidat. Vreme de patru ani, Mircea Geoană s-a zbătut să capete legitimitate şi aprobarea din partea lui Ion Iliescu (şi a electoratului acestuia), fără a o primi vreodată, ba din contră, s-a ales cu o etichetă care va dăinui. S-a zbătut să mulţumească baronii locali pentru a-şi apăra scaunul. A reuşit, dar e o victorie efemeră, dovadă că acum toţi îl iau la mişto. Între atâtea lupte şi înţelegeri de culise, lui Mircea Geoană nu i-a rămas deloc timp pentru ceea ce fusese pus să facă. Să conducă partidul, să-i dea o direcţie şi o identitate. Din 2005 şi până azi, PSD s-a răsucit de cel puţin 4 ori. S-a aliat cu PNL pentru suspendarea lui Traian Băsescu, s-a aliat cu Traian Băsescu pentru demolarea lui Tăriceanu, a făcut alianţă cu PNL pentru intrarea la guvernare dar în noaptea alegerilor (din 2008) nu le-au mai răspuns la telefoane şi au mers tot cu Traian Băsescu, pe care l-au abandonat după mai puţin de un an pentru a se alia din nou cu PNL. Maşinăria de voturi a început să se gripeze ajungând motiv de ironii pentru Videanu. Bâlbâiala lui Hrebenciuc din noaptea „marii ţopăieli” este cel mai bun semn al degringoladei pesediste. În loc să fie cârmaci, Geoană a fost o giruetă care se învârtea cum bătea vântu(l) (sic!). Ar fi putut fi un preşedinte rezonabil. Primul său discurs de preşedinte (şi ultimul) a fost unul chiar bun. Aş zice că pur şi simplu n-a vrut să fie. Poate i-a fost frică. Nici nu ştiu dacă mai are rost să discutăm motivele.

Prin Mircea Geoană, PSD a pierdut 4 ani. Şi este pe cale să mai piardă alţii – nu se ştie cât – atâta timp cât Ion Iliescu nu-şi anunţă în mod clar moştenitorul sau partidul nu se rupe definitiv şi violent de acesta (aşa cum a făcut PD cu Petre Roman). Adrian Năstase, copilul cuminte şi fidel, a pierdut şansa. Dincolo de ciondănelile sale cu justiţia lui Traian Băsescu, Adrian Năstase s-a compromis în timpul mandatului de premier, când a devenit insuportabil. I-o fi venit mintea la cap – deşi eu nu cred – dar este prea târziu. Nici în partid nu întruneşte prea multe aprecieri ca să poată spera la o victorie. Simplul fapt că se vorbeşte serios de candidatura sa arată că PSD este un partid fără busolă. Faptul că obţine încă în jur de 30% este exclusiv meritul „producătorilor” de voturi, care pot oricând negocia o altă direcţie pentru procentele lor (aşa cum au făcut deja unii dintre ei). Dar, ca să producă voturi, baronii locali au nevoie ca partidul să ajungă la putere, iar PSD a pierdut toate alegerile din 2000 încoace, chiar dacă uneori a obţinut mai multe voturi. Dincolo de „prostănăciile” lui Geoană, Iliescu şi Năstase chiar au avut un rol negativ în pierderea alegerilor şi vor trage în continuare partidul în jos.

Pe termen mediu şi lung, PSD trebuie să lupte cu schimbările demografice (scăderea populaţiei rurale, dispariţia naturală a electoratului lui Ion Iliescu), sociale (creşterea nivelului de trai), astfel că trebuie să identifice un alt target decât categoria „votul şi cârnatul” (mai ales că aici vor avea concurenţa masivă a PD, care deja pare să-şi fi apropriat şi funcţionărimea şi clerul). De aceea are nevoie de un lider de perspectivă, capabil să şi aducă voturi, să se adreseze unui electorat urban care începe să descopere simpatiile de stânga or, în momentul de faţă nu prea se întrevede aşa ceva. Şi tocmai asta e problema PSD, nu Mircea Geoană. El e doar un simbol al neputinţei partidului.