Liberali odihnindu-se…

În ultima vreme asistăm la o modificare importantă în viaţa partidelor româneşti. Democraţii şi social-democraţii îşi pun la modul serios problema ideologiei. În PD chiar este vorba de o bătălie în toată regula între curentul liberal şi cel „popular”. Sunt de acord că nivelul discuţiei este undeva la genuchiul broaştei la PD şi un pic mai avansat la PSD, dar discuţia există şi simplul fapt că se pun asemenea probleme este o mare realizare.

Impresia pe care o am este că asistăm la primele semne ale unei schimbări de paradigmă. Imediat după ’90, partidele româneşti s-au format în jurul unui lider. PSD în jurul lui Ion Iliescu, PD în jurul lui Petre Roman, PRM în jurul lui Vadim, PUNR în jurul lui Funar şi succesul lor a depins de charisma liderului. În această perioadă romantică, între partide şi electorat exista totuşi o legătură, o relaţie de iubire/ură în raportul cu liderul partidului.

Schimbarea dramatică avea să se producă în 2005. Odată cu instaurarea Alianţei DA la putere şi a certitudinii intrării în Uniunea Europeană, pe fundalul unui avans de excepţie al economiei româneşti, a apărut o ruptură între clasa politică şi cetăţeni. Publicul larg a început să se dezintereseze de politică şi s-a generalizat ideea că viaţa românilor nu mai depinde de clasa politică şi că indiferent cine va fi la putere o să fie bine. Partidele s-au destructurat ca organizaţii devenind federaţii de găşti, mulţi politicieni trecând de la o gaşcă la alta, uneori chiar în afara propriului partid. Este o perioadă în care traseismul politic atinge culmi de neimaginat cu mult timp în urmă. Un efect benefic a fost că asta a redus falia istorică între partide, astfel că am asistat la toate combinaţiile posibile între principalele trei partide politice. 2005 este şi anul în care s-a produs prima ruptură între votul acordat de cetăţeni şi modul în care se distribuie puterea. Practic, din acel moment, votul cetăţenilor a devenit inutil. Instituţiile statului sunt acaparate post cu post de partidele politice – ceea ce face în momentul de faţă Partidul Democrat este un apogeu al unei practici dezastruoase pentru fundamentele statului. Ajungerea la putere devine un fel de împărţire a dividendelor pentru acţionari. Ai contribuit la campanie, OK, pe băieţelul tău îl propunem deputat, firma ta primeşte un contract cu statul ş.a.m.d. În partide se impun liderii care pot „produce” voturi şi succesul se măsoară în electoratul captiv. Totul a culminat cu alegerile din 2008 când partidele s-au înţeles între ele şi şi-au protejat sferele de influenţă având grijă să-şi poziţioneze convenabil candidaţii.

Pe fondul crizei economice şi a exceselor de la campania prezidenţială, se pare că partidele noastre simt acut nevoia unei modificări de paradigmă, mai ales PD, cel care a profitat cel mai mult de transformarea în societăţi pe acţiuni, deoarece nu va mai dispune la următoarele alegeri de suportul lui Traian Băsescu (în măsura în care acesta ar mai şi conta). De aici nevoia puternică pentru o nouă identitate, un nou brand şi, de ce nu, de noi vectori de imagine.

În vreme ce PD şi PSD se pregătesc pentru noua paradigmă, încercând să se adapteze modificărilor electorale, PNL are ca problemă majoră înlocuirea lui Ludovic Orban. Asta în condiţiile în care „în ţările cu apă caldă”, liberalismul trece prin serioase şi semnificative modificări de paradigmă întru adaptarea la realităţile post-criză.

Sursa imaginii