Impotenţa politică

Dincolo de penibilul situaţiei, bâlbiala democraţilor de la depunerea moţiunii de cenzură arată că efectele referendumului nu au lăsat urme atât de importante în rândul celor „322”, care nu par a avea vreun gând să treacă de partea „poporului” aşa cum probabil au sperat democraţii.

S-a spus că scopul acestei moţiuni este de a demonstra susţinerea guvernului Tăriceanu de către PSD, o idee care este un non-sens politic, de vreme ce avem de a face cu un secret al lui Polichinelle.

Cred că principala semnificaţie a eşecului acestei moţiuni de cenzură – chiar dacă vor reuşi să o depună, ridicolul este deja consumat – o reprezintă impotenţa politică a PD-ului, care degeaba are peste 40% în sondaje dacă nu poate face ceva cu ele. Este a doua oară când PD-ul îi face o asemenea festă preşedintelui – prima dată fiind înainte de suspendare când democraţii l-au încredinţat pe „unsul lui Dumnezeu” că au negociat eşecul tentativei de suspendare şi astfel Băsescu s-a umplut de ridicol cu demisia în cinci minute.

Textul jeant al moţiunii, incapacitatea de a mobiliza susţinere parlamentară ne arată că Traian Băsescu are o problemă politică serioasă fiindcă proiectele sale politice pot fi blocate cu mare uşurinţă.

Mărturisesc că, bazându-mă pe larga apetenţă spre traseism politic a politicienilor români, credeam că preşedintele îşi va construi după referendum o „legiune străină” parlamentară cu care – dacă nu reuşeşte să trântească guvernul – măcar să obţină o masă critică în vederea îndeplinirii unora dintre obiectivele sale şi a refacerii cărţilor. Desigur, o contribuţie la eşec a avut-o şi discursul lipsit de diplomaţie al preşedintelui, de unde putem trage concluzia că lipsa de viziune este generală.

Spuneam în articolul anterior că Traian Băsescu a obţinut o victorie de palmares, dar are toate şansele să piardă campionatul. Întâmplările cu moţiunea de cenzură întăresc această idee şi scot şi mai mult la iveală lipsa de strategie politică, lipsa de viziune şi incapacitatea de adaptare a democraţilor şi a preşedintelui.

În momentul de faţă, singurul partid politic care se mişcă coerent şi la care se observă o strategie şi un răspuns eficient la evenimentele externe este PNL-ul. Dacă privim retrospectiv, observăm la liberali o serie de acţiuni care confirmă această idee:

– „Schimbarea la faţă” a lui Tăriceanu din ianuarie a dus la accentuarea trendului de imagine descendent al lui Traian Băsescu;

– În momentul apogeului crizei, Tăriceanu a încercat să se prezinte ca factor de echilibru;

– Deşi a trebuit să plătească PSD-ului pentru susţinerea guvernului prin sprijinirea suspendării preşedintelui, nu s-a implicat foarte tare;

– Graţie penibilului PD-ului, încercarea de asociere în demersul suspendării preşedintelui are toate şansele să nu reuşească, astfel încât PSD-ul rămâne singur în faţa notei de plată a suspendării;

– După ce acţiunea s-a consumat, PNL-ul s-a adaptat imediat noii realităţi;

– Proiectul politic al „polului de dreapta” cu PNŢCD şi AP oate resuscita interesul electoratului de dreapta fost al CDR reîntoarcerea către PNL după rătăcirea băsesciană, proiect relativ uşor de realizat în condiţiile în care pretenţiile PNŢCD-ului şi ale AP-ului sunt relativ modeste;

– A ştiut foarte bine să se folosească de PSD, de capacitatea organizatorică a acestuia şi de forţa sa parlamentară.

Impotenţa politică va avea darul de a reduce mult din susţinerea electorală de care se bucură partidele lui Traian Băsescu, la aceasta adăugându-se şi inevitabila concurenţă dintre ele, mai ales că democraţii nu par deloc convinşi să se unească cu foştii liberali. Rămâne de văzut în ce măsură din ce în ce mai inevitabila înlocuire a „eminentului jurist” Emil Boc cu Cezar Preda va avea darul de a mai spori potenţa politică a democraţilor şi a stopa declinul electoral inevitabil, în condiţiile în care democraţii au acumulat electorat de-a valma de la PSD şi de la PNL, de la PNG şi PRM, un electorat eterogen astfel încât orice mesaj s-a lansa inevitabil el nu va conveni unei părţi a acestuia. În condiţiile în care PNL şi PSD vor continua să mizeze pe proceduri, pe elemente de legalitate, pe colaborare politică, este posibil ca PD-ul să rămână exclusiv cu electoratul „anti-sistem” din zona Becali-Vadim, un electorat suficient de numeros pentru a-i asigura o forţă politică undeva în zona 20-30%, dar care îi va accentua izolarea şi-l va ţine departe de putere în continuare.