Deşi am citit cu atenţie cam tot ce s-a scris din „miercurea turbării” încoace, nu-mi pot explica logic şi coerent motivele declanşării acestui jihad împotriva sectorului bugetar. Nu îmi dau seama ce s-a putut petrece peste noapte de am ajuns în situaţia de a fi aproape de incapacitate de plată. Asta în condiţiile în care BNR are în rezervă 32 de miliarde de euro iar economia a scăzut doar cu 2,5% pe primul trimestru. Da, Ministerul de Finanţe a construit un buget pe creştere de 1,3% (estimare inclusiv a FMI, deci nu au scos cifrele chiar din burtă), şi vom avea probabil o scădere de 1% (dacă luăm datele oficiale pe primul trimestru), deşi dacă vom avea un an agricol bun există chiar speranţa unei creşteri economice. E totuşi o ajustare de circa 1-2% care poate fi înghiţită chiar şi de o economie suferindă ca a României.
Una din explicaţii, şi poate cea mai plauzibilă, este cea dată de Dan Şelaru, dispariţia a circa 2 miliarde de euro care nu ies la calcule. Oricum, este clar că numai o diferenţă majoră între cifrele raportate de autorităţi şi realitate poate duce la o schimbare atât de radicală de discurs. Nu aş merge neapărat pe ideea de fraudă. Realitatea ne-a demonstrat că skill-urile democraţilor sunt rudimentare (cazul Ridzi, perdelele Elenei Udrea, băncile lui Negoiţă, patinoarul de la Braşov…). „Mărunţişuri”. Astfel de „scurgeri” se întâmplă mai peste tot, fiindcă toţi politicienii au nevoie de bani de campanie. Diferenţa este doar de rafinament. Şi mă îndoiesc că asta a declanşat mânia FMI, în condiţiile în care acesta s-a implicat pe faţă în campania electorală de partea lui Traian Băsescu.
Toată lumea spune că avem prea mulţi bugetari, însă problema nu este asta. România are un număr rezonabil de bugetari pentru numărul populaţiei (chiar şi excluzându-i pe cei 2,5 milioane aflaţi în străinătate). Are în schimb un număr mic de angajaţi în sectorul privat. Pe vremea comunismului erau peste opt milioane de angajaţi, acum sunt doar 4,5, la care se mai adaugă încă vreun milion care lucrează la negru şi nu apar în statistici. Sigur, se pot găsi soluţii de optimizare şi eficientizare în sectorul de stat, dar soluţiile reale durează şi au unele costuri. Simpla idee că dacă în sectorul privat s-au dat afară 10%, trebuie daţi afară 10% şi de la stat e aberantă. Ce, a scăzut numărul de elevi cu 10%? A scăzut numărul de bolnavi? Au scăzut problemele administrative pe care trebuie să le rezolve o primărie? Chiar aşa, peste noapte bugetarii au devenit noii „chiaburi” pe care trebuie să-i stârpim? Funcţionari „obosiţi” şi „sictiriţi” găseşti cu duiumul şi în firme private, de la cele româneşti până la cele occidentale, după cum găseşti şi oameni de calitate care îşi fac datoria, uneori chiar împotriva sistemului (de stat sau privat). Suntem cu toţii români „mai mult sau mai puţin oneşti”, vorba lui Caragiale.
Mă îngrijorează foarte tare reacţia societăţii care, bucuroasă că i s-a arătat maimuţa, se grăbeşte să arunce în ea cu fructe stricate. Politicienii reuşesc încă o dată să dezbine şi să stăpânească. Cum, însă, măsurile nu vor fi suficiente, vor urma apoi creşterile de taxe. Şi următoarele maimuţe vom fi noi, cei din sectorul privat.
Inteleg ca anul trecut consumul a scazut cu vreo 14-15%, ceea ce cred ca a lovit destul de serios sectorul privat.
Ma intreb acum, dupa proiectatele reduceri de pensii si salarii, cu cat o sa mai scada consumul, cu afectarea indirecta (iar) a aceluiasi sector privat. Asta pentru ca tot se bucura multa lume ca bine le face de le taie din pensii si salarii.
@Micawber – reducerea depinde foarte mult de unde se face. Overall, va fi ceva mai mică decât cea care ar rezulta matematic din calculul procentelor, deoarece mare parte din consumul pensionarilor şi bugetarilor cu salarii mici merge în economia informală (achiziţii „de la ţărani”, preponderent din pieţe, din magazine mici slab fiscalizate etc.).
@cos
Datorită specificului activităţii mele interacţionez destul de des cu zona bugetară. „Ochiometric” – că nu există instrumente reale de măsurare – aş zice că ponderea este relativ asemănătoare. Diferenţa de percepţie vine din faptul că, de regulă, numărul celor care interacţionează cu funcţionarii de stat este ceva mai mare decât cei care interacţionează cu cei din sectorul privat. Ia, de exemplu, 10 sucursale bancare – bănci diferite – şi te vei enerva mai tare decât la administraţia financiară 😉 Sau intră în 10 magazine la alegere. Sau…
Eu cred ca maimuta sectorului de stat merita fructele stricate. Desi e adevarat ca sunt si oameni capabili care muncesc serios acolo, acestia sunt mai degraba exceptia decat regula.
In mediul privat sunt uscaturi, dar putine. Acesta se curata si se ajusteaza de la sine.
Daca va fi nevoie de cresteri de taxe, va fi pur si simplu pentru ca nu s-a reusit cenzurarea cheltuielor bugetare inutile si limitarea furtului. Daca ar fi incercat macar…
Pingback: Tweets that mention Bugetariada » PoliTichii de mărgăritar -- Topsy.com
Tot ochiometric, impresia mea e diametral opusa. Am intalnit foarte rar functionari din institutii de stat care sa se poarte bine cu clientii (pentru ca pana la urma asta suntem, si o sa ne numesc asa de acum incolo).
Din amintirile recente:
La posta, ultimele doua dati, a trecut sa le „trag de maneca” de cateva ori pe tantiile de acolo sa fiu bagat in seama. Ceilalti clienti pareau resemnati.
La finante am fost luat la trei pazeste pentru ca am indraznit sa incalc regula nescrisa de a intra intr-o incapere cand era deja un client acolo. „Se asteapta afara!”. Tin sa mentionez ca „regula” nu era scrisa niciunde iar incaperea cu pricina era o camera foarte mare, impartita de un paravan cu vreo sase ghisee decupate. Unul singur functiona. Camera pustie in rest, iar afara asteptau vreo zece oameni inghesuiti pe un hol mic.
Pe de alta parte, in mediul privat nici nu se pune problema ridicarii tonului si de obicei reactioneaza rapid la orice cerere. Da, inca nu suntem la nivelul statelor unite, unde clientii sunt intampinati de obicei cu zambetul pe buze. Dar e oricum mult mai bine.
@Cos,
nu cred că are rost să dezvoltăm o polemică pe impresii personale (ale amândurora), evident sunt subiective. Aş comenta un pic asupra exemplului cu Poşta care nu mi se pare potrivit. Poşta Română nu prestează un serviciu public. La limită, putem spune că face şi prestaţii sociale. Altfel, există concurenţă foarte puternică. Iar dacă vom compara preţurile serviciilor provate asemănătoare şi cele ale Poştei Române, vom înţelege de ce aceasta din urmă este subdezvoltată. Pe de altă parte, nici angajaţii concurenţilor privaţi nu sunt tocmai uşă de biserică, găseşti suficiente exemple pe bloguri şi forumuri. La Finanţe am trecut şi eu printr-o experienţă similară. Probabil toate Administraţiile Financiare sunt în clădiri igrasioase, vechi, pline de hârtii pe coridoare… Eu unul nu aş putea lucra în asemenea condiţii, aşa că, până la un punct e de înţeles. În România este exasperant să lucrezi cu publicul, indiferent că e vorba de stat sau privat. Cred că înţelegi de ce…
@Ionuţ,
Dl. Butunoiu îmi aduce aminte de o replică a lui Petre Ţuţea, exasperat de limbile lui Liiceanu: „Eu nu sunt Petre Ţuţea! Eu am fost Petre Ţuţea! De multe ori am impresia că dl Butunoiu pur şi simplu răspunde la mişto în interviuri, plăcându-i provocarea. Oarecum de înţeles pentru un guru al unei industrii care nu a evoluat absolut deloc din anii ’90 încoace, ba aş putea spune că a dat înapoi…
Pingback: Tweets that mention Bugetariada » PoliTichii de mărgăritar -- Topsy.com
Nu ştiu cu ce firme au lucrat stimabilii care afirmă că la privat curge lapte şi miere, iar la stat fiere, dar nu sunt de acord. Lichele există în ambele sisteme, la fel şi oameni capabili. Dar la noi încă se practică politica cu bârna şi piatra.
Cât priveşte un articol superficial şi generalist din Gândul, în care un anume head-hunter urmează aceeaşi politică de social apartheid, să ne reamintim că workeri de genul lui „Dorel” lucrează preponderent la privat, nu la stat. Unde la privat există aceeaşi fugă de răspundere, aceeaşi plimbare de la Ana la Caiafa, acelaşi sictir şi aceeaşi atitudine flegmatică. Am intrat în contact în toţi anii ăştia de muncă cu lucrători din ambele sectoare, aşa că mi-am putut forma o părere nepartinică.
Da, probabil la un moment dat vom urma noi, particularii, sau oricine va fi necesar să fie împins în groapa leilor în acel moment: pensionarii, elevii, mamele, copiii, şoferii de autobuz, homosexualii, evreii, ţiganii, etc. Iar gloata avidă de sânge se va năpusti furibundă să-şi satisfacă pofta de circ.
Indiferent de tara daca Presedintele e isi Primul ministru AFIRMA la ora de maxima audienta si pe toate canalele importante de televiziune ca NU MAI SUNT FONDURI – tara se scufunda. Totul in economie sta in incredere. IRESPONSABILITATEA politica ne-a dus la situatia de acum. Se fura, se minte si se cheltuie aiurea. Problema este ca acestea au ajuns PREA MARI !
Economistilor li se baga pumnul in gura de forta politica iar betiile unuia care a ajuns prin frauda presedinte sunt luate drept politica economica…
Oare sectorul privat poate face cu adevarat ceva intru a schimba situatia si manierele politicienilor (din toate partidele)?
Are rost sa mai plateasca taxe si impozite catre o clasa politica (atentie, nu catre un stat) care la nivel operational capata forma de institutii ale statului?
Poate sectorul privat sa impuna reguli noi clasei politice?
Are forta necesara?
@Claudiu
Păi una dintre probleme este şi faptul că sectorul privat nu plăteşte taxe şi impozite. Estimările ponderii economiei nefiscalizate merg de la un minim de 25% către chiar 40% din PIB, ceea ce este mult peste nivelul de 10-15% din ţările „civilizate”. De asemenea, sunt în jur de un milion de muncitori „la negru”.
Asta nu creează probleme numai statului, ci şi celorlalte firme. Eu sunt nevoit să menţin preţuri cu măcar 40% mai mari decât o firmă care nu taie facturi (19% TVA + 16% impozit pe profit + un procent aferent altor taxe şi impozite). Dar sunt alte zone unde diferenţele de preţ sunt mult mai mari.
Raportat la numărul populaţiei reale, numărul bugetarilor este doar cu 15-20% mai mare faţă de ţările din UE, dar trebuie luat în considerare şi nivelul de dezvoltare (numai dacă te uiţi la ponderea sistemelor private de învăţământ şi sănătate vezi de unde apare diferenţa).
Avem un sector privat local ineficient economic, necompetitiv, subvenţionat prin acceptarea mai mult sau mai puţin tacită a evaziunii.
Vezi că am întâlnit şi un aspect negativ (pentru mine ca firmă) al lucrărilor la negru: la valori mici ale manoperei raportat la costul materialelor nu rentează să faci lucrări fără factură. De ce? Pentru că tu degeaba scazi pentru client TVA şi impozit pe profit, pentru că tot trebuie să plăteşti furnizorului preţul de listă, ce include TVA-ul. Prin urmare nu mai ai cum să le compensezi, iar uneori ajungi să constaţi că îţi tai singur din profit şi de fapt renunţi la banii care-i iei pe munca ta, nu pe materiale. Desigur, asta nu se aplică celor care fac muncă intelectuală, nu fizică.
@Ionuţ,
ce-nseamnă lipsa de experienţă 😀 Alea se descarcă la alte lucrări, mai generoase la manoperă.
Hm, did I just said that? Shame on me. Evident nu era o sugestie sau încurajare 😆
Mea culpa, domnu’ Banu! Încă nu-s obişnuit cu statutul de evazionist. Dar învăţ repede şi promit să mă corectez. 🙂 (evident, e o glumă, în caz că va dori careva să se urce pe mine cu chestia asta 🙂 )
Si daca altii nu platesc eu nu am dreptul sa cer ca si cei care nu platesc in prezent sa plateasca?
Eu intamplator reprezint o companie care plateste. Si implicit, am o frustrare.
Desigur, ca persoana fizica nu i-am cerut bon fiscal dentistului ca poate daca-i ceream ma punea sa platesc dublu.
Asadar, fara sa lungesc subiectul, as spune ca:
1) evaziunea fiscala este permisa (ex: la afacerile mici si aici se impune forfetarul) ori ocrotita (la afacerile mari sau la companiile de stat).
2) evaziunea fiscala este generata de un sistem de impozitare prost gandit si slab adaptat structurii agentilor economici; ideea e sa scoti ceva (nu zic maxim) din cat poate fiecare sa plateasca, nu maxim de la cei care sunt dispusi sau nevoiti/expusi sa plateasca; suspectez chiar un interes al statului in a intretine si dezvolta aceasta stare a lucrurilor!
3) evaziunea fiscala s-a specializat
Acum, pe de alta parte, o buna parte din bani se recicleaza in economie (cu exceptia celor care parasesc tara ori ajung sa zaca in banci) pentru ca ei circula si inevitabil se impiedica de o taxa ori un impozit intre cel mult 3 statii. Acum, ca aceasta reciclare prin libera circulatie a banilor (plata-taxa-plata-taxa), induce ineficienta si un delay mare pentru stat, e altceva. Si e treaba statului sa-si colecteze partea mai repede si intr-o proportie mai mare.
@Claudiu
vezi că ai pus punctul pe i cu
. Dacă am cere chitanţe, iniţial ar creşte preţul, dar la un moment dat s-ar echilibra cererea cu oferta. Dentistul va trebui să fie mai competitiv pentru a avea preţuri mai mici şi clienţi mai mulţi.
1) Nu ar trebui permisă.
2) E o idee greşită fiindcă fiecare va „putea” cât mai puţin. Este suficient să crească nivelul riscului şi costurile pentru cei care nu se conformează şi să vezi cum gradul de conformare voluntară creşte de la sine. Revin la vorba lui Prigoană, „nu există ţări civilizate, ci ţări bine amendate”. De când au apărut radarele noi, ai văzut cât de liniştit se circulă, inclusiv pe autostradă?
3) Nu s-a specializat deloc, e la fel de rudimentară ca biznisul românesc.
Ca să scazi nivelul evaziunii fiscale nu e mare filosofie:
1) Limitezi plăţile cash B2B la 100-200 lei/zi şi pui un plafon pentru cash încasat în B2B sau B2C la 2000 lei pe zi. Obligi toate magazinele să aibă POS şi casă de marcat, inclusiv în pieţe.
Numai din măsura asta reduci la jumătate circulaţia banilor negri.
2) Introduci deductibilitatea integrală a facturilor, dar – pentru o vreme – cu obligativitatea declarării în decontul de TVA a CUI-urilor fiecărei achiziţii. Un simplu soft va verifica corespondenţa facturi emise şi declarate/facturi decontate. Ce nu se potriveşte, vezi punctul 3.
3) Pui amenzi drastice pentru facturi fictive, minim 50 x valoarea facturii.
4) Amenzi drastice pentru munca la negru, atât pentru angajat (care face evaziune fiscală) 12x salariul mediu pe economie, cât şi pentru angajator 12 x salariu mediu pe economie + 12 x CAS aferente.
5) Declaraţii anuale de venituri. Verificat la sânge neconcordanţele, gen beneficiar de ajutor de încălzire, dar plătitor de impozit la 2 maşini.
Ş.a.m.d.
Dar ce zici de scăderea contribuţiei la fondurile de pensii private? Aia afectează şi privaţii, dar oare câţi îşi vor da seama de asta? Cam se adevereşte ce ai zis la sfârşitul articolului…
Stai ca m-ai obosit. Am urmarit o serie de afirmatii corecte (luate fiecare) dar oarecum irelevante deoarece avem in prezent legislatie in spiritul celor spuse de tine.
Ne ducem la detalii si uitam ca avem vreo 113 taxe si impozite (cu siguranta taxa de liniste a lu’ Mazare pentru Constanta nu e inclusa in astea) si noi vrem sa ne luptam cu evaziunea fiscala.
Vorbim despre rolul impozitarii in distributia venitului in societate? Vorbim despre impozitare ca parghie de sprijin a IMM-urilor si a celor care isi dau singur de lucru si nu reprezinta o povara pentru stat? Vorbim despre impozitare ca pe o momeala de atragere a capitalurilor straine?
Sincer sunt obosit pentru discutii serioase. Evaziunea e o „stare de spirit” ce reflecta rahatul in care se afla economia romaneasca. Alde Dacia plateste taxe si impozite cat multe alte mii de IMM-uri la un loc, deci e mai important pentru stat sa atraga anual cate un greu si sa-i lase si pe astia mici sa traiasca si ei.
Hai sa impozitam ca americanii la adaos comercial!
Sau chiar, hai sa eliminam banii cash. Fara cash. Va fi mai greu cu nenea care-si vinde pepenii pe marginea drumului dar facem troc 1 buc. 5 kg = 1 pachet de tigari, un pepene mic galben=2 batoane Rom, etc.
Sau hai sa ne intoarcem la comunism ca atunci evaziunea fiscala era extrem de redusa in raport cu cea de azi.
Lăsând filosofia la o parte şi legenda celor 113 taxe şi impozite care sunt 3, Luca şi Matei, nu înţeleg de ce nenea trebuie să vândă pe marginea drumului. Dacă zici că ai circulat prin cele străinătăţuri, ai văzut tu în vreo ţară cu apă caldă aşa ceva? Pentru asta există pieţe, angrosişti, locuri amenajate special etc. De asemenea, ce anume îl face pe el mai special de nu trebuie să plătească impozite şi eu da? Că şi eu am copil mic, probleme cu tensiunea, ficatul cam mare de la oboseala cronicizată (am mai avut şi pojar când eram mic) şi, în general, la tăţi ni-i greu…
Când evaziunea se va reduce la 10-15% din PIB putem să filosofăm pe tema rolului impozitelor. Până atunci, lipseşte obiectul discuţiilor.
@Ionuţ
Da, reducerea contribuţiilor la pensiile private e o măgărie. Dacă în cazul salariilor şi al pensiilor de stat poţi accepta că „asta e, atât poate „angajatorul””, în cazul pensiilor cuvântul corect este „naţionalizare”.
Cum ziceam mai demult: în situaţii de criză statul se comportă ca un organism viu şi trece pe modul de supravieţuire. Asta incluzând şi naţionalizarea.
Cristi,
Pe mine nu ma deranjeaza faptul ca ala-si vinde pepenii sau rosiile pe marginea drumului pentru ca pepenii sau rosiile nu cresc defel in piata sau in hypermarket.
Cresc din pamant. Ai mancat vreodata de acolo? Eu da, si voi continua sa o fac pentru ca intotdeauna am nimerit marfa mai buna acolo decat la hypermarket.
Intreaba-ma daca-s de acord sa plateasca taxe si ei si iti voi spune ca da, insa proportional cu suprafata de teren pe care o exploateaza (ca sunt persoane fizice cu exploatatii agricole de sute de hectare).
Si pe afara exista comertul cu produse alimentare facute de micii producatori si pentru asta se organizeaza targuri in piete, in weekend, si produsele lor sunt ambalate si etichetate exemplar iar lumea vine special pentru a lua bunataturi si specialitati, nu produse de supermarket. Asa ceva mi-as dori si aici (ambalarea si etichetarea) dar asta nu-i o chestiune de evaziune. Si nu, nu as manca in veci branza de la aia care stau pe marginea drumului Fagaras-Sibiu (la vreo 15 km de Sibiu) cu branza expusa pe niste mese pliante si eventual cu un celofan peste ea. Rosiile le spal, chiar bine de tot dar branza?
Apoi, daca tot te-ai suparat, zi-mi si mie eu ce vina am ca in tara asta nu se respecta legile? Daca eram Vladescu, boc, basescu sau mai stiu eu cine, puteai sa ma si injuri ca ar fi fost treaba mea sa ma implic in aplicarea legilor in privinta evaziunii fiscale dar asa?
Site-ul http://www.doingbusiness.org zice ca-s 113 taxe si impozite in Romania…Da-le lor un e-mail sa le spui ca-s doar 3. Eu zic ca 113 taxe si impozite genereaza evaziune prin omisiune sau lipsa de control. Tu zici altfel. Ai placheta publicitara/firma luminoasa la sediul unde-ti desfasori activitatea? Plastesti impozit local pe ea?
Unii platesc, majoritatea nu platesc. Depinde de cat de eficient e organizata directia de impozite locale de la primarie. Si aici as cunoaste chiar si situatia pe sectoare in Bucuresti sau pe orase mari din tara dar nu asta-i discutia.
@Claudiu
discuţia a deviat foarte mult de la subiectul articolului, care era demonizarea bugetarului, noul inamic public numărul 1. Iar teza că sărmanul sector privat s-a reformat şi acum a mai rămas cel public e o prostie. Sectorul privat a dat nişte amărâţi afară, mai mult la nimereală (unii trebuiau, alţii nu), a tăiat nişte salarii şi a redus cheltuieli băgând alte firme private în găleată. Asta nu e reformă, e reacţie emoţională. Nu s-au îmbunătăţi procese, nu s-a investit în instrumente de eficientizare, nimic.
Cu fiscalitatea, dacă aduni mere cu pere îţi iese magiun. În medie, o companie normală plăteşte TVA, CAS, CASS, accize (anumite domenii) şi comisionul ITM. Restul reprezintă o cantitate neglijabilă – atât în cuantum, sau/cât şi ca frecvenţă: taxa radio-tv, diverse taxe la ONRC, diverse taxe locale, taxe de mediu etc. Nu ăia 12,5 lei pe care îi plăteşte o firmă să-şi depună bilanţul anual la ONRC te bagă în faliment.
Cu comerţul pe marginea drumului – problema nu este dacă produsele de pe marginea drumului sunt mai bune decât cele din hypermarket, ci doar că nu acolo este locul civilizat de comercializare.
Pingback: Încă este bine | Ionuţ Iosub