Mâine urmează votul pe moţiune. (Pen)Ultima redută de apărare a guerillei portocalii este că „guvernul va rămâne fiindcă nimeni nu doreşte să-şi asume guvernarea în condiţiile actuale”. Să nu fi auzit ei de oferta lui Crin? 😀 Lăsând gluma la o parte, problema nu se pune în termenii aceştia. Erodarea PD nu are nimic de a face cu măsurile aspre anunţate şi asumate. Dacă nu cred asta, să-l întrebe bunăoară chiar pe domnul Stolojan, care îşi păstrează şi azi o parte din capitalul politic căpătat în mandatul de premier „tehnocrat” când negocia cu sindicatele „până cădem sub masă”. Spun penultima, fiindcă cel mai probabil, în situaţia în care moţiunea trece, va fi contestată la Curtea Constituţională.Prăbuşirea capitalului politic al lui Traian Băsescu şi al democraţilor are alte cauze, ceea ce va face ca un viitor guvern care ar lua aceleaşi măsuri să nu plătească acelaşi preţ. Să ne reamintim, de exemplu, de guvernul Ciorbea, cu care sunt foarte multe similitudini, care s-a erodat relativ lent şi, dacă nu era Traian Băsescu, şi-ar fi dus, probabil, mandatul până la capăt, asemenea antecesorului său, guvernul Văcăroiu.
Traian Băsescu plăteşte tribut ilegitimităţii unui guvern lipsit de susţinere politică şi populară. Cred că momentul în care sacrificarea guvernului Boc ar fi fost suficientă pentru păstrarea supremaţiei politice a lui Traian Băsescu a trecut. În momentul de faţă, deteriorarea percepţiei publice asupra preşedintelui este chiar mai accentuată decât cea faţă de partid. Din momentul acesta, pentru Traian Băsescu singura miză politică ar trebui să fie nu mai enerveze populaţia astfel încât la un eventual referendum pentru demiterea sa să nu se prezinte jumătate plus unu şi să nu poată fi validat.
Printre scenariile de salvare sugerate pare să fie cel al remanierii troicii BVB. De parcă asta ar fi atât de uşor. Până acum, tripleta a câştigat toate meciurile cu preşedintele şi nu văd de ce următorul ar fi diferit. În plus, ar porni astfel un război fratricid pe care nu cred că preşedintele şi-l poate permite într-un moment de maximă slăbiciune cum este acesta. Pe de altă parte, Traian Băsescu nici nu are de ales. Guvernul Boc trebuie să plece. O simplă remaniere nu ajută cu nimic, decât la adâncirea ridicolului şi la recunoaşterea slăbiciunii.
Overall, cred că în momentul de faţă singura variantă viabilă politic este un guvern „de uniune naţională” condus de un specialist necontestat. Oricât de mult mi-ar surâde, nu este echitabil ca doar PD să plătească, în condiţiile în care nici celelalte partide nu oferă o alternativă credibilă. În schimb, da, Traian Băsescu trebuie demis (fiindcă am dubii că şi-ar da singur demisia). Poate că longevitatea MS Regele Mihai nu este întâmplătoare ci un semn. România nu trece doar printr-o criză economică, ci printr-una profundă care afectează toate planurile. Tratarea unuia singur dintre ele nu rezolvă nimic.
Ce idee extraordinara cu Regele Mihai. Sa speram ca este o intuitie – Doamne-ajuta ! Cred ca este minunat sa conduca un suveran nascut si nu facut , mai cu seama ca in timp si-a dovedit verticalitatea si moralitatea.
Cu moțiunea trecută sau nu, tot la genunchiul broaștei vom ajunge cel puțin dpdv economic.
Sigur, dpdv politic, situație este cea prezentată de tine. Interesantă comparația cu Văcăroiu și Ciorbea, dar nu uita că V. a avut de pus în aplicare cele mai grele măsuri de liberalizare a pieței pentru că Stolojan a stat cu mâinile în sân. Mă refer la termenul de 1 iulie 1993 de introducere a TVA și liberalizarea adaosului comercial.
Regele Mihai a fost o soluție. De la suspendarea lui Băse în 2007, an de an apar voci care susțin această idee. Dar acum nu mai e o alternativă fezabilă.
Guvernul de uniune națională ar fi soluția ideală. Dar cine să fie specialistul de necontestat?!
Ca specialist ar fi Mihai Tănăsescu. Este încă membru PSD, deci ar trebui să fie acceptat de aceştia, şi nici nu cred că PNL ar avea de obiectat. O altă variantă ar fi „Proiectul Johannis” (care m-a uimit prin agresivitatea cu care a fost atacat de vuvuzelele portocalii).
Da, Regele Mihai e prea bătrân, dar Casa Regală poate veni cu o soluţie… Nu degeaba l-a botezat Băsescu pe băiatu’ lui prinspol.
Proiectul Johannis e bun doar pe hartie. La cat de specialist e primarul Sibiului la cheltuirea banului public nu cred ca va aduce decat schimbarea firmelor ce sug banii de la buget. Cel mai mult ma enerveaza PNL-ul, singurul partid care a fost la guvernare si nu a pus in practica o transparenta reala si verificabila a cheltuielilor pentru ca era singurul capabil sa faca asa ceva. PDL e doar varianta populara a PSD-ului.
Din pacate, monarhia are sanse de a fi instaurata in Romania cat avea si pe timpul comunistilor. Majoritatea clasei politice isi doreste un presedinte pentru ca jocurile politice depind de asta. Iar politicienii de la noi se gandesc intai la ei si apoi la mult trambitatul interes national deci slabe sanse sa avem un mediator in cea mai inalta functie din stat.
Ce ma intristeaza cel mai mult e lipsa aproape omniprezenta de competente pentru iesirea din criza de la nivelul guvernamental.
Știi că Tănăsescu e flebețea mea și se încadrează în ce vorbim noi aici, dar nu cred că va fi acceptat de PNL nu ca persoană, ci pt că e susținător al impozitării progresive a salariilor.
Îmi pare rău, dar eu unul nu văd o soluție viabilă cu Casa Regală…
Well, de obicei nu citez vox eolica, dar am găsit un gând similar, apropo de casa regală… [off-topic]Pe Fumurescu şi pe Rogozanu chiar îi recomand.
Casa regala e inexistenta din punct de vedere politic si nu cred ca va reveni vreodata. Nici nu cred ca ar fi bine, de fapt. In rest, sunt de acord cu analiza. Totusi, motiunea nu va trece iar PSD si PNL vor rasufla usurati.
P.S. Am primit alerta de malware cand am intrat pe site cu Chrome. Vezi daca nu ai prins ceva ganganie.
P.P.S Este ceva setare in wordpress prin care comment-urile de la o persoana care a mai avut un comment aprobat sa fie aprobate automat. Usureaza moderarea.
@cos
setarea există (dovadă că al doilea mesaj a trecut). Primul fusese „arestat” de akismet. În ceea ce priveşte viermişorii, Kaspersky nu zice nimic.
Cristian, încă odată, eu sînt pesimist. Mai ales după ce s-a întîmplat astănoapte în Cameră. Dacă şi Curtea e la mîna lui TB, cine i se mai poate împotrivi? Şi cine să-l suspende, parlamentul dominat de oamenii săi? Poate exagerez niţel în postarea de pe blogul meu, dar asta simt acum…http://teaca.wordpress.com/2010/06/15/prima-zi-de-dictatura/
@Adrian Teacă,
nu cred că eşti foarte departe cu dictatura…
Merci pt. link 🙂
Si pt. „vuvuzele portocalii” – reusita metafora!
Eu inca sper sa se rezolve totusi cumva situatia asta pana sa-si termine printul Nicolae facultatea 🙂 Dar nu ma intreba cum, nu prea vad nimic bun la orizont :S
http://rational-idealist.blogspot.com/2010/06/romania-cucerita-ro.html
(Bun si articolul lui Teaca)