Rătăciri

Spuneam că la adresa lui Traian Băsescu există două principale ameninţări: pierderea sprijinului intelectualităţii (mai mult sau mai puţin compromise) şi traversarea graniţei care îl face să devină un pericol mai mare pentru democraţie şi viitorul României decât găinarii care îi sunt adversari.

Deşi multă lume consideră că „proştii, dar mulţi” contează electoral, pentru Traian Băsescu şi „personajul” politic pe care el îl interpretează, este mult mai importantă susţinerea unui Liiceanu sau Cărtărescu, decât zece mii de aplaudaci aduşi cu autobuzele de partid din patru-cinci judeţe la un miting. Susţinerea populară de care se bucură preşedintele în sondaje nu a fost încă şi confirmată electoral. Deşi la referendum a obţinut o victorie consistentă, prezenţa la urne a fost foarte modestă şi încă nu a fost lămurită prezenţa la vot a aproape un milion de votanţi, exact cât avea nevoie preşedintele. Nimeni nu garantează că cei zece mii de aplaudaci se vor şi prezenta la vot însă existe şanse foarte mari ca un Liiceanu sau Cărtărescu să fie mai convingători. Zoso sau Tolontan sunt mai eficienţi decât orice miting în campania electorală, fiindcă sunt credibili şi sinceri în opiniile lor. (Mă tem că un Patapievici intră mai degrabă la categoria „ambasadori”…)

Interviul de săptămâna trecută de la B1 Tv, între un Irinel Columbeanu şi discuţia „rafinată” despre sexul oral şi „vedeta porno” Laura Andreşan, a fost o mare greşeală de imagine şi probabil că preşedintele a realizat ce tâmpenie a făcut, revenind azi în Evenimentul Zilei cu nuanţări. Acel interviu a arătat un preşedinte mai degrabă înspăimântător. Ca om politic nu ai voie nici măcar în glumă să ameninţi că dacă nu iese votul la un referendum îl vei repeta până iese aşa cum trebuie sau să spui că un alt politician (evident, cu totul şi cu toul întâmplător un politician care l-a dat în judecată pe Traian Băsescu pentru recuperarea unor sume de bani) va avea probleme cu justiţia. Cine naiba va mai crede căo anchetă a DNA-ului la adresa lui Ludovic Orban va mai fi pe bune (chiar dacă aceasta ar fi într-adevăr „pe bune”)?

Traian Băsescu avea succes când era credibil. Acum, el minte cu neruşinare. Minte cu privire la proiectul Pro-Democraţia, care nu a ieşit chiar atât de „mutilat” (şi este uşor de demontat asta), minte când spune că acest proiect utilizează liste… De asemenea, greşeşte grav când pune semnul egal între modalitatea de vot şi reforma clasei politice. Simpla schimbare a sistemului de vot nu va aduce peste noapte o altă clasă politică. Românii nu vor deveni mai morali, mai prieteni cu apa caldă şi săpunul doar pentru că au vot uninominal. Pentru asta, românii ar trebui să dispreţuiască clasa politică imorală, însă, în realitate nu este vorba de dispreţ, ci de invidie. Când sunt prinşi, fie pentru aranjarea unor licitaţii, fie că au trecut pe roşu la semafor, politician sau „civil” reacţia este aceeaşi: „tocmai pe mine m-ai găsit?”. Când s-a modificat Codul rutier şi s-au înăsprit amenzile, au fost proteste generale, însă nici un moment nimeni nu şi-a pus problema că cel mai simplu mod de a evita amenzile este să nu încalci legea. Transformând un simplu mijloc în scop, Traian Băsescu greşeşte grav şi devine chiar un pericol pentru democraţie.

Ştiu că sună apocaliptic, însă lucrurile devin din ce în ce mai clare. Traian Băsescu rămâne consecvent planului său de subminare a partidelor. Practic, şi sistemul de vot pe care îl promovează are drept scop subminarea partidelor, care vor deveni dependente de baronii locali. Se vede din toate interviurile nervozitatea prezidenţială faţă de dependenţa de PD, iritarea că trebuie să negocieze cu Blaga sau Videanu. Încercarea de a-i înlocui cu PLD-ul (la referendumul anterior) a eşuat lamentabil, partiduţul lui Stolojan dovedindu-se incapabil să asigure logistica necesară campaniei. Că relaţia cu PD-ul nu este tocmai roză o dovedesc şi criticile din interviul din Evenimentul Zilei la adresa acestuia, din care democraţii nu ies prea bine.

Aşa se explică şi ura viscerală împotriva PNL, un partid care n-a cedat atacurilor prezidenţiale şi care în ciuda atacurilor permanente şi a dezertării unei facţiuni rămâne aproape de scorul său din 2004. A reuşit în schimb cu UDMR-ul şi este pe cale să reuşească cu PSD-ul. PD-ul oricum nu pune probleme – mă rog, se mai obrăzniceşte el uneori – fiindcă nici el nu poate fără preşedinte, dar nici preşedintele nu se descurcă deocamdată fără ei. Oricum, „tabloul” electoral al PD-ului pentru alegerile euro-parlamentare este cea mai umilitoare poziţie a unui partid politic. Cu un asemenea mesaj, chiar nu mai era nevoie de pozele „elevilor”. Era suficient să scrie „oamenii lui Băsescu”.

O altă afirmaţie interesantă din interviu ne arată că preşedintele a găsit deja ţapul ispăşitor pentru blocarea uninominalului: Parlamentul. Preşedintele este astfel singurul politician care are pregătită şi mutarea a doua. Chiar dacă uninominalul pică, preşedintele se va spăla pe mâini, în vreme ce partidele politice vor intra demonizate în campania electorală, puţină lume mai stând să cugete că am fi avut, totuşi, vot uninominal dacă Traian Băsescu nu ar fi complicat lucrurile. Sau poate nu. Sentimentul pe care îl am este că a apărut deja o saturaţie a circului generat de Traian Băsescu, asta putând fi o explicaţie a faptului că ieşirile în public ale preşedintelui sunt din ce în ce mai „tari”. Iar faptul că preşedintele este singur „împotriva tuturor”, inclusiv a PD-ului nu este tocmai ispititor, fiindcă practic preşedintele nu propune nimic. OK, reformăm clasa politică. Dar, cu cine? Cu şterşii de la PD ascunşi în umbra prezidenţială? Care până şi în campania electorală se ipostaziază ca nişte elevi silitori sub ascultarea domnului diriginte? Asta este reforma propusă de Traian Băsescu? Înlocuirea unor găinari cu nişte umbre?