Încă 4 ani?

Mai avem încă 4 ani cu un preşedinte absent. Nu m-aş fi gândit niciodată că Traian Băsescu va micţiona cu boltă pe un simbol – ziua naţională – alegând să doarmă prin Kazahstan la o reuniune internaţională care nu reclama în nici un fel prezenţa lui acolo. Chiar şi pentru el tupeul părea prea mare. Iată însă că preşedintele trimite un lacheu (nu neapărat al lui cât – gura păcătorusului, adevăr grăieşte – al „structurilor abilitate” – Doamne, ce limbaj!) să primească onorul armatei române, doar ca să nu fie Geoană. Absenţa lui este un gest simbolic de despărţire definitivă de popor. Trimiterea „la înaintare” a lui Boc e doar un deja tradiţional „muie, bă!”

Este clar că preşedintele nu poate exercita rolul de mediator devreme ce şi-a ostilizat partidele politice şi instituţiile statului (mai puţin, poate, serviciile secrete), iar acum demonstrează că nici rolul de reprezentare nu-l mai poate juca. Sictir? Lipsă de chef de a mai fi huiduit de popor? Are vreo importanţă?

De luni de zile, preşedintele nu face altceva decât să enunţe 2-3 idei fixe – „mogulii”, „dujmanii”, „opoziţia” – în vreme ce societatea românească se afundă într-o criză profundă (şi nu vorbesc doar de cea economică). Pe plan extern se umple de ridicol, fie fiind respins de Sarkozi pentru încălcarea uzanţelor diplomatice, fie dormind sănătos. Pe plan intern, guvernul numit de el în ciuda unei majorităţi parlamentare are o predilecţie în a se face de râs, enervând populaţia de cele mai multe ori inutil (cum este, de exemplu, periodica tentativă de reducere a indemnizaţiei pentru mame).

Până acum, orgoliul preşedintelui a fost mai degrabă benign, deşi ignorarea majorităţii parlamentare din 2009 în jurul proiectului Johannis este una din cauzele blocajului politic în care ne aflăm azi. Simpla acuză că „ceilalţi sunt răi” nu scuză un comportament din ce în ce mai conflictual şi nervos, decizii pripite (cum a fost cea de reducere a salariilor bugetarilor cu 25% sau creşterea TVA cu 5% de azi pe mâine) care induc o stare de incertitudine politică şi economică în societate care bulversează mai mult decât o fac circumstanţele oricum dificile. Preşedintele se exclude pe zi ce trece ca parte a soluţiei şi devine parte a problemei. Din ce în ce mai puţini dintre cei care anul trecut mai credeau că el mai reprezintă o şansă i-au mai rămas alături. Ranchiuna îi joacă feste din ce în ce mai mari.

Vor fi 4 ani foarte grei.