2011 – Predicţii

Dacă tot a devenit meserie onorabilă în COR şi care să fie înscrisă în cartea de muncă (na, că s-au desfiinţat), să dăm un pic cu bobii pentru 2011. Deci:

Politic

Cel mai probabil, cele trei mari partide vor păstra status quo. De unde în PD era inflaţie de candidaţi la preşedinţia partidului, cel mai probabil la congres Emil Boc va fi confirmat, ca un compromis între tabere. Puterea Elenei Udrea, care deţine cel mare buget dintre toţi miniştri se va accentua şi va deveni liderul de facto al partidului. Nu ştiu dacă este momentul pentru a deveni premier, dar în mod sigur Boc va fi înlocuit, rămânând doar preşedintele partidului. PD profită de impotenţa opoziţiei şi are toate şansele să oprească declinul, stabilizându-se în jur de 20%. Însă absenţa unui lider şi erorile comise la guvernare nu le pot permite să spere la mai mult, chiar şi în eventualitatea tot mai probabile a unei reveniri economice spre finele anului. Elena Udrea va avea în 2012 meciul vieţii şi o eventuală ratare la primăria Capitalei îi poate schimba cursul ascendent al carierei. Din această cauză, ea va face tot cei va sta în putinţă pentru a câştiga, deci este de aşteptat o infuzie de bani masivă în Bucureşti şi demararea unor proiecte ambiţioase – metroul din Dr. Taberei, poate şi tronsonul către Otopeni, accelerarea lucrărilor la centura Bucureştiului. Deja Oprescu a furat startul apropriindu-şi pasajul Basarab şi stadionul Naţional, plusând cu Polivalenta de 16000 de locuri.

Faptul că PNL şi PSD nu au candidat în „bătălia pentru Capitală” le subliniază limitele şi incapacitatea de organizare. Dacă la PNL nu este o surpriză, liberalii nefiind niciodată organizaţi, PSD a scăzut foarte mult, lucru reflectat şi de clasările pe locul doi la ultimele alegeri, deşi pornea ca favorit. Cu excepţia lui Chiliman – mai degrabă un „accident” – liberalii nu au ce oferi la sectoare, acolo unde primarii actuali probabil vor fi reconfirmaţi. Desigur, prin înglobarea PC se vor putea lăuda cu 2 primari în loc de unul ca până acum.

Nici Ponta, nici Antonescu nu sunt în pericol de a-şi pierde poziţiile, pe termen scurt. Deşi Antonescu pare cel mai bine clasat în perspectiva alegerilor prezidenţiale, mai este mult timp până atunci şi am dubii că el va rezista. Ţinând cont că în 2012 tot Traian Băsescu va fi în funcţie, iar PD nu va scădea sub 20% şi preşedintele va forţa prezenţa lui guvern, cel mai probabilă este o coaliţie PNL-PD-UDMR cu un premier liberal. În acest sens, cred că în PNL va câştiga teren o aripă mai dispusă la colaborarea cu PD, deci nu exclud ca fostul premier Tăriceanu să revină în prim-plan.

În PSD nu există o alternativă reală la Ponta. Deocamdată, acesta nu s-a prins că nu mai e şeful TSD ci al partidului „mare” şi dacă nu-şi revine are toate şansele să moară speranţă.

Economic

Economic, lucrurile încep să se aşeze. Firmele se adaptează la noul nivel de business, statul începe să se adapteze şi el. Problema reală este că economia românească este mult prea mică pentru o populaţie de 20 de milioane. La un nivel de 4,5 milioane angajaţi (plus 1,5 milioane „somalezi”) populaţia optimă ar fi 10-12 milioane 13-14 milioane. Deci, mai sunt cam 4-5 milioane de români pe care economia nu-i poate susţine. O bună perioadă, ei au fost susţinuţi de economia spaniolă, italiană şi pe unde mai erau plecaţi „căpşunarii”. Cum remiterile s-au redus la jumătate, situaţia a devenit critică. Cea mai mare problemă este în zona rurală, unde fărâmiţarea proprietăţii şi incapacitatea de asociere face imposibilă sustenabilitatea. Deja decalajele s-au accentuat foarte mult. Pe vremea comunismului nu erau diferenţe foarte mari între sate şi oraşe. Satele aveau cinematograf, biblioteci săteşti, şcoli cu personal suficient, asistenţă medicală asigurată local. În momentul de faţă, un copil din rural are şanse minime de a reuşi. „Şansa” lui este că în mod sigur are pe cineva din familie deja plecat în străinătate, unde mai devreme sau mai târziu va ajunge şi el.

Din această cauză, în momentul de faţă ar fi imperios necesar un plan de dezvoltare pe termen mediu şi lung care să conducă la echilibrarea demografiei cu economia, deoarece nu poţi pune la infinit în cârca economiei mai mult decât poate duce. Din contră, ar fi timpul unei uşurări a poverii. Subiectul nu pare însă să preocupe pe nimeni.

Pentru 2011, lucrurile se vor îmbunătăţi, chiar dacă sunt şanse mari să crească „cota unică” la 20%. Ajustarea sectorului de stat va continua, dar lent. Recenta transformare a ITM e un pas excelent (de parcă cineva mi-ar fi citit blogul), surprinzător chiar. În afara unui derapaj major vom putea vorbi de creştere economică de 1,5-2%, creştere antrenată de evoluţia exporturilor şi o reluare a consumului. În 2010, populaţia a economisit 5 miliarde de euro, iar o parte din aceşti bani îşi vor găsi loc în consum. Creşterea producţiei va potenţa un efect de antrenare pe care îl vor simţi prestatorii de servicii către întreprinderi. Creşterile de productivitate nu vor putea continua la infinit astfel că firmele vor fi nevoite să reînceapă să angajeze. Deja în zona producţiei se fac angajări noi cam de o jumătate de an.

În 2010, rezerva valutară a BNR a crescut cu cca 4 miliarde. Cum mai sunt de intrat de la FMI şi UE încă vreo 5 miliarde, plus în jur de 3 miliarde din fondurile europene va apărea o presiune pentru aprecierea leului (mai ales că sunt presiuni şi pentru deprecierea euro). De asemenea, FED tipăreşte miliarde de dolari, China deja şi-a exprimat intenţia de a ajuta economiile europene în dificultate (normal, fiindcă stă pe un munte de cash). Momentan, toţi aceşti bani creaţi din mouse se duc în principal în aur şi argint sau zac prin bănci, dar mai devreme sau mai târziu vor fi şi investiţi în „fabrici şi uzine”. Sigur, România nu estue neapărat în cea mai bună poziţie pentru atragerea de noi investiţii străine, iar relaţiile cu China sunt îngheţate complet, dar ne-am ajustat mult mai bine decât alte ţări, iar fundamentele noastre economice sunt ceva mai bune. De aceea, cred că 2011 va aduce o creştere a investiţiilor străine în România şi o uşoară creştere a remiterilor. De aceea, nu m-aş mira ca la finele anului cursul valutar să fie undeva spre 4 lei/euro.

Cu un asemenea curs BNR ar avea şansa de a nimeri ţinta de inflaţie (4%). Nu cred însă că guvernul se va încadra în deficit, decât cu ajutorul a tot felul de subtrefugii, cum a făcut şi anul acesta, respectiv amânarea unor plăţi către economia privată.

7 Comments

  1. Prietene, ce înseamnă „fundamente” ceva mai bune, când tu spui că trebuie s-o „mierlească” vreo cinci milioane de români, pentru a ajusta populaţia la economie? Ce s-a schimbat în structura aparatului productiv? De ce s-ar duce o parte din cele cinci miliarde de euro „economisiţi” în consum? Şi apropo, cine a economisit? Că e şi asta o problemă. Cam cât poate economisi un român? Şi de ce ar creşte investiţiile străine în România? Mai avem forţă de muncă la nivelul de calificare cerut? Cine o mai pregăteşte? Nu ştiu ce mă face să cred că suntem într-o fundătură, şi nu vom ieşi prea curând din ea.

    • 1) „Fundamente” = indicatori macroeconomici, respectiv, datorie externă, deficit bugetar, rezerve valutare.
      2) Pentru că economisirea reprezintă o amânare a consumului. Datorită „condiţiilor de piaţă”, puţini s-au mai apropiat de credite (sau au avut curaj să se înhame la unul) aşa că au început să strângă bani pentru a cumpăra ceva.
      3) Am spus mai sus, românii au acumulat 5 miliarde. Statistic vorbind, ar fi vreo 250 euro pe cap de român. Excluzând însă ruralul şi „urbanul mic”, suma cred că ajunge la 1000 de euro. E ceva.
      4) Forţa de muncă se poate califica „la locul de muncă”. Maiştri şi ingineri pot veni de afară, dacă e cazul. Oricum, în momentul de faţă, pentru meseriile „de bază”, gen lăcătuş, sudor, electrician, o lună-două sunt suficiente pentru ca un necalificat să fie pregătit corespunzător „la bandă”. Pentru meserii mai specializate se găsesc ingineri tineri, capabili, care cu un stagiu de pregătire pot fi competitivi.
      5) Majoritatea firmelor serioase investesc în pregătirea muncitorilor. De exemplu, un client al meu a calificat şi certificat internaţional 12 sudori.

  2. I-a certificat ca să-i exporte? Şi dacă sunt aşa de uşor de pregătit sudorii, de ce importăm sudori în argon din Ucraina? Eu n-aş fi chiar atât de optimist nici în legătură cu tinerii ingineri(am terminat Politehnica, şi ştiu cu ce se mănâncă munca asta şi cât îţi ia să devii un bun inginer), mai ales în condiţiile în care nu prea mai au unde face practică.
    Şi uau! Ce mult a economisit un român care poate s-o facă: o mie de euro! Ai dracului bogătani! Păi banii ăştia îi găseşti în nădragii unui SDF la Paris! Şi pe banii ăştia ne bazăm să se relanseze consumul? E bine, vom avea creştere! La Paştele cailor!

  3. Nu era vorba de „un român care poate să o facă”, ci de medie, căci dacă eu mănânc doi pui şi tu nici unul, statistic vorbind am mâncat fiecare câte un pui. Dacă iei în considerare faptul că sunt 900.000 de români cu salarii declarate peste 2000 de lei/lună şi mai adaugi încă vreo trei sute de mii cu aceleaşi venituri dar „la negru” ai numărul aproximativ al celor care au avut posibilitatea să economisească. Raportat la cei 5,5 de salariaţi, este undeva la 20%. Că unii au pus 0 euro şi alţii 10000 e o altă discuţie.

  4. 1. Încă mai speri la metrou în DT? 🙂 Cred că mai am pe undeva „Harta lui Blaga”, iar la PNL-ul din piaţă încă mai e afişul cu petiţia pentru care am semnat. De la vorbă la faptă e distanţă la noi cam ca de la Lăstun la BMW X5.

    2. Îi mai ţii minte pe moşii ăia din Muppets care stăteau la bârfă în lojă? Aşa sunt Ponta cu Antonescu. La alternative nu vreau să mă gândesc, nu am găsit pe nimeni în primele eşaloane de la partide care să îmi facă cu ochiul. Probabil madam Udrea îşi va continua ascensiunea către Capitală, mai ales că acum e şi o chestiune de orgoliu personal, ceea ce va readuce în discuţie speculaţiile privind afacerile ei şi ale lui bărbat-su.

    3. Adevărat, patronii inteligenţi investesc în pregătirea profesională a personalului din subordine şi trierea acestuia prin testare periodică. Ar trebui să subliniez „inteligenţi”, pentru că patronii „deştepţi” nu investesc în trainingul sau evaluarea negrişorilor, aruncându-i pe plantaţie ca forţă de muncă de sacrificiu. Mulţi angajatori nu dau 2 bani pe angajaţi, iar afluxul mare de personal şi managementul prost nu le ridică nici un semn de întrebare. E un cerc vicios, angajatorul parcă face tot posibilul să-l facă pe angajat să plece, iar acesta nu găseşte nici un motiv pentru care să fie loial firmei. Şi workerii buni uneori îşi pierd şi dorinţa de a mai evolua autodidact, atunci când au avut această dorinţă. Diferenţa de mentalitate o mai face şi raportul de ani în care ai fost angajat vs. cât ai fost patron. Mulţi uită de unde au plecat.

    4. Pentru electrician îţi zic din experienţa mea de lucru cu diverşi colegi că îţi trebuie o minte care să gândească tridimensional, ba chiar în 4 dimensiuni, incluzând şi succesiunea în care se desfăşoară în timp anumite procese. Dacă nu găseşti nativ chestia asta în angajat, să poţi să clădeşti ceva pe fundamentul ăla, poate fi un electrician bun, dar nu îndeajuns de bun încât să-l pui şef de echipă de exemplu.

    5. Uimitor, dar am terminat anul la un nivel mult mai bun decât l-am terminat anul trecut. Poate şi pentru că veniturile mele ca antreprenor sunt mai mari decât cele de când eram worker cu salariile neplătite. Şi concluzionez şi eu, la fel ca tine, că 2011 va fi un an mai bun.

    • Ionuţ, firmele de care vorbeşti tu nu prea contează din punct de vedere economic, ele fiind în zona neagră, cel mult gri a economiei. Nu vor depăşi niciodată stadiul de „mică ciupeală” şi mai devreme sau mai târziu se închid. Pur şi simplu, e un model economic neviabil. E de-ajuns să te gândeşti care era ponderea acestei economii în anii ’90 şi cât e acum ca să vezi cam cât mai au.

  5. Îţi dau un exemplu real: magazinele de bricolaj. Afluxul de personal e mare, bani puţini, trainingul e minim. Angajatul trebuie să cunoască ce e pe raft şi uneori mai dă şi sfaturi tehnice cumpărătorilor. De ce cumpărătorul apelează la vânzător pentru consultanţă şi nu la meseriaş, e altă discuţie. Cert e că, indiferent cât de mare e lanţul de magazine şi cât plăteşte contribuţii la buget, plafonarea angajaţilor este rapidă. Practic după câteva luni deja nu mai ai ce să înveţi în domeniul de la raionul la care eşti pus să aşezi marfă. „Luaţi domne prelungitorul ăsta, e perfect pentru ce vă trebuie, are 6 prize şi cordon de 5 metri” Dar cât de gros e firul, dacă suportă curentul pentru care ai tu nevoie, dacă contactele sunt OK, asta e o necunoscută.

Comments are closed