Ţinând cont că diseară de la opt preşedintele apare la Realitatea TV este posibil să fi vorbit prea devreme, însă nu pot să nu mă minunez de faptul că preşedintele nu a exploatat deloc cazul Mailat. Mai mult chiar, a lăsat guvernul să ia caimacul întregii afaceri (şi dacă nu ar fi fost gafa lui Cioroianu, am fi avut chiar motive de laudă), deşi întregul caz părea creat fix pe tipicul său.
Nici măcar gafa lui Cioroianu nu a fost taxată corespunzător de preşedinte la momentul oportun. Chiar dacă abordează acum subiectele, ele sunt deja consumate şi publicul s-a plictisit, astfel încât abordarea lor nu ar fi tocmai inspirată.
Preşedintele îşi va începe azi campania electorală. Mai sunt zece zile, timp în care să facă publicitate referendumului şi, implicit, alegerilor europene, care altfel riscau să intre în anonimat complet din cauza cazului Mailat şi a mai noului caz Bogdan Chirieac. Apropo de acest caz, este foarte interesant că el a fost lansat în plină campanie, acoperind discuţiile despre alegeri şi referendum. Aparent, asta îl dezavantajează pe preşedinte, care are tot interesul să păstreze în atenţie alegerile şi referendumul. Este adevărat, demonizarea presei este una din temele favorite ale preşedintelui şi astfel cazul Chirieac ar fi încă un motiv pentru curăţenia la care ne invită domnul preşedinte.
Apropo de asta, sloganul mi se pare neinspirat, trimiţând mai mult la „Luna curăţeniei” de pe vremuri decât la acţiune politică. Totuşi, o astfel de curăţenie este treaba justiţiei, nu a electoratului, fiindcă altfel îl putem umfla pe Adrian Năstase direct şi spânzura în Piaţa Victoriei. E nevoie doar de vreo doi-trei electori mai forţoşi. „Hai la curăţenie” sună mai degrabă a „muncă patriotică”, iar răspunsul poate fi foarte bine „hai sictir”.
Sunt curios să văd discursul de diseară pentru a vedea care sunt temele de campanie şi dacă preşedintele va veni cu ceva nou sau va merge pe acelaşi discurs obositor cu „guvernul incompetent”, „mogulii”, „cei 322″…