Un nou zvon alimentează piaţa politică. Schimbarea lui Emil Boc este o temă recurentă în politica românească. Este însă prea târziu pentru ca o schimbare a premierului să aducă vreun beneficiu PD. Şansele ca acesta să scadă mai jos de procentele actuale sunt destul de mici, la fel de mici ca el să crească spectaculos. Ideea schimbării premierului a murit la Congres, odată cu alegerea lui Emil Boc ca preşedinte.
Prezenţa lui Emil Boc în fruntea guvernului este necesară şi importantă pentru partid. În momentul de faţă, nici preşedintele, nici PD nu poate propune un tehnocrat care să îndeplinească simultan nevoia de siguranţă a democraţilor (şi a preşedintelui), acceptul UDMR, acceptul Parlamentului (un nou premier implică trecerea prin Parlament), dar şi cerinţe de minimă competenţă care să justifice schimbarea. Practic, singurul disponibil este Călin Georgescu, care de mai bine de un an tot este viitorul premier.
PD stăpâneşte foarte bine tehnicile comunicaţionale, reuşind să creeze permanent non-evenimente care ţin prima pagină a ziarelor şi ţin opoziţia în defensivă, silind-o să reacţioneze (de multe ori greşit). Schimbarea premierului, comasarea alegerilor, regionalizarea, Albă ca zăpada etc, păstrează PD ca forţă activă a politicii româneşti, făcând din USL forţa reactivă, păstrând astfel supremaţia comunicaţională şi prim-planul mediatic. Sigur, tactica nu este suficientă pentru a câştiga alegerile, dar a reuşit să oprească declinul electoral şi să stabilizeze partidul. Combinat cu alte tactici, precum schimbarea culorii şi a denumirii – prin folosirea unei tactici testate de PSD la multe alegeri, şi anume ascunderea în spatele unei alianţe cu partide-fantomă şi mişcări civice mai mult sau mai puţin obscure – PD poate culege chiar mai mult de cele 20-25%.
Singurul moment în care USL a fost în ofensivă şi era cât pe-aci să câştige a fost „proiectul Johannis”, din care Crin Antonescu mai trăieşte şi acum – cam ca Mihăiţă Pleşan din golul senzaţional împotriva Germaniei, acel neverosimil 5-1 de pe Giuleşti.
Acţiunile PD produc două efecte majore: pe de-o parte, mobilizează activul de partid şi nucleul dur, pe de altă parte irită o bună parte a electoratului şi o împinge spre USL sau spre lehamite. Încep să resimt o asemănare din ce în ce mai mare cu ultimul an al domniei lui Adrian Năstase (politicienii români sunt mai aproape de ideea de „vodă” decât de „funcţionar public” ceea ce ar trebui să fie). Faptul că PD a început să fie criticat de o parte din intelectualii care îl susţineau este un semnal negativ (deşi influenţa intelectualilor este din ce în ce mai mică, există o categorie de public pentru care aceştia încă mai contează).
USL bate pasul pe loc şi trebuie să gestioneze nemulţumirile interne legate de alianţa PSD-PNL, mai ales că media speculează mai mult sau mai puţin interesat conflictele. Îmbrăţişează aiurea ideile democraţilor, făcându-le astfel jocul – de exemplu, regionalizarea sau comasarea alegerilor – deşi acestea sunt evident stupide şi inutile. Frenezia cu care se discută falsele soluţii de către ambele tabere arată sărăcia de idei şi incapacitatea de a gândi serios, pe termen lung. USL nu este preocupată să ofere o alternativă – de exemplu, în 2004, Alianţa DA a avut o idee mare şi lată care a prins: cota unică de impozitare – preferând să se opună ideilor PD sau să le supraliciteze absurd (cum este în cazul regionalizării, în care propunerea lor este de-a dreptul stupidă).
Politicienii români suferă de limbarniţă, mor să-şi dea cu părerea despre orice, astfel că nu rezistă să nu vitupereze, de exemplu, împotriva celor două treimi de procente de hidrogen din apă. USL ar trebui să se reţină de la a mai comenta toate prostiile şi să se căznească să scoată o idee simplă de program, care poate fi foarte bine „impozitul progresiv” – care, practic, chiar figurează în programul lor, însă pur şi simplu le este frică să o promoveze. Democraţilor şi preşedintelui le convine această stare de fapt deoarece evită o discuţie despre incompetenţa administrativă, ciocoismul şi politizarea exagerată (în ciuda standardelor ridicate foarte sus de PSD în administraţia Năstase).
Mari modificări ale tabloului nu se întrevăd. Democraţii nu au nici un interes devreme ce deţin controlul, USL nu pare să poată mai mult. Ambii lideri – Crin Antonescu şi Victor Ponta – par să-şi fi atins limitele maxime de evoluţie şi au un talent special pentru gafe. Pe de altă parte, ambii controlează bine partidele şi reuşesc să stingă nemulţumirile înainte ca ele să se extindă, deşi mass-media abia aşteaptă să pună paie pe foc. Au nevoie însă de o strategie comunicaţională mai coerentă, bazată pe proiectele proprii şi nu pe reacţii la evenimentele provocate de PD.
De asemenea, cei doi trebuie să scape de frică. Este evidentă teama alor de a aborda subiecte precum „cota unică” de parcă acestea ar fi tabuuri. Este destul de vizibil faptul că introducerea cotei unice a amplificat dezechilibrele şi a accentuat inechităţile sociale. De asemenea, corupţia şi justiţia, comunismul şi securitatea sunt alte subiecte abordate greşit de USL, lăsând prim-planul democraţilor, cu toate că, în momentul de faţă nu mai există nici o diferenţă între partide în ceea ce priveşte gradul de corupţie, foşti activişti sau securişti, toate având probleme. Deja aproape toată lumea este convinsă că Traian Băsescu a fost colaborator al securităţii, deci nu înţeleg de ce PSD şi PNL ar trebui să se jeneze de proprii securişti (atâţia câţi mai sunt).
În momentul de faţă, PD este în rolul care îl prinde cel mai bine: „cetate asediată”. Iar USL nu fac altceva decât să-i asedieze şi mai tare, deşi este evident falimentul unei asemenea strategii.
Pingback: Băsescu, Obama şi şcoala veche » blog of zoso
Problema USL este ca nu vin cu un program economic.
1) Programul SRL24: in 24 de ore ai propriul tau SRL functional din momentul in care depui dosarul. La dosar completezi numele dorit, un IBAN, o adresa si persoana/persoanele care il infiinteaza.
2) Pentru firmele cu cifra de afaceri anuala sub 24.000 euro, birocratie minima.
3) Impozit pe pe profit (16%) + impozit pe venit(1%) (pentru cei cu afaceri de 10 milioane de euro si profit 1000 euro).
4) Micro magazine de distributie a produselor din agricultura romaneasca care sa fie detinute de tarani.
5) Crearea unor canale de export in UE, America de Nord, Rusia, Orientul apropiat.
1) Durează 3-4 zile, nu cred că e un capăt de ţară.
2) Nu ştiu ce înţelegi tu prin „birocraţie”, însă deja sunt doar 3 rapoarte lunare logice pe care trebuie să le faci – taxe şi impozite, TVA, TVA extern. O bună parte din firme trebuie să facă doar una dintre ele şi se discută chiar ca ele să raporteze trimestrial. Deci, defineşte termenul.
3) E discutabil, pentru că firmele pot fi pe pierdere din cauză de investiţii, de exemplu. Oricum, o firmă de 10 milioane cifră de afaceri plăteşte 2,4 milioane TVA, ceva CAS, CASS etc.
4) Cine să facă acele magazine? Statul?
5) Cine să le creeze? Băsescu? Ponta? Antonescu? Cum mai exact ar putea face asta? Între state există oricum acorduri comerciale bilaterale, deci „canalele” există. Firmele nu profită fie pentru că nu sunt interesate, fie pentru că nu este rentabil. Comerţul cu zone îndepărtate şi potenţial periculoase este apanajul firmelor multinaţionale care operează prin filiale locale. Rar ai să vezi firme mici şi medii (să zicem, maxim 10 milioane de euro) depăşind graniţele locale. Uită-te la ce firme vin în România: fie multinaţionale, fie aventurieri italieni/spanioli/turci. „Aventurieri” nu neapărat în sensul rău al cuvântului.
1) Ok, 3-4 zile e ok.
2) Daca angajezi o persoana, trebuie sa te plimbi pe la ITM. SRL-urile au nevoie de semnatura unui contabil (partida dubla). Nu poti vinde licente software ca PFA. La inceput nu ai o baza mare de clienti ca sa poti acoperi cheltuielile unui SRL. Si apoi vin Garda si Fiscul pe la tine lunar pentru ca n-ai sapca. Astfel de „birocratie”.
3) Sunt zeci de firme de intermediere cu 2 angajati, cifra de afaceri de 10 mil euro si profit 0. 10 intermediari, 10% crestere de pret. Astfel oamenii vor avea un motiv sa reduca numarul de intermediari. TVA platesc consumatorii finali.
4) Asa cum fac magazine economat, pot face si centre pentru agricultori.
5) Problema ramane: poate ajuta clasa politica firmele mici si mijlocii sa exporte?
Scuze, comentariul a rămas blocat în spam.
2) Cât de des face o firmă angajări? Este adevărat, nu înţeleg de ce trebuie să fie ştampila lor pe contractele de muncă – devreme ce oricum se fac raportări către stat. Bine că au renunţat la aberaţia cu ştampilarea ştatelor de plată, ar fi suficient doar transmiterea prin Revisal. PFA este un tip de activitate individuală, gândit pentru mici meseriaşi nu pentru comerţ. Puţine companii au la început baza de clienţi ca să acopere cheltuilelile, de aceea se numeşte investiţie. Am serioase dubii că Garda vine lunar la toate firmele. Sunt domenii cu un grad de risc mare şi care beneficiază de vizite mai dese, altfel nu este cazul.
3) Prin ce metode poţi reduce numărul de intermediari?
4) Economatele sunt o prostie, dovadă că nu mai funcţionează nici unul.
5) Clasa politică poate ajuta doar indirect, nu are cum să ajute direct economia.
@doar ? 🙂 mai pune vre-o 50 ! dar pune tot ! adeverinte, copii buletin, fisa pe platitor, nerambursare TVA.. tot o repet, solutia nu e o declaratie pe discheta rotunda in loc de patrata! solutia e sa se desfinteze declaratia ! in Suedia sunt 2 (doua!) pe an (AN!). solutii sunt, daca se porneste de la un principu corect! Fiecare minut, secunda pe care o pierd cu statul ma costa bani! economia pierde miliarde semnand si xeroxand acte si declaratii !
Suedia are vreo 50 de ani de evoluţie normală în plus faţă de noi şi asta nu are cum să nu se cunoască. Hai să nu mai comparăm mere cu pere. În rest, dacă tu ai pierde miliarde n-ai bântui în timpul programului pe bloguri ;). Nu ştiu de când nu mai ai tu de a face cu „birocraţia”, dacă ai avut vreodată ca persoană juridică, fiindcă despre asta era vorba în propoziţie, dar în momentul de faţă se depun doar cele trei declaraţii de care am amintit şi se depun în format electronic. Nu cred că site-ul anaf îţi cere copie după buletin şi adeverinţă. Şi dacă tu te plângi de birocraţia românească, înseamnă că n-ai avut de-a face cu cea de la Bruxelles.
Campania de toamna – PoliTichii de Margaritar…
Zice omul ceva….
Am o senzatie de spectacol de gradinita; pe langa Tariceanu si Nastase, Crin si Ponta mi se par niste copilasi cautandu-si, prin tarana, identitatea . Uite unde am ajuns, il regret pe Nastase…