PD – între NLP şi teoria conspiraţiei

Noua „pastilă” aruncată de Sebastian Lăzăroiu – era şi timpul, basmul cu Alba ca Zăpada fâsâindu-se de mult – are două potenţiale explicaţii:

Varianta NLP – Băsescu & trompeta încearcă să ţină moralul ridicat activului de partid. Asta, împreună cu permanenta reiterare a faptului că preşedintele numeşte pe cine vrea el premier urmăreşte să limiteze eventuale dezertări în 2012. Nu trebuie să ai prea mulţi neuroni să realizezi că maxim 20, cât dau sondajele actuale pentru PD, este mai mic decât 33, ceea ce înseamnă că cel puţin o treime din oamenii PD vor rămâne „fără coledzi” şi, în general, fără ocupaţie. Dacă momentan nu este o problemă, în 2012, când se vor apropia alegerile, unii dintre ei vor începe să-şi facă nişte calcule, vor intra la negocieri şi mobilizarea va scădea corespunzător. Este posibil ca acesta să fie scenariul pe care mizează şi USL care nu pare să se agite foarte tare pentru a-şi conserva procentele sau a şi le creşte (mă rog, în cazul lor poate e doar lipsă de inteligenţă şi strategie). Acestea vor fi amplificate şi de faptul că PD va trebui să să tragă şi pentru alte partide (măcar UNPR, care, în ciuda unui număr de primari – probabil 3, în Bucureşti -, nu are forţa de a obţine şi voturi pentru partid, după cum a fost în sectorul 4, unde candidata PD a câştigat în faţa PC). UNPR este posibil să fie victima unui vot pragmatic, devreme ce se confundă cu PD, voturile lor pot fi date mai degrabă PD, pentru a nu se irosi pe un partid aflat la limita pragului electoral (în sondajele optimiste).

În această variantă, esenţială este încrederea partidului în Traian Băsescu. În această cheie poate fi citită oferirea preşedenţiei senatului „taberei” Blaga, un pas către „reunificarea” partidului şi stingere a rănilor de la Congres.Dacă partidul are încredere în continuare în preşedinte, mare lucru nu se poate schimba.

Varianta teoriei conspiraţiei este că preşedintele şi trompeta pregătesc fraudarea alegerilor astfel că un procent de 28% să nu mai fie o surpriză. Aici se potriveşte cu frauda de 7% de care vorbeşte Turambar. Asta înseamnă între 350-750.000 de voturi, în funcţie de prezenţa la vot. Foarte mult şi imposibil de realizat fizic fără a stârni un scandal enorm.

Şi dacă se porneşte de la o premisă greşită?

Dacă privim comparativ regimul Năstase cu regimul Băsescu se poate observa o deosebire esenţială. În timpul regimului Năstase, banii se făceau la guvern. Scandalurile de corupţie erau legate de miniştri. El Însuşi, Micky Şpagă, DIP… De partea cealaltă, avem preponderent primari. Scandalurile din Guvern, inclusiv de pe vremea lui Tăriceanu, sunt minore – „caltaboşii”, „spionul bulgar”. Cele de pe vremea lui Boc aproape că nu există – cu excepţia lui Ridzi. În schimb, plouă cu „primari penali”. Banii, şi puterea, sunt acum la administraţia locală, nu la cea centrală. Dacă se trece la planificare bugetară multi-anuală, plus constrângerile UE/FMI, dacă în posturi-cheie se numesc oameni de încredere (cum este la Curtea Constituţională, de exemplu), dacă se fac contracte pe termen lung, un guvern nu rămâne cu prea mult spaţiu de manevră pentru clientelă.

Înclin din ce în ce mai tare să cred că PD este mai puţin interesat de o eventuală nouă victorie în alegeri, cât de conservarea privilegiilor şi a puterii în teritoriu. Dacă la francezi este „cherchez la famme”, la noi funcţionează mai pragmaticul „follow the money”.