Ceva nu vine de se leagă. În stradă sunt, în toată ţara, doar câteva mii de persoane, sub 2000 în Bucureşti, câteva sute maxim în restul oraşelor mari. Presiunea mediatică s-a bagatelizat. Opoziţia nu reuşeşte să mobilizeze prea mulţi oameni şi între Crin Antonescu şi Victor Ponta sunt vizibile neînţelegerile (respect pentru Victor Ponta care se străduie să păstreze aparenţele, deşi este evicent că Antonescu îi forţează mâna – complet aiurea, dar asta este o altă poveste). Da, lumea se uită la Antena 3 şi Realitatea TV, poate aprobă ce spune acolo, deşi isteria este exagerată (dacă isteria poate fi exagerată). În fine, nimic din tabloul existent nu justifică disperarea PD şi a preşedintelui Băsescu (ce a avut azi una dintre cele mai slabe apariţii din cariera sa politică). Pentru că disperarea există şi transpiră din toate gafele şi „cedările”. Încep să cred că două sunt ştirile care dau cheia disperării PD:
- Anunţul făcut de ministrul Mediului (a se citi UDMR) că se amână taxa auto.
- Înlocuirea subită a lui Baconsky cu Diaconescu. Cea mai ciudată întâmplare. Partidul nu ştia nimic, nu s-a discutat aşa ceva. Înlocuirea s-a făcut după 10 zile de la presupusa vină, în condiţiile în care partidul îl desemnase iniţial să dialogheze cu cei pe care îi înjurase. Baconsky însuşi afirmă că a fost înlocuit ca să se facă loc UNPR. Numirea foarte rapidă, nu tocmai OK, deoarece se schimbă componenţa politică a guvernuluui şi automat ar trebui vot în Parlament. Nici măcar nu s-a încercat vreun pospai de argumentaţie, doar politica faptului împlinit, adică exact ce se reproşează din stradă.
Ce înseamnă asta? Eu cred că în sânul coaliţiei de guvernare a început lupta de supravieţuire. UDMR nu vrea să fie asociată cu taxa de poluare care afectează direct aproximativ două milioane de oameni (OK, nu toţi vor să-şi vândă acum maşina, dar şi dacă ar vrea, nu mai pot, că un Logan din 2006 se vinde cu 2500 de euro şi taxa e vreo 2000). UNPR vrea mai multă vizibilitate pentru a putea spera la obţinerea unui scor care să o treacă pragul electoral, iar un post de ministru de Externe oferă vizibilitate şi credibilitate (mă rog, personajul este discutabil dar nu te poţi pune cu visele oamenilor). Baconsky era candidatul ideal pentru ejectare, nefiind susţinut de partid, iar poziţionarea sa a fost permanentă „în două luntri”. Ceilalţi miniştri au în spate filiale puternice pe care Emil Boc nu le poate înfrunta (OK, mai puţin Predoiu, care sunt convins că ar fi putut fi în locul lui Baconsky, dar omul a ştiut să tacă şi nu exista un pretext cât de cât plauzibil, iar domeniul său este mai degrabă controversat). Este foarte posibil ca nervozitatea lui Traian Băsescu să fie stârnită mai degrabă de prezenţa lui Onţanu şi Piedone (acesta din urmă cu o ţinută de „gală” adecvată momentului).
Cedările iniţiale – retragerea legii Sănătăţii, rechemarea lui Arafat – au fost făcute într-un moment în care era neclară evoluţia protestelor. Altfel, practic, protestele în stradă s-au cam fâsâit după mitingul Opoziţiei şi nu exclud deloc ca în momentul de faţă să fie întreţinute artificial. PD este acum şantajat iar din punct de vedere electoral, cu cât va ceda mai mult, cu atât preţul plătit va fi mai mare.
