Declaraţia de azi a preşedintelui reprezintă mai mult decât o gafă comunicaţională. Este o reacţie infantilă, ca a văcarului care s-a supărat pe sat şi se înscrie în seria greşelilor majore ale preşedintelui. Deja Mircea Geoană i-a dat cu tifla. În caz că nu ştiţi referinţa, citiţi mai departe…
Un vacar adese tot se mânia,
De care sătenii nimic nu ştia;
Aşa el odată iar s-a mâniat
Şi o zi întreagă nimic n-a mâncat.
Seara dacă vine la nevasta sa,
Cu părere-n capu-i că lumii păsa,
O-ntreabă, zicându-i: ce zicea prin sat?
Le păsa de dânsul, căci el n-a mâncat?
Nevasta lui, care era ca şi el,
Prea cu minte mare, ca de copăcel,
Îi zise: Zău nu ştiu, ei nu mi-au vorbit,
Poate şi pe mine s-o fi necăjit,
Că orcâţi cu carul pe la noi trecea
Asupra-mi nici ochii nu ş-îi întorcea,
Ci-şi biciuia caii, boii îşi bătea,
Ca când de la dânşii necazu-şi scotea.
Fie! – el zise – tot nu mă împac,
Nu mănânc nici mâine, ca să vezi ce fac.
Aşa el se duse, ca un sec şi prost,
Şi ţinu, săracul, ş-a doua zi post.
Seara iar întreabă ce au zis de el
Şi ea îi răspunde tot în acel fel.
El iar se-ntărâtă, cum o auzi,
Şi: Nu mănânc – zise – nici a treia zi.
Dar răzbindu-l foamea n-a mai întrebat,
Ci îi părea miere codrul cel uscat.
Prin urmare dar,
S-a mâniat rău pe sat
Şi trei zile n-a mâncat.
Şi
Le-a făcut-o pe piele.
Că
Nu mai putea de dânsul.
Însă,
Omul îndărătnic şi pizmaş ca racul îşi mănâncă carnea singur. Îl auzi strigând: Nu mă plec, d-aş şti că m-aş târî cu inima pe pământ.
Omul răutăcios şi necăjicios,
De nu poate strica altui, îşi strică luişi.
Ca Ursul când n-are de mâncare îşi muşcă din labe.
Muierea rea singură îşi dă palme ş-îşi bate capul de pereţi.
De vreme ce pe Muierea înţeleaptă o bate cineva şi i-e ruşine să plângă,
Iar muierea rea numai dintr-o vorbă ardică mahalaua în cap.
Ţipă ca când o beleşte cineva de vie.
Şi
Ca când îi frige cineva şerpi pe inimă.
Şi
În necaz că i-a zis neroadă ş-a tăiat din rădăcină coada.
