Unde se va duce electoratul naţionalist

Cum PRM nu va intra în Parlament la alegerile următoare şi nici PGB, rămâne o categorie importantă de alegători care vor trebui să migreze undeva. Încotro se vor duce aceştia?

În primul rând, ar trebui semnalat faptul că România nu a avut niciodată un partid naţionalist puternic. Singurul partid care poate fi caracterizat ca naţionalist a fost PUNR însă cu greu poate fi imaginat ca extremist. Mai degrabă vorbim de o caricaturizare a naţionalismului ardelenesc de secol XIX. Cât despre extremism, cu excepţia Mişcării Legionare care a avut un oarecare succes în perioada interbelică, nu a existat la noi o formaţiune care să conteze la modul serios. Mişcarea Legionară de azi este o glumă proastă, iar câteva elemente anti-sociale din galeriile echipelor de fotbal care se autointitulează extremişti nu pot fi luaţi realmente în serios.

Multă lume a pus semnul egal între PRM şi PGB, ceea ce este o mare greşeală, alegătorii celor doi având profiluri diferite. Cu toate defectele lui, Vadim Tudor este o persoană instruită, cu o bună inteligenţă şi cu un talent de scriitor apreciabil. Chiar dacă sunt caracterizate de „‘telectualii subţiri” ca „lături”, multe din materialele din România Mare sunt bine scrise. De aceea, Vadim Tudor a atras un electorat ceva mai instruit, compus în principal din cei care au pierdut (socialmente vorbind) în urma revoluţiei: profesori, foşti membri ai Securităţii, cadre militare sau ale miliţiei, funcţionari medii. Alături de aceştia se regăseau nostalgii regimului comunist, foşti activişti de partid, dar şi indivizi seduşi de mitologia naţionalist-comunistă şi teoriile conspiraţiilor. Acest electorat se reduce în mod natural odată cu trecerea timpului. Zona naţionalistă ardeleană va fi apropriată de Partidul Democrat, bine ancorat în momentul de faţă în Transilvania, dimpreună, probabil, cu o parte din parlamentarii PRM.

Gigi Becali în schimb este o emanaţie politică a manelismului, care din păcate şi-a găsit împlinirea într-un moment în care manelele şi-au pierdut din glorie. Un astfel de electorat nu este „serios” şi implicarea sa socială este mai degrabă minimă. Verbal, desigur, mulţi se pronunţau în favoarea lui Becali („e cel mai tare, frate!”) însă de aici până a se deranja la o şcoală pentru a vota este o diferenţă foarte mare. El însuşi este un personaj mult prea lipsit de consistenţă pentru a face faţă mediatizării la care este expus încă din 2002-2003. În condiţiile în care a obosit Traian Băsescu, un personaj ceva mai consistent decât Becali, este evident că oierul nu putea să reziste la nesfârşit. Cei 4% care s-au deranjat să voteze partidul lui Gigi vor ajunge cel mai probabil înapoi la PSD de unde au plecat.