Un interviu revelator

Preşedintele se străduie să demonstreze aserţiunea mea că, după momentul de vârf al referendumului cu ocazia suspendării sale, este din ce în ce mai neinspirat în apariţiile publice. În mod normal, o ieşire cum a fost cea de săptămâna trecută cu partidele care vor zgâria pe la porţile Cotrocenilor ar fi trebuit „îndulcită” pentru ca efectul ei să se atenueze. Traian Băsescu preferă în schimb să reia afirmaţia şi să o amplifice.

Astfel, după ce a demonstrat că este obsedat de Tăriceanu până la întunecarea raţiunii, acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul lui Mircea Geoană. Mai mult, îi oferă premierului un ajutor nesperat, blocând PSD-ul „la mantinelă”. Tăriceanu poate refuza fără probleme colaborarea cu PSD iar aceştia nu au ce face. Dacă „trântesc” guvernul, se vor trezi în aer, fiindcă preşedintele a lăsat clar să se înţeleagă că nu vor primi nimic. Oricum, pentru ambele partide este mult mai bine să stea departe unul de celălalt, încercând să se reabiliteze, unul ca partid de guvernare, celălalt ca partid de opoziţie, iar lideruţii din PSD obsedaţi să ajungă miniştri ar trebui să „numere până la cinci şi să răsufle adânc”, vorba maestrului Cotescu… Faptul că revine Octavian Cozmâncă (felicitări, Victore!) nu poate fi decât benefic pentru PSD, la modul cel mai serios.

Comportamentul preşedintelui este mai degrabă al unei persoane care a început pentru prima dată să se teamă la modul cel mai serios. Preşedintele a pierdut atu-ul său cel mai important, cel care făcea întreaga clasă politică să tremure în faţa sa: recursul la popor. „Poporul” a început să-i cam dea cu tifla, lucru normal atâta vreme cât agenda preşedintelui este la fel de departe de preocupările cetăţenilor pe cât sunt şi ale celorlalţi politicieni, astfel încât preşedintele a devenit „unul dintre ei”.

Era de aşteptat ca înfrângerea să-l trezească la realitate pe Traian Băsescu şi să-l facă să revină la acel model comportamental care l-a impus ca singura alternativă la un sistem ticăloşit. Era de aşteptat ca preşedintele să caute să descopere consensul diplomatic şi să îşi construiască o alternativă de guvernare viabilă. Cu cele două partide din tabăra sa blocate undeva la 35% este evident că pentru a deţine controlul executivului preşedintele trebuie să se deschidă fie către PSD, fie către PNL. Ostilizându-şi-le în continuare el doar întreţine un blocaj instituţional şi are toate şansele să convingă electoratul să voteze cu cei care pot garanta o majoritate guvernamentală stabilă şi ferită de scandaluri.

În momentul în care coaliţia PSD-PNL-UDMR vine cu o majoritate certă şi solidă îi va fi imposibil să refuze numirea unui premier fără a deveni ridicol, iar atunci toată lumea îi va aminti povestea cu „zgâriatul la porţile Cotrocenilor”.

Interviul din Hotnews mai spune ceva şi despre relaţia sa cu partidele prietene. Confirmă ipoteza mea că scopul referendumului nu a fost acela de a ajuta PD şi PLD în campania electorală, ci de a se relegitima în faţa clasei politice şi a domina inclusiv cele două partide. De aceea eşecul este cu atât mai puternic, cu cât este foarte posibil ca şi PD-ul să-şi schimbe uşor atitudinea faţă de preşedinte şi să fie mai maleabil faţă de celelalte forţe politice. Fiindcă, totuşi, PD-ul nu doar că nu s-a implicat în campania proprie, decât superficial, dar el nu s-a implicat nici în campania preşedintelui, ceea ce ridică un uşor semn de întrebare asupra relaţiilor între PD şi Băsescu.

O analiză foarte bună a interviului şi la Doc.