După ce Mihai Răzvan Ungureanu urcase la 29% la capitolul încredere, acum a scăzut la 20%, semn că potenţialul său de a repara imaginea deteriorată a PD nu este deloc cel scontat. Aşa se explică intervenţia preşedintelui din Parlament care a dat startul pomenilor electorale. Numai că această intervenţie îl loveşte şi mai tare pe Mihai Răzvan Ungureanu, transformândul într-o „altă slugă a lui Băsescu”.
Problema democraţilor este că ei au acţionat, şi acţionează în continuare, asupra efectelor. Cauza este însuşi preşedintele, aflat la minim de popularitate, sub 10%, şi care nu pierde nici o ocazie de a-şi mai da singur o lovitură. Nimeni nu îl considera pe Emil Boc responsabil de ceva. El era doar un executant umil, prins în menghină între Traian Băsescu şi gaşca sa, pe de-o parte, şi „greii” partidului de partea cealaltă, învârtindu-se ca un titirez în funcţie de cum bătea vântul. Schimbarea lui din funcţie nu avea cum să producă efecte fără o schimbare mai profundă decât simpla înlocuire a unor miniştri.
Mihai Răzvan Ungureanu nici măcar nu a apucat să se exprime că, iată, Traian Băsescu intervine brutal, arătând direcţia, bulversând practic strategia. Pe lângă faptul că-l reduce pe noul premier la nivel de accesoriu, discursul lui Traian Băsescu loveşte fix în baza de talibani rămaşi alături de el şi care încă mai cred discursul cu „reforma statului” şi „modernizarea României”. Aceştia vedeau în preşedinte un „lucid” care împiedică gloata de politicieni iresponsabili să „distrugă viitorul României” prin populism. Or, când preşedintele însuşi se răzgândeşte după ce cu câteva zile înainte declarase că nu există resurse pentru pomeni electorale, practic din acest argument nu mai rămâne nimic. Traian Băsescu ar fi trebuit să se retragă strategic şi să lase prim-planul noului premier. Inconsecvenţa lui Traian Băsescu devine deja penibilă.
Pentru PD, situaţia este destul de încurcată. Pe de-o parte, partidul nu are încotro şi trebuie să taie serios din bugetele sponsorilor („investiţiile” în bazine de înot, săli de sport etc.), pentru a mitui direct electoratul prin majorarea salariilor. Însă, dacă în cazul sponsorilor ROI era clar, în cazul mituirii directe a electoratului ROI este incert, aşa cum au demonstrat toate alegerile din 1996 încoace.
Cum MRU nu se dovedeşte salvatorul aşteptat, PD ajunge în situaţia de a fi şi f*t şi cu banii luaţi, nemulţumirile interne putând crea un handicap serios în perspectiva alegerilor parlamentare de la toamnă, iar viitorul noului premier nu sună deloc interesant, având cele mai mari şanse ca după expirarea mandatului să fie aruncat pur şi simplu.
