Orbiri (in)voluntare

Odată cu schimbările politice care se întâmplă acum devine vizibil un fenomen care, nu aş spune neapărat că mă miră, dar mi se pare cel puţin ciudat. Din zona cu simpatii băsesciene (şi nu vorbesc acum de pupini, ci de oameni normali) apar avertismente şi viziuni apocaliptice, deşi lucrurile nu sunt cu nimic deosebite decât cele petrecute în 2005 sau 2009.

Este plâns Patapievici, deşi şi el şi-a căpătat postul tot ca o sinecură şi tot prin alungarea unui om care nu a greşit decât prin faptul că era prietenul lui Ion Iliescu – este vorba de Augustin Buzura – aşa cum Patapievici este prietenul lui Traian Băsescu. Sunt oameni oripilaţi de scandalosul plagiat al obscurului domn Mang, dar nu se suflă o şoaptă despre plagiatul la fel de dovedit şi de scandalos al procurorului-şef Codruţa Kovesi. În vreme ce Mang s-a întors deja în uitare (dacă nu ar fi propaganda portocalie ipochimenul ar fi fost complet uitat), doamna procuror-şef este încă în funcţie bine-mersi şi nimeni nu spune nimic. Oamenii sunt „oripilaţi” de lentoarea justiţiei în cazul Adrian Năstase, căruia procurorii DNA nu au fost în stare să-i facă un caz beton deşi îl hărţuiesc din 2005, consumând resurse imense (în dosarul „Trofeul calităţii” s-au audiat mii de martori), dar nu se spune nimic despre un Falcă, proaspăt ales primar al Aradului, care de vreo 5 ani are un dosar penal despre care nu se mai spune nimic. Probabil că procurorii sunt prea epuizaţi de cazul Năstase.

Urmează „Apocalipsa roşie” suntem avertizaţi de propaganda portocalie, ca şi cum nu am fi avut un guvern PD-PSD de aproape 70%, cu singura opoziţie a unui PNL de 18-20 de procente. Acum, „Tremur viaţa me, nu mai putem merge cafine. Facem responsabil guvern… Se duce dracului giudeţul.”

Ceea ce vedem însă în realitate este că „dracul nu este chiar atât de negru”. Guvernul a reacţionat mult mai prompt când a fost cazul, de exemplu la miniştri educaţiei. Continuă acordurile cu FMI şi BM, doreşte să păstreze MCV, nu s-a atins de anumite zone tehnocrate din aparatul guvernului (de exemplu la Externe şi la Finanţe) iar alegerile s-au desfăşurat fără probleme. Parodia procesului Năstase continuă bine-mersi. Alegerile într-un singur tur pentru primari a dus la multe Primării câştigate cu procente în jur de 50% şi la o prezenţă la vot de peste 50%, mai mare decât în 2008. Dacă luăm însă în considerare faptul că listele de vot sunt o ficţiune sinistră despre care nu vorbeşte nimeni, existând 18,3 milioane de votanţi la o populaţie recenzată de 19, procentul real este mult mai mare.

Nu există nici o indicaţie că se va „vinde ţara ruşilor”, din contră, Ponta pare bun prieten cu ambasadorul american (pe care, ca părere personală, l-aş fi declarat de mult persoană non-grata pentru amestecul grobian în treburile interne, da, ştiu, sunt un ceauşist, mulţumesc), iar relaţiile cu Uniunea Europeană au perspective mai bune prin prisma relaţiilor personale, spre deosebire de populari, socialiştii şi liberalii europeni fiind mai prietenoşi cu România. Mai nou, se pare că şi cazul Adrian Severin, de care am făcut şi eu mişto la vremea respectivă, este o făcătură amplificată de Fecioara MariaMonica Macovei.

Mă aştept ca, dacă Patapievici este cu adevărat performant, să fie apărat ceva mai sonor, măcar la acelaşi nivel de mobilizare ca în cazul Mang. Dacă nu, schimbarea sa va fi un test important al valorii reale a mandatului său: dacă lasă în urmă o instituţie, ar trebui ca aceasta să funcţioneze şi fără el. Dacă nu, nu.

Ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme – cazul Arafat, cazul Corina Dumitrescu, cazul Mang şi, desigur, cazul Patapievici – este o lecţie importantă: ei fac ceea ce noi îi lăsăm să facă.