Victoria la scor a lui Traian Băsescu la referendum lasă liber pe eşicherul politic doar locul de „opoziţie” a preşedintelui, rol pe care se bat PNL şi PSD. În momentul de faţă, liberalii stau mult mai bine şi sunt avantajaţi în faţa social-democraţilor lăsaţi să plătească oalele sparte ale acţiunii de suspendare a preşedintelui.
Aşa cum spuneam, orice sistem tinde către o stare de echilibru. În momentul de faţă, avem trei partide, ceea ce inevitabil creează o stare de dezechilibru astfel încât logica acţiunii politice impune ca unul dintre ele să dispară, nu neapărat definitiv, ci doar ca partid major.
Aici intervine prima mare greşeală politică majoră a lui Traian Băsescu. În 2004, în entuziasml general al preluării puterii de către Alianţa Dreptate şi Adevăr era momentul unificării dintre PNL şi PD, o unificare pe care însă democraţii au respins-o la vremea respectivă (iar liberali o acceptau cu umătate de gură) deoarece era dezavantajoasă pentru ei, fiindcă ar fi însemnat să se topească într-un partid mai bine organizat, mai puternic (PNL era de două ori mai puternic decât PD). Pentru scena politică românească însă, ar fi fost un lucru foarte bun, deoarece ne-ar fi scutit de toate problemele avute în ultimii doi ani, probleme cauzate de strategia greşită a lui Traian Băsescu de a diminua PNL în favoarea PD. În dorinţa sa de a minimaliza PNL-ul, Traian Băsescu a colaborat strâns cu PSD-ul, ultima acţiune în acest sens fiind numirea lui Maior în fruntea SRI în schimbul SIE, afacere care până la urmă s-a dovedit păguboasă pentru peşedinte. (Nici acum nu înţeleg de ce preşedintele nu l-a apărat pe Claudiu Săftoiu – măcar atâta îi datora – mai ales că nici nu ar fi fost foarte greu.)
În loc să se concentreze pe îndeplinirea obiectivelor asumate în campania electorală, Traian Băsescu a preferat să-şi consolideze partidul şi să-l aducă în postura de principal partid politic. Numai că această creştere anorganică a dus la naşterea unui uriaş cu picioare de lut, cu un electorat eterogen şi plin de caricaturi politice, de la Nati Meir la Emil Boc şi Gheorghe „două semnături” Flutur şi cu aliaţi ca Talpeş şi Becali. Chiar şi în aceste condiţii însă, ţinând cont de poziţia lui Traian Băsescu şi de capacitatea acestuia de a crea agenda media, PD-ul poate fi greu detronat din poziţia de partid principal, cel puţin în ciclul electoral imediat următor.
De partea cealaltă, avem două partide care au un potenţial de cca 20% şi care nu se pot alia atât din motive ideologice, cât şi din motive electorale, ambele având de pierdut din cauză că politica românească este în continuare adversativă, iar PSD-ul a fost mult prea multă vreme demonizat ca să poată recupera, deşi ar fi nedrept să i se nege progresele efectuate. Cum politica românească este polarizată în jurul lui Traian Băsescu, cele două trebuie să-şi dispute între ele rolul de lider al opoziţiei.
Din acest punct de vedere, PSD-ul este cel mai dezavantajat, deoarece a pierdut deja o bătălie în faţa lui Traian Băsescu şi încă la scor (rămâne ca cineva să ne explice de PSD-ul s-a mobilizat atât de prost la referendum, fiindcă mi-e greu să cred că doar din antipatie faţă de Geoană şi Corlăţean şi-au torpilat partidul), iar poziţia sa este ambiguă, el nefiind nici la putere, dar nepermiţând-şi nici să facă o opoziţie puternică.
PNL-ul are avantajul de a fi la putere cu tot ceea ce înseamnă asta, iar mai nou Traian Băsescu pare să se concentreze asupra lui Călin Popescu Tăriceanu, întărindu-i acesta rolul de opozant în dauna PSD-ului. Apropo de asta, a fost foarte amuzantă hârjoneala dintre Boc şi Diaconescu, unul invitând PSD-ul la guvernare (peste capul liberalilor), iar celălalt invitând PD-ul să iasă de la guvernare.
Pentru PSD un pericol iminent vine şi din recenta acţiune politică a liberalilor de a realiza un pol de dreapta cu PNŢCD, acţiune care are darul de a le întări poziţia pe zona aceasta şi care va forţa PD-ul să-şi modifice discursul în sensul asumării unei identităţi politice măcar de centru dacă nu chiar de stânga, mai ales în condiţiile în care discursul acestora a rămas permanent de stânga.
În acest sens, PSD-ului pare să i se fi rezervat rolul de „soluţie imorală”, aşa cum scriam anul trecut. Astfel, ne ateptăm ca în viitorul apropiat să înceapă acţiunile de recuperare” a unei părţi din PSD. Deja PD-ul a început asta, concentrându-se pe ipoteticul „grup de la Cluj”, grup care există mai mult în mass-media decât în PSD.
„uriaş cu picioare de lut, cu un electorat eterogen şi plin de caricaturi politice, de la Nati Meir la Emil Boc şi Gheroghe „două semnături” Flutur şi cu aliaţi ca…”
Aici ai făcut două greşeli, una de tipar şi una de apartenenţă a lui Flutur la PD (aşa se înţelege).
Pe fond acum.
Eu m-am aşteptat după fiecare ieşire de la guvernare a PSD-ului ca acesta să se spargă, ceea ce nu s-a întîmplat, probabil din cauza influienţei, dar mai ales a imensului capital politic al lui Iliescu. Astăzi Iliescu pare a fi doar istorie şi altul de calibrul lui nu mai au. Doar epigoni, dintre care cel mai vocal e Ponta, care are stilul lui Iliescu dar nu are anvergura lui.
Dacă nu cîştigă alegerile viitoare, şi nu prea văd cum, cred că se vor împlini aşteptările mele şi mare parte din bucăţile răzleţite se vor contopi, în mod natural, în PD.
PLD nu există ca entitate independentă. Deocamdată, ei sunt asumaţi de preşedinte (e-adevărat, nu şi de PD, şi aici rămâne de văzut al cui punct de vedere va triumfa, eu zic că al lui Băsescu) şi poate fi inclus fără probleme în PD.
Exact asta se va şi întâmpla, vor fi absorbiţi în PD. Deşi pediştii vor strâmba din nas, nu vor avea ce face, pentru că dacă „tătucul” Băse se supără pe ei, se alege praful de cota lor în sondaje. Aşa că n-au ce face decât să „minimizeze pierderile”.
Cât despre PSD, eu nu-l văd „spart” prea curând, decât dacă printr-o minune PD se hotărăşte să-şi dea arama pe faţă şi să preia conducerea în zona de stânga, că pe drepta e clar că n-au ce căuta! Ce mă miră pe mine este situaţia (anormală, zic eu) în care un partid fără identitate clară (un uriaş cu picioare de lut, cum bine ziceai, Cristi), fără o doctrină (alta decât „jos Tăriceanu” sau „nu discutăm cu PSD-ul” – astea nu sunt doctrine ci idei fixe de marinar sau de jurist eminent) sau o ţintă clară (alta decât accesul la „os”) poate să fie, conform sondajelor, cel mai puternic partid al unei ţări democrate.
Beats the hell out of me!
Pentru ca eu am o pasiune pentru istorie va reamintesc istoria unui partid numit PNL-CD rupt din PNL pentru a putea avea Conventia II o zona liberala.Partidul a murit odata cu Conventia II si PNTCD , fiind dupa ani absorbit in PNL.
Istoria PNL are in ea si derapaje precum Noul Partid Liberal ( va mai aduceti aminte?) , PNL-CD, PNL-Campeanu, PL93 iar in perioada interbelica alte cateva.Acolo unde exista democratie si orgolii apar si astfel de lucruri.
Dupa ce Stolojan va fi debarcat de la conducerea PLD, acesta va reveni fisesc in vechiul PNL.Plus ca PLD e firav si vine cu aceeasi doctrina deja cunoascuta in electorat ca fiin a PNL.Si mai mult decat atat cel care va duce PLD inapoi in PNL va fi tot Stoica!
Umblă zvonuri interesante prin târg:
– Dâncu şi Ioan Rus (a.k.a. „grupul de la Cluj” – ce credeaţi, că sunt mai mulţi ? 😀 ) intră în PD;
– Adrian Năstase se pregăteşte de revenire, dimpreună cu Miron Mitrea, şi are cu ce, dovadă câtă lume a fost la lansarea cărţii sale şi câte „organe” au relatat măreţul eveniment; cum ar arăta un PSD condus de Cristian Diaconescu & Ponta, avându-i în spate pe cei doi corifei, iar în planul secund pe „ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, Ion Iliescu”?
Ar fi interesant o lupta Adrian Nastase – Traian Basescu in turul II la prezidentialele din 2009?