De o săptămână, România s-a umplut de specialişti în drept constituţional (nu, domnule Emil Boc, nu este vorba despre dumneavoastră, puteţi sta jos). În toată presa se citează din Constituţie şi din Legislaţie mai ceva ca adventiştii din scriptură. În timpul „loviturii de stat” s-a mai petrecut însă o faptă, pe deplin definitorie pentru statul de drept din România. Fiul senatoarei de Vrancea Sorina Plăcintă a fost condamnat la şase ani cu executare, după ce prima instanţă îl condamnase la 3 ani cu suspendare. Evident, între cele două sentinţe şi plecarea doamnei Plăcintă din PD nu este nici o legătură, doar trăiam încă într-un stat de drept, garantat de Traian Băsescu. Şi, desigur, în celebra secvenţă a plânsului, doamnele Plăcintă şi Udrea discutaseră despre ultimele modele de andrele.
Posted inPolitice