1. Numărul de 18,2 milioane de alegători înscrişi pe listele electorale este corect. Faptul că în jur de 3 milioane de români nu mai sunt în ţară nu-i face mai puţin cetăţeni români (decât, desigur, în măsura în care au renunţat singuri la cetăţenia română, ceea ce nu s-a întâmplat în prea multe cazuri). Ştiu că şi eu au susţinut uneori invers, dar am realizat că lucrurile sunt corecte.
2. Cei trei milioane de români din afară (majoritatea dintre ei „navetişti-europeni” nu au foarte multe posibilităţi de a-şi exprima votul. Este la fel de adevărat că din punct de vedere logistic este imposibil să se asigure fizic posibilitatea de a vota, dar la fel de adevărat este că nici nu s-a făcut nici o încercare.
3. Legat de punctele 1 şi 2, ar trebui ca o nouă lege electorală să reglementeze problema mai pragmatic: cu şase luni înainte de alegeri, cine doreşte să voteze să se înscrie de bună voie pe listele electorale. De asemenea, ar trebui să reglementeze votul electronic, de exemplu în baza semnăturii electronice calificate, care reprezintă o modalitate sigură de certificare a identităţii, recunoscută deja prin lege (şi utilizată practic de mai bine de un an la depunerea situaţiilor financiare).
4. Pragul de 50%+1 este corect. Preşedintele nu este o pereche de chiloţi care să fie înlocuită când se murdăreşte. Avem nevoie de un consens în societate pentru a demite un preşedinte. Este adevărat că Traian Băsescu nu s-a ridicat la înălţimea mandatului, dar asta este o altă discuţie. Însăşi strategia folosită arată caracterul său josnic.
Acestea fiind spuse, o păsărică mi-a şoptit că sunt între 85-90% şanse ca referendumul să treacă. Anumite lipse de entuziasm de la USL vor fi suplinite cu vârf şi îndesat de unele entuziasme PD şi varianta sa bâlbâită.
wow – o schimbare de atitudine neasteptata 🙂 ce s-a intimplat ?
sau erai ironic? 😀
1. Nu sunt convins că e corect, atâta timp cât recensământul a fost făcut la panaramă. Cunosc câteva persoane nerecenzate pentru că pur și simplu nu a venit nimeni la ei în bloc. Plus CTP care se jelea că nu au venit nici măcar când a sunat la primărie 🙂
2. Chiar că imposibil. Dar nici nu văd ce se poate face…de ex. să luăm Italia: după nr de români înregistrați oficial, Piemontul (zona Torino) e imediat după Lazio (zona Roma), dar se știe foarte bine că în realitate sunt mai mulți în Sicilia. Nu te poți ghida decât după cifre oficiale, altfel unde ajungem?!
3. Da votului electronic, deși nu cred că se va realiza prea curând…
4. Pragul ăla nu e corect deloc. Ar fi în situația obligativității votului (ca în Belgia). Sau, și mai bine, în situația în care la alegerea președintelui ar fi necesar tot 50% +1. Altfel, ajungem la dictatura minorității, ceea ce s-a văzut clar că e bullshit total.
viziunea ta tinde spre cea americana: alegatori inregistrati, ca la ei, vot electronic, ca la ei.
ar mai trebui votul prin corespondenta, ca la ei.
@fish,
nu cred că este vorba de schimbare şi nu sunt ironic.
@mihnea
1) Recensământul îi măsoară pe cei care stau în România minim şase luni sau ceva de genul, deci, din cei plecaţi îi cuprinde doar pe „navetişti”, care nu sunt foarte mulţi, probabil undeva spre o treime, ceilalţi practic s-au stabilit acolo, dar au încă cetăţenie română. Am şi eu rude care n-au mai venit în ţară de ani buni.
4) Demiterea preşedintelui este o situaţie excepţională, deci ar avea nevoie de un consens mai larg. Hai să facem un pic abstracţie de persoana lui Traian Băsescu.
@Jeack
mi-ar plăcea de la americani şi posibilitatea de a schimba majoritatea parlamentară la doi ani prin alegeri parţiale.
1. Eu mă refeream la persoane care locuiesc în București, nu dintre cei plecați sau mai știu eu ce situație.
4. Nu e vorba de Băsescu. Cum am scăpat de alții, o să scăpăm și de el, că azi, că mâine, că peste 2 ani…dar ce facem cu populația care nu a mai fost la vot din anii ’90 și care astfel girează aberații precum PPDD pe locul 3 la locale? Pe principiul ăsta și ținând seama de starea de spirit actuală, ce s-ar întâmpla dacă azi ar avea loc prezidențialele din 2000 cu Ilescu vs Vadim? Îți zic eu: vreo 20-25% prezență la vot. Nu e normal…