Zece ani de antreprenoriat

Luna aceasta împlinesc 10 ani de antreprenoriat. Nu mai ţin minte dacă pe 30 septembrie sau pe 30 octombrie au ieşit actele primei firme. 2002-2008 pe Direct Learning Systems, din 2008 pe Consaltis, care va face în martie 2013 5 anişori. Aici e primul nostru site. Nu arăta foarte rău. Nu m-am îmbogăţit, am ajuns să câştig cam 75% din ultimul salariu care mi-a fost propus, în 2009, Country Manager la o firmă multinaţională în domeniul meu de activitate (sună mai spectaculos decât era/este în realitate). Cine chiar e interesat de cifre, le găseşte pe mfinante.ro, cui 23575598.

Îmi place să cred că am depăşit „punctul critic” şi afacerea a căpătat o oarecare inerţie care o împinge înainte „de la sine”. Profesional, am acumulat o experienţă inegalabilă, care mă ajută acum în ceea ce fac. Într-un top 300 pe domeniul meu, sunt undeva în primii 100. Dacă scot şi firmele care au mai mulţi angajaţi, atunci cred că intru în primii 50, poate chiar mai sus. Cea mai surprinzătoare constatare este că o firmă „one man show” are exact aceleaşi probleme ca o multinaţională, diferind doar scala. Ba aş putea spune că este mai greu şi mai riscant, fiindcă eşti singur şi nu există segregarea activităţilor.

Am prins ca antreprenor etapa de pre-pubertate a businessului românesc (aş împărţi capitalismul românesc astfel: anii ’90 – anii de pionierat, cu toate bolile copilăriei, 2000-2008 – perioada de gimnaziu, pre-pubertară, o perioadă fericită şi lipsită de grijă, în care copilul se străduie cât mai tare să imite adultul, din 2008 încoace, pubertatea, cu schimbări hormonale, îngroşat vocea, coşuri, etapa în care încep să se aleagă viitori câştigători şi viitorii perdanţi). Este o evoluţie lentă la scara de astăzi, dar dacă ne comparăm cu America noi abia acum depăşim etapa Vestului sălbatic şi a cuceririi noilor teritorii. În 20 de ani, am parcurs etapa pe care SUA a parcurs-o cam în 150 de ani.

Sunt multe lucruri care au evoluat pozitiv şi schimbarea faţă de acum 10 ani este mult mai mare decât pare. Este din ce în ce mai greu şi mai costisitor să ţii o afacere albă. Observ că încep să primesc mai rar bonuri fiscale şi dacă le cer sunt privit chiorâş. Mi-aduc aminte de anii ’90 în care orice ofertă avea două preţuri, unul cu factură, unul fără. Ies de pe piaţă multe firme de „amatori” şi sunt înlocuite de mai puţine. Nu mai sunt atât de mulţi care încearcă marea cu degetul, costurile intrării în afaceri fiind destul de mari şi cresc de la an la an.

Din păcate, antreprenoriatul nu este încurajat. În România, guvernele încurajează marile corporaţii şi nu micii întreprinzători, cei care susţin de fapt o economie naţională. O corporaţie, azi este, mâine nu mai este, în funcţie ce-i iese într-un Excel unui birocrat mărunt cu gândul la prima pe care ar primi-o dacă economiseşte 0,05%. Nokia a tulit-o, Renault se face că vrea să plece (nu cred că o va face, că nu e chiar atât atât de simplu, dar nu-i opreşte nimeni să şantajeze un guvern incompetent).

Pe de altă parte, mulţi antreprenori nu reuşesc să înţeleagă importanţa respectării regulilor şi legilor. Concurenţa neloială este încă cel mai important aspect negativ care afectează mediul de afaceri, urmat absenţa „impunerii legii”. Legi există, dar nu sunt respectate, iar nerespectarea nu doar că nu este pedepsită ci chiar, mai mult sau mai puţin voalat, încurajată. Neseriozitatea prosperă fiindcă este lăsată să prospere. Autoreglementarea se transformăp de cele mai multe ori în sinecuri şi rente pentru un grup de privilegiaţi care se folosesc de ea pentru a împiedica accesul.

Este clar că nu vom avea niciodată etica de afaceri a protestanţilor, dar Italia, Spania sunt ţinte mai la îndemână, mai ales că sunt doar la vreo 10 ani înainte.