2013

În ultima vreme am citit mai multe materiale care încearcă să inducă ideea că 2013 va fi un an catastrofal, deşi premisele nu sunt tocmai nefavorabile, mai ales că 2012 a fost un cu totul şi cu totul atipic: a fost un an care a avut doar 10 luni (februarie şi iulie, datorită temperaturilor extreme, au paralizat economia), 4 guverne (includ aici şi guvernul care va rezulta după alegeri), o campanie electorală continuă. Cu toate acestea, economia va fi probabil pe plus în 2012 – nesemnificativ, dar totuşi pe plus, datele macro arată bine şi ne vom încadra în ţintele de deficit, ceea ce arată că deşi au fost campanii electorale, guvernele nu au sărit calul. Singurul „derapaj” este cel al cursului valutar, totuşi, suportabil, dar care afectează inflaţia. Din nefericire, deficitul de cerere rămâne încă mare, astfel că în absenţa unui alt derapaj al leului, inflaţia nu va mai creşte. În plus, în 2012, România a avut majoritatea proiectelor europene blocate pentru fraudele şi neregulile comise sub conducerea PD.

Elemente care pot influenţa negativ economia

• Deficitul de cerere. Popular vorbind, „lumea nu mai are bani”, asta face ca cererea să rămână relativ scăzută. Nu se întrevăd posibile majorări de salarii (nu mă refer la sectorul de stat), din contră, există o presiune puternică pe salariaţi de tipul „my way or the highway”. Deşi au crescut, banii trimişi de românii din străinătate nu sunt foarte mulţi comparaţi cu anii de glorie. Investiţiile străine sunt puţine şi faptul că piaţa este subdezvoltată face ca lucrurile să nu se schimbe foarte tare. Şi aici ar trebui demontat un mit, cel al importanţei infrastruicturii în luarea unei decizii de investiţii. Nu acesta este cel mai important. Ci piaţa. Nu toate firmele produc pentru export – oricum, la producţie pentru export este greu să concurezi cu China şi ţările asiatice din perspectiva costurilor – deci au nevoie de o piaţă „internă” de desfacere. Datorită salariilor mici, România nu are o piaţă reală – din 21 sau 19 milioane, cei care contează sunt aproximativ trei sau patru milioane de angajaţi şi pensionari care au venituri în jurul mediei şi peste. Pentru restul, autoconsumul este baza.
• Majorări de taxe şi impozite. Aici, cred că mai degrabă vorbim de drobul de sare. Este adevărat că 2013 reprezintă un vârf de sarcină al datoriei externe, însă cred că mai degrabă soluţia va fi un nou împrumut pentru a-l rostogoli pe cel vechi decât majorarea de taxe. Majorarea taxelor ar îngropa complet economia şi nici măcar cei de la FMI nu sunt atât de cretini.
• Scăderea economică în UE. UE este principalul nostru partener comercial, deci este inevitabil ca o scădere a economiilor europene să nu afecteze şi economia Românească. Nu cred într-o catastrofă europeană în 2013, mai degrabă stagnare sau scădere nesemnificativă. Economia românească este totuşi bine plasată, fiindcă exportăm în general bunuri ieftine, iar cursul valutar ne avantajează, ieftinind şi mai mult produsele.
• Starea psihică. În momentul de faţă, populaţia şi companiile sunt în depresie. După perioada de superoptimism dintre 2004-2008, când totul creştea şi cerul era limita, acum s-a căzut în atitudinea contrară. Totul scade, o să ne prăbuşim, o să murim cu toţii. Depresia este mult mai accentuată decât în anii ’90, deşi atunci salariul mediu era sub 100 de dolari, nu 500 ca acum, leul s-a depreciat cu 100% în jumătate de an. Desigur, atunci nu ştiam ce înseamnă binele. Fusese rău continuu. Acum, am văzut ce înseamnă „să trăieşti bine”.

Elemente care vor influenţa pozitiv economia:

• Creşterea producţiei Ford de la Craiova, aproape integral exportată, noile modele Dacia. Crerea pentru produsele Dacia începuse să scadă semnificativ datorită modelelor învechite şi a apropierii lansării modelelor noi. 2013 va fi în mod sigur un an de creştere pentru Dacia şi tot microuniversul de furnizori din jurul celor 2 producători. Încă mai cred că vom avea şi un al treilea producător auto, deşi piaţa europeană este în scădere şi mulţi producători închid capacităţi de producţie.
• Un an normal, fără alegeri. În România există un procent important de companii care trăiesc din lucrări publice. Asta nu este neapărat ceva rău, dacă achiziţiile se fac transparent şi prin proceduri corecte. Guvernul PDUSL a crescut limita la încredinţările directe şi asta a îngreunat accesul multor firme mici la lucrări publice. Turbulenţele politice din 2012 a făcut ca multe proiecte să fie amânate – indiferent de modul lor de atribuire, acei bani ajungeau în economie, se plăteau salarii, se achiziţionau bunuri şi servicii.
• Reluarea plăţii pentru fondurile europene. În 2012, multe firme au fost paralizate şi au ajuns în insolvenţă sau chiar faliment fiindcă nu au primit banii promişi.
• Starea vremii. Vremea este încă un factor determinant pentru economia românească – ceea ce arată subdezvoltarea ei. Totuşi, este greu de presupus că zăpezile din februarie se vor reedita şi poate nici peste vară nu va fi o secetă atât de mare încât să afecteze foarte tare agricultura.