Cum articolul de vineri a stârnit nişte zâmbete ironice, revin cu dezvoltarea argumentaţiei. Pe lângă argumentele legate de scăderea treptată a popularităţii lui Băsescu – practic nu mai are nici o apariţie în public fără a fi huiduit – există şi unele legate de succesiunea de evenimente până la alegerile prezidenţiale.
Primul set de alegeri sunt cele locale, unde există toate premisele ca PDL să obţină un scor sub aşteptări, deoarece la aceste alegeri contează mai mult oamenii decât partidele. La toate alegerile locale de până acum au existat performanţe notabile din partea unor formaţiuni mici, care au reuşit să smulgă felii consistente din tortul partidelor mari. Un nou semi-eşec al partidului prezidenţial, coroborat cu aproape certa pierdere a primăriei Capitalei va pune PDL într-o poziţie destul de dificilă pentru alegerile parlamentare.
Prestaţia de la alegerile locale poate accentua problemele din interiorul PDL. Cam din două în două zile mai aflăm că nu ştiu ce filială a sa a trecut la un alt partid, ceea ce ne arată că aceste probleme există. Sigur, este posibil ca dezertările să nu fie importante în economia partidului, însă faptul că ele există arată că nu e totul roz în formaţiunea prezidenţială.
Alegerile parlamentare din acest an vor reprezenta o premieră: va fi pentru prima dată când se vor confrunta trei blocuri şi nu două ca până acum. Nici unul dintre ele nu are o poziţie dominantă (şi nici nu are cum să ajungă la una până la alegeri). Or, aici apare o potenţială problemă.
Pe Traian Băsescu l-ar avantaja numirea unui guvern PSD-PNL, pe care să-l toace mărunt până la alegerile prezidenţiale. Numind un guvern PDL, nu are decât varianta colaborării cu PSD. Indiferent pe care o va alege există riscuri majore.
Colaborarea cu PSD va fi greu înghiţită în rândurile foştilor democraţi, care erau în pragul desfiinţării ca urmare a acţiunilor PSD, ei având şi în statut o prevedere care interzicea colaborarea cu acesta. De asemenea, va crea probleme electoratului „taliban”, care l-a votat pe Traian Băsescu fiindcă se arăta cel mai aprig critic al social-democraţilor. Pe de altă parte, partidul prezidenţial va fi deja la guvernare, ceea ce în mod sigur va însemna o mobilizare mai slabă pentru alegerile prezidenţiale, ei fiind deja pe poziţii, atât în administraţia locală, cât şi în cea centrală. Ca să nu mai vorbim că, datorită timpului relativ scurt dintre parlamentare şi prezidenţiale, este posibil ca principala preocupare să fie luarea în primire a „moşiilor” şi recuperarea cheltuielilor de campanie. Orice greşeală a noului guvern va fi prompt speculată şi dacă ne vom trezi în guvern cu personaje ca „blonda de la Integrare” sau Ene Dinga ori cu Elena Udrea la Justiţie sau, mai rău, premier…
În fine, apropierea de PSD va avea darul de a împinge PDL şi mai mult spre stânga, lipsindu-l pe Traian Băsescu de electoratul de dreapta, atâta cât este el.
Pe de altă parte însă, dacă nu îşi pune în funcţie un guvern propriu, riscă să-şi pună definitiv în cap partidul, mai ales că, ulterior, şansele de a mai numi un alt guvern sunt minime. PSD îi va conveni să rămână alături de PNL, un partener relativ loial, decât să dea vrabia din mână pe cioara de pe gardul lui Traian Băsescu.
Ţinând cont că Traian Băsescu încearcă să-şi construiască un PSD dezirabil pentru a-l putea folosi drept balama guvernamentală, şansele cele mai mari le are varianta guvernului PDL-PSD, mai ales că aceasta are avantajul de a slăbi o eventuală candidatură la prezidenţiale a PSD, care nu mai poate veni în alegeri ca membru în coaliţia guvernamentală fără a se pune într-o poziţie delicată.
Preşedintele însuşi se va afla într-o poziţie delicată deoarece va fi obligat la o campanie pozitivă (doar nu-şi poate critica încă o dată guvernul), orientată spre construcţie, în vreme ce profilul lui Traian Băsescu este de contestatar, anti-sistem şi chiar demolator. Asta în vreme ce opozantul său poate miza pe sloganuri foarte simple şi percutante: „Jos FSN-ul!”, „Fără scandaluri!”, „Ajung cinci ani de circ!” sau „Un preşedinte european!”.
În toată afacerea asta, cei mai câştigaţi vor fi social-democraţii, care nu pot fi excluşi din nici o variantă de guvernare şi, cei mai dezavantajaţi democrat-liberalii, pe care, îi poate paşte spectrul opoziţiei perpetue.
Ca să sintetizăm (nu doar ce ai scri tu ci tot bâlciul la care asistăm), se pare că urarea tradiţională chinezească (parcă!) ni se aplică nouă, românilor: trăim vremuri interesante!
Nu ati obosit de Basescu ?
Ce ati zice ca timp de 2 luni numele sa nu ii mai fie pomenit pe nici o media si sa se refere la el doar ca Presedintele a zis si gata stirea?
Asta l-ar scoate din minţi, mihai, dar e imposibil de implementat. Trăim într-o lume de ţaţe, concentrate în media prin distilare şi pentru multe dintre ele Băsescu e model.
În schimb tactica Omului cu Laptopu’ este fezabilă. Înregistrează tot şi găseşte mereu cîte o oglîndă în urmă, pe care să i-o pună în faţă. Cu rare excepţii politicienii noştri sunt nişte giruete, care mai unse, care mai greoaie, între care Băsescu se distinge prin promtitudinea cu care speculează fiecare vînticel.