Criză sau doar încetinirea creşterii?

Situaţia dificilă de pe pieţele financiare în special face multă lume să vorbească despre o criză economică, evident, fără precedent. Nu aş vrea acuma să intru în futile dezbateri semantice însă mă întreb dacă nu cumva o situaţie în care economia mondială va înregistra o creştere de 4 procente per ansamblu, iar „lupii tineri” pot spera chiar la creşteri de două cifre poate fi caracterizată drept criză, indiferent de sensul pe care îl atribuim acestui cuvânt. Fără a încerca să minimalizez în vreun fel evenimentele de pe pieţele financiare, nu consider situaţia catastrofică. Dacă majoritatea mass-media a prezentat efectele negative, nu trebuie ignorat că există şi efecte pozitive.

În primul rând, se vehiculează ideea că creşterea economică românească se bazează pe consum şi asta ar fi o mare problemă. Auzi asta inclusiv de la oameni care ar trebui să se priceapă la economie. Guess what? Orice creştere economică se bazează pe consum. Chiar s-a uitat de creşterile economice bazate pe producţie din epoca Ceauşescu, când trei sferturi din producţie nu-şi găsea cumpărători nici măcar în economia planificată? Degeaba se produce dacă nu se consumă.

Aici ar putea exista o problemă, deoarece consumul acesta crescut se bazează în special pe remiterile românilor din străinătate, ajunse anul trecut la şapte miliarde de euro. Încetinirea creşterii economice din Spania sau Italia, precum şi o stagnare a imobiliarelor/construcţiilor va afecta veniturile muncitorilor români care vor trimite mai puţini bani acasă sau chiar vor fi nevoiţi să se întoarcă. Din acest punct de vedere, spre sfârşitul anului poate apărea o temperare a consumului.

Pe de altă parte însă, o parte dintre aceşti muncitori vor fi nevoiţi să se întoarcă acasă, unde îşi vor găsi foarte uşor un loc de muncă – poate nu la fel de bine plătit, însă câştigul real poate fi egal. Deja în construcţii, de exemplu, salariile au ajuns aproape similare. O infuzie de muncitori nu poate fi decât benefică în condiţiile actualei penurii de pe piaţa muncii, în special pe zonele slab calificate.

Problemele economice internaţionale pot aduce, paradoxal, investiţii străine în creştere. Pentru a-şi ajusta costurile este posibil ca unele firme să-şi aducă producţia în România, după deja celebrul model Nokia. Dar pentru asta este nevoie ca şi autorităţile să fie mai atente şi să evite probleme de genul celor care sunt încă legate de investiţia Ford.

În fine, trebuie spus şi faptul că deprecierea actuală a leului a fost cauzată de prostul management al finanţelor publice şi de cheltuielile din ultima lună a anului trecut, în valoare de circa un miliard de euro, dar şi de o componentă speculativă. Dacă citim ştirile economice observăm că sunt câteva bănci care emit permanent mesaje negative (Danske Bank, de exemplu), ele având expuneri pe lei şi având tot interesul deprecierii. Altfel, exceptând deficitul comercial care nu este chiar atât de îngrijorător, şi inflaţia care – părere personală, este doar un puseu care va trece, deşi ea va rămâne mai ridicată – parametri macroeconomici stau binişor: productivitatea a crescut anul trecut cu 10%, creşterea PIB este în jur de 5,5-6%, sistemul bancar a fost bine ţinut în frâu astfel încât nu sunt probleme.

Deocamdată, presiunile asupra monedei naţionale sunt foarte mari şi cred că ar fi riscant ca BNR să intre în jocul speculatorilor şi să pluseze (teoretic, ar avea de unde), chiar dacă nivelul actual îi dă peste cap calculele (oricum, nu lua nimeni în serios ţinta de inflaţie a BNR.

Per ansamblu situaţia nu este îngrijorătoare, mai degrabă necesitând atenţie şi prudenţă, atât în finanţele publice, cât şi în cele personale. Şi apropo de asta, nu mă pot abţine să nu observ că cei de la PSD au pierdut orice contact cu economia de când a plecat Tănăsescu (altfel, un contabil mediocru, dar măcar înţelegea economie măcar la nivel de serele). Propunerile lorsunt cel puţin ridicole. Dar despre asta a scris bine Sorin Ioniţă (şi uite cum citez eu azi două articole din Evenimentul Zilei).