De câteva săptămâni se lucrează din nou la metroul din Drumul Taberei. Nu cu același ritm ca înainte de întreruperi, dar se lucrează. Ei, de când s-a reluat activitatea, acesta este al treilea material peste care dau care vorbește despre abandonarea metroului din Drumul Taberei. De ce acum și nu atunci?
Posted inPolitice
Se lucrează doar la depoul Valea Ialomiţei pentru că s-a alocat real doar vreo 10% din bugetul necesar. Apoi dacă USL a vrut puterea trebuie să se aştepte şi la lovituri din partea găştii lui Udrişte. Articolul cu spălatul pe mâini cu fonduri europene are sens. Drumul Taberei arată şi se simte tot mai mult a ghetto.
Se lucrează și la Romancierilor și la Orizont. Asta cu ghetto sună tare haios de la cineva mutat la Bragadiru în câmp 😆
Da, dar nu în acelaşi ritm. Asta pentru că firmele clientelare care fac lucrările au acceptat (cică) să lucreze pe datorie. Probabil s-au bucurat că o să li se dea şi alte lucrări sau că vor primi ceva despăgubiri sub formă de penalităţi. Prevăd însă că rostogolirea asta a datoriei de la unul la altul va genera nişte blocaje, nişte salarii neplătite etc. Mai multe găseşti pe m5.metrouusor.com.
Încă nu sunt mutat la Bragadiru pe câmp (nu că Prelungirea Ghencea a ta ar fi prin Primăverii sau Piaţa Romană 😆 ). Temporar stau în favelas de la Valea Ialomiţei, chiar lângă groapa de la depou. Te invit să faci o vizită prin zonă, printre blocuri. 😉
Nu e Primăverii, dar măcar am buletin de București :))
LE Se pare că nu e foc de paie cu metroul. [De pe siteul indicat de tine.]
Şi la noi la fel. Poţi să ai 10 case, buletin unul singur. 😉 Nu că eu aş avea 10 case, dar…
Aşteaptă să pornească „cârtiţele” şi pe urmă mai vorbim. 🙂