Până unde se poate merge?

Se dă ştirea următoare:

Profesorii din Marea Britanie nu vor mai avea voie sa foloseasca expresia „mama si tata” si nu vor trebui sa presupuna ca elevii au parinti heterosexuali. Incepand cu varsta de patru ani, copiii vor fi familiarizati cu ideea ca exista si cupluri de acelasi sex, iar profesorii trebuie sa se asigure ca elimina atitudinile homofobe din comportamentul micutilor, precizeaza noile directive concepute de grupul Stonewall din Marea Britanie, care militeaza pentru drepturile homosexualilor, noteaza tabloidul britanic The Daily Mail, citat de Rompres. „Parinti” este un termen mai potrivit decat „mama si tata”, mai ales atunci cand este folosit in scrisorile si e-mail-urile trimise la domiciliul copilului. Noile directive vor fi lansate oficial miercuri de catre ministrul britanic al invatamantului, Ed Balls. In momentul in care profesorii discuta cu copiii despre casatorie, trebuie sa le spuna micutilor despre drepturile civile ale partenerilor si despre drepturile de adoptie ale homosexualilor. Documentul precizeaza ca elevii care isi catalogheaza colegii ca fiind „gay” trebuie sa fie tratati asemenea rasistilor, demonstrand astfel „toleranta zero” fata de folosirea acestui cuvant care reprezinta o insulta.

Nu cumva totuşi s-a mers prea departe? Cum naiba să se renunţe la valorile familiei? Pe ce se mai bazează atunci societatea noastră? Înţeleg să respect dreptul la „diversitate culturală”, dreptul la tratament egal în faţa legii al cuplurilor gay, inclusiv dreptul la căsătorie. Însă adoptarea copiilor de cuplurile gay mi se pare anormală, iar ideea de a zăpăci copiii cu această corectitudine politică mi se pare, vorba lui Creangă, „cumplit meşteşug de tâmpenie”. Sigur, de când cu „eprubetele” un copil nu se mai face neapărat dintr-o „mamă” şi dintr-un „tată”, numai că asta este o regretabilă excepţie, cauzată de motive medicale.

Ce urmează? Să începem să spunem copiilor poveşti numai în forma asta?

Aşa îmi trebuie dacă mă apuc să iau Ziua drept sursă. Deci, situaţia este în felul următor:

1. Se face un studiu despre violenţele homofobice în şcolile britanice.
2. Nişte cercetători propun soluţii.
3. „Libertatea” engleză preia materialul după ureche (de ce să nu aibă şi Anglia faliţii ei?).
4. Un inimos redactor Rompres, găseşte articolul britanic şi face o ştire pe flux.
5. Ziua preia materialul pe nemestecate.
6. Eu îl citesc şi mă indignez, deşi ar fi trebuit să mi se aprindă beculeţul.

Mulţumesc lui Lucian Branea pentru clarificări.