Odată încheiată activitatea comisiei de revizuire a Constituției și intrarea lui Antonescu într-un binemeritat con de umbră (omului nu-i priește deloc lumina rampei, dar despre asta într-un alt articol), Ponta a rămas liderul numărul unu. Reacția mediatică puternică (desigur, atât cât le permit mijloacele) a taberei prezidențiale arată că recentul tur asiatic al lui Ponta a fost un succes, altfel nu s-ar fi enervat Traian Băsescu atât de tare.
De altfel, Victor Ponta este într-o ofensivă externă masivă: s-a întâlnit cu Angela Merkel, cu premierul francez, cu președintele și premierul chinez și, în general, are o activitate de politică externă consistentă, echivalată doar cu cea a lui Adrian Năstase. „România scoasă din izolarea internațională” titrează echipa de imagine pe Facebook, preluat imediat de televiziunea proprie.
Frenezia nu este însă doar la extern, ci și la intern. Premierul e ubicuu. În fiecare zi apare la TV, își dă cu părerea despre orice, de la meciurile Stelei la bacalaureat, de multe ori greșit/insuficient informat. Nu este arogant ca Năstase, din contră, joacă rolul de „băiat bun”, popular, modest. Este omul care face treabă, deși lasă exact impresia inversă, petrecând atât de mult timp la TV. Nu ți-l poți imagina arestându-l pe Turcescu sau pe Tapalagă cum ar fi făcut Năstase. În loc să-i facă martiri, îi umple de ridicol ignorându-i sau luându-i la mișto. De altfel, presa a devenit atât de nerelevantă încât nici nu are rost să te războiești cu ea.
Dacă Traian Băsescu a fost „omul războiului” – cu mogulii, cu Rusia, cu propriul popor – Ponta este „omul păcii și colaborării”. Coabitează cu Băsescu, se chinuie să pară împăciuitor, își arogă rolul de politician serios care nu are timp de „daraveri de clopotniță”, dar în același timp lovește fără milă când are posibilitatea. Dacă s-ar fi copt… lucerna, acum liberalii erau dați afară de la guvernare. A fost un episod care a arătat slăbiciunea lui.
Însă ceea ce strică acest tablou bucolic este faptul că Ponta este un mincinos patologic. Minte chiar și atunci când circumstanțele nu i-ar fi potrivnice dacă ar spune adevărul, cum a fost în iarnă, când susținea sus și tare că lucrările la metroul din Drumul Taberei continuă deși ele erau oprite de o lună și aveau să mai rămână oprite încă o lună după. Nu văd ce problemă ar fi fost dacă recunoștea că nu are fonduri și că acestea vor fi reluate imediat ce se vor identifica surse de finanțare, eventual dând vina și pe „iresponsabilitatea guvernului Boc”, care a lansat lucrările fără a asigura finanțarea corespunzătoare. La fel și cu plagiatul. Inițial, a răspuns excelent, declarând că e gata să renunțe la titlul de doctor dacă se demonstrează ceva. Ce a urmat însă l-a descalificat complet. Un alt caz, este cel recent, când nega că juca baschet când a fost anunțat de accidentul din Macedonia, urmând apoi un hei-rup administrativ disproporționat pentru un, până la urmă, cu tot respectul pentru suferința oamenilor aceia, un simplu accident de circulație, cum, din păcate, sunt zeci pe șosele.
În condițiile în care stă bine în sondaje, nu are nici o presiune, este greu de înțeles de ce minte așa și-și subminează autoritatea până la un moment în care lumea nu-l va mai lua în serios.
Această manie devine cu adevărat periculoasă când îl face să-și asume responsabilități uriașe, cum a fost cea față de premierul francez cu privire la rezolvarea problemei țiganilor. În loc să pună această problemă la nivel
european, fiindcă este evident că România nu poate, nici nu dispune de mijloacele necesare, pentru a rezolva o problemă atât de complexă și are mare nevoie de ajutor. Evident că Franței sau Italiei le convine să paseze această problemă autorităților române și la fel de evident va fi că România va avea mai mult decât o problemă diplomatică atunci când francezii vor realiza că nu s-a întâmplat nimic. Și la fel se poate întâmpla cu relația cu China sau Rusia care par să se îmbunătățească.
Din punct de vedere al realizărilor, după un an de zile Victor Ponta nu se poate lăuda cu mare lucru. Bugetul este în continuare ținut în frâu (Florin Georgescu și acum Liviu Voinea au făcut/fac treabă bună) dar nu știu dacă acesta este neapărat un lucru pozitiv. Nu s-a luat nici o măsură pentru dezvoltarea economiei din cele promise, din contră, s-au păstrat constrângerile financiare și investițiile publice se reduc. Metroul din Drumul Taberei este în continuare în suspensie, autostrăzile sunt în întârziere, investițiile străine scad în loc să crească. Crește prețul la utilități și nu se face nimic pentru protejarea categoriilor vulnerabile. Se continuă proiecte controversate pe care le criticase în trecut – gazele de șist și Roșia Montană.
Astfel, toată construcția de imagine a lui Ponta se sprijină pe un postament șubred. E doar o chestiune de timp până când se va prăbuși. Alegerile prezidențiale sunt aproape.
[UPDATED]
stii in ce minoritate groaznica te afli printre simpatizantii usl?
apropo de minciuni: trista promisiunea de investitii de 10 miliarde de euro anu asta. nu i-a cerut nimeni asa o promisiune, nu e in scadere de incredere, nu are probleme de guvernare, nu a scapat fraiele… singura explicatie e mitomania
Foarte bine observat. Omul e mincinos patologic pentru ca sufera de infailibilitate, ca si Nastase. Boala e aceeasi, simptomele un pic diferite. Nastase era arogant, Ponta cred ca fundamental e nesigur si vrea mereu aprobare (nu stiu ce traume o fi avut in adolescenta) – iar pentru asta e in stare sa spuna si sa promita orice si nu recunoaste niciodata cand e prins in off-side (pe de alta parte, Basescu stie sa faca asta foarte bine – declara cu seninatate ca a gresit, dupa care culege aplauzele si isi vede de treaba fara nici o consecinta; exceptia a fost cu pixelul albastru, atunci cred ca a intrat in panica pentru ca era pe cale sa piarda).
Chiar si accesele de autoritate (vezi sedintele de guvern televizate) sunt tot pentru a impresiona galeria; la fel si coabitarea, ca sa obtina aprobare externa si – il suspectez – chiar simpatia basistilor. Vrea sa-l iubeasca toata lumea, macar un pic.
Ponta se va arde rau la un moment dat, sunt de acord. Poza de baiat intelept si simpatic va crapa, limbarita asta euforica nu e de bun augur.