Cum se construiește o autostradă

Nu, nu este vorba de cum e la alții. Să zicem că guvernul decide să construiască o autostradă București-Iași, cu extensii către viitoarele state UE Ucraina și Moldova. Asta înseamnă că va trece prin 8-9 județe.

Etapa 1: Se face studiul de fezabilitate. 30 de zile pentru a pregăti caietul de sarcini. 30 de zile procedurile de licitații. 30 zile pentru eventuale contestații. 30 de zile pentru semnarea contractului. 30 de zile pentru realizarea studiului. Total, 5 luni.

Etapa 3: Avem studiu de fezabilitate, trebuie să facem un studiu geo pentru a vedea calitatea terenurilor, dacă suportă autostrada, dacă nu cumva trebuie să o luăm pe alte rute. Tacâmul complet: 30 de zile pentru a pregăti caietul de sarcini. 30 de zile procedurile de licitații. 30 zile pentru eventuale contestații. 30 de zile pentru semnarea contractului. 60 de zile pentru realizarea proiectului (deși 60 de zile este puțin, dar să zicem că o firmă mare cu experiență poate face așa ceva). Total 6 luni

Etapa 2: Avem studiul de fezabilitate, avem studiu geo, ne trebuie proiect. Tacâmul complet: 30 de zile pentru a pregăti caietul de sarcini. 30 de zile procedurile de licitații. 30 zile pentru eventuale contestații. 30 de zile pentru semnarea contractului. 60 de zile pentru realizarea proiectului (deși 60 de zile este puțin, dar să zicem că o firmă mare cu experiență poate face așa ceva). Total 6 luni.

Etapa 3: Avem proiectul, știm cam pe unde va trece, așa că începem cu exproprierile. Fiindcă sunt un optimist incurabil, presupun că doar 50% din terenuri sunt cu probleme. Și ca să mergem cu optimismul până la capăt, 80% din aceste probleme sunt de genul „da’ nu e terenul meu, e a lui mămica și/sau tăticu’ și eu sunt sărac, n-am avut bani să dezbat moștenirea”. În realitate, ănsă, în mediul rural problemele juridice cu privire la terenuri sunt enorme și dificil de reconciliat în timp util. Într-un elan optimist, punem un an de zile pentru rezolvarea 80% din terenuri și încă 6 luni pentru situațiile mai complicate. Se fac astfel doi ani și 11 luni. Și încă n-am turnat asfalt.

Etapa 4: Acordurile de mediu și de la Monumente istorice. Poate ați reținut de la etapa 1 că autostrada trece prin 8-9 județe, deci tot atâta direcții județene de mediu, tot atâtea direcții cu privire la monumente istorice (că poate autostrada noastră trece pe unde s-a luptat Ștefan Cel Mare și Sfânt cu turcii). Hai să zicem vreo 5 luni. Trei ani și patru luni și încă nu s-a turnat asfaltul.

Etapa 5. Urmează procedura de licitație. Trei luni.

Din momentul câștigării licitațiilor, mai durează vreo două luni până când firmele câștigătoare fac organizarea de șantier și încep lucrul. Total proces, trei ani și nouă luni. Chiar și luând în considerare suprapunerea unor etape (ceea ce nu prea se poate face decât de la etapa 3 încoace, dar orice problemă apărută va genera complicații și întârzieri, cum s-a întâmplat la autostrada Sibiu-Nădlac) este nevoie de cel puțin 3 ani de la decizie până la începerea lucrului. Mai sunt necesari apoi încă doi ani pentru execuție, avem un termen de cinci ani. Un mandat are 4 ani.

9 Comments

  1. Valeriu

    Cei ce vor sa acumuleze capital politic trebuie sa inghesuie toate procedurile in ”doar” 3 ani. Gen cincinalul in patru ani si jumatate.

  2. berenger

    in scenariul tau ai dreptate. numai ca realitatea care ne intereseaza e alta. pentru toate autostrazile grabnic de facut (exemplul tau NU e asa ceva), etapele 1-5 sunt in mare parte realizate. asa ca astept in urmatorii patru ani doua autostrazi de 450 de km fiecare. si in timpul asta se pot realiza si etapele 1-5 pentru bucuresti-iasi

  3. Doar autostrada Transilvania are pașii făcuți fiind în construcție deja. La Comarnic-Brașov nu știu exact cât anume s-a făcut și dacă ce s-a făcut mai rămâne valabil, iar Pitești-Sibiu e doar la stadiu de idee.

  4. berenger

    bun, deci ne putem astepta ca in urmatorii 4 ani sa se mearga numai pe autostrada de la bors la brasov si de la nadlag la sibiu. cu atat mai mult cu cat sectoare intregi sunt facute, iar totalul e sub 800 de km.
    asta pe de o parte. pe de alta parte, am inteles: autostrazile sunt scumpe, si mai nimerim si niste politicieni corupti, firme mai puternice decat romania, contracte dubioase si devine astfel clar de ce nu se executa autostrazi. dar etapele 1-5, infinit mai ieftine?

  5. Eugeniu Patrascu

    Mare parte din probleme pot fi rezolvate daca se renunta la tot felul de prostii gen: autorizatie de mediu, cultura si alte balarii din astea. Consider ca e mai importanta o autostrada care va ajuta economic cateva judete din tara decat 5 oale sparte de pe vremea lui Pazvante.

    O data ce s-a facut studiul de fezabilitate si cel geologic si se da OK ca pe acolo poate trece autostrada, trebuie incepute lucrarile unde nu sunt probleme cu terenurile si intre timp se expropriaza de urgenta restul astfel incat dupa ce se termina de construit unde nu’s probleme sa se poata continua unde s-au facut exproprierile.

    Daca se doreste, de la „vrem sa facem autostrada pana la iasi” pana la inceperea efectiva a lucrarilor se poate incepe intr-un an.

    Problema mare e ca dureaza mai mult pana se pun de acord pe unde sa treaca, pana cumpara cine trebuie terenurile si tot asa.

    • Din păcate nu se poate renunța chiar atât de ușor la acele „prostii”. Suntem cetățeni europeni și avem drepturi 🙂
      Nici trecerea la lucru fără a rezolva integral situația terenurilor nu este cea mai bună idee, fiindcă poate aduce complicații costisitoare.

  6. Dragos

    Nu-i chiar asa.

    1. Studiul de fezabilitate. Pentru proiectele existente (de ex., Coridorul IX – Ploiesti – Buzau – Albita, Coridorul IV Sud – Lugoj – Caransebes – Calafat, si chiar si Pitesti – Sibiu) sunt de mult facute studiile de fezabilitate + studii geo. Ele doar se actualizeaza cand se demareaza procedura de licitatie.

    2. Proiectul. Cam toate contractele de constructie de autostrazil au fost licitate in sistem Design & Build, adica constructorul decide solutiile tehnice, in limitele studiului de fezabilitate. Deci nu se face separat.

    3. Exproprierile. Avem Legea 255/2010 (http://legeaz.net/legea-255-2010-expropriere-utilitate-publica-interes-national-judetean-local/) care modifica procedura in sensul ca nu mai e conditionata trecerea terenului in domeniul public de solutionarea nemultumirilor cu privire la despagubiri. Deci nu ne intereseaza ca proprietarul nu si-a facut succesiunea.

    In schimb, ai uitat ca toate licitatiile se lasa cu contestatii, deci trebuie adaugat si cat dureaza pana se solutioneaza toate contestatiile. Uneori merge repede (2-3 luni), alteori, cum e cazul lotului 1 Timisoara-Lugoj, a durat vreo doi ani.

  7. Dragos

    Erata: lotul 2 Timisoara – Lugoj (Izvin-Sanovita).

  8. Iulian

    pe undeva ai ceva dreptate. cu 2 amendamente (asa pe repede inainte):
    – nu exista nici un sf pt autostrada care sa se faca in 30 zile
    – sf-ul contine default studiul geo.

Comments are closed