Un miting şi o vizită

Ce au în comun vizita lui Sarkozi cu mitingul penibil al „societăţii civile” de ieri? Simplu: în ambele cazuri, organizatorii sunt prinşi cu pantalonii în vine.

Citind discursurile şi rezoluţiile de la miting nu ştii ce să faci mai întâi: să râzi la comicul involuntare sau să plângi la gândul că aceşti oameni reprezintă avangarda civismului de la noi. 23 de organizaţii civice n-au fost în stare să aducă în piaţă nici măcar 10 oameni de căciulă pentru o problemă sensibilă şi dureroasă. Şi după ce că nu au reuşit să-şi mobilizeze nici măcar angajaţii, soluţiile propuse vizează… hm, naivitatea? De data asta, faptul că o televiziune le-a mediatizat live zbaterile penibile nu le-a făcut deloc un bine.

Din păcate, implicarea politică partizană din ultima vreme (sigur, majoritatea organizaţiilor de ieri din piaţă sunt implicate politic încă de la înfiinţare) a dus la scăderea totală a credibilităţii, deşi personalităţi ca Sorin Ilieşiu sau Ana Blandiana nu pot fi bănuite de interese obscure. Scăderea mai accentuată a credibilităţii a apărut şi datorită faptului că – spre deosebire de perioada Emil Constantinescu, poate apogeul mişcării civice de la noi – civicii actuali s-au lăsat „mânjiţi”. Ba o licitaţie, ba un post de consilier, ba o plimbare cu avionul… Încetul cu încetul s-a săpat adânc la temelia civismului, mai ales în condiţiile forţării din partea lor a unei polarităţi bolşevice „cine nu este cu noi este împotriva noastră şi trebuie umplut de rahat”. În vremea lui Constantinescu, separarea era clară, fiindcă nu existau decât două tabere: comunisto-securiştii din PSD şi clonele acestuia şi anti-comuniştii din CDR. Acum, au apărut Mona Muscă, Bălăceanu-Stolnici, de exemplu, şi separea între o tabără şi cealaltă a devenit mai fluidă. În 1996, toate partidele din CDR împărtăşeau (în mare) aceleaşi valori. Acum, avem trei partide în care proporţia de oameni buni şi ticăloşi este aproape egală la toate trei. Între PSD şi CDR exista o mare diferenţă, o diferenţă care nu mai există azi între PSD, PNL şi PDL astfel încât partizanatul iese imediat în evidenţă. Nu poţi să vorbeşti doar de „Felix” când în PDL foşgăie de foşti securişti. Nu poţi să vorbeşti doar de marele corupt Adrian Năstase când averile unor lideri democraţi cresc exponenţial fără ajutorul mătuşilor.

În ceea ce-l priveşte pe Sarko… Este petru prima dată în ultimii zeci de ani când interesele Franţei şi României converg atât de mult. Sarko vine în România pentru a obţine sprijinul în două direcţii importante pentru Franţa: politicile agricole comune şi dezvoltarea energiei nucleare. Ambele sunt în avantajul României. În plus, interesele României şi Franţei mai converg şi în relaţia cu SUA. Dincolo de interesele comune, ce poate cere România Franţei în schimb? Habar n-am. Habar n-are nici Băsescu,nici Tăriceanu, nici Cioroianu. Nasol.