Mi-am schimbat laptopul și cel nou a venit cu Windows 8 preinstalat. Deși folosesc noul Windows pe telefon de ceva vreme, impactul inițial a fost bulversant. M-am simțit ca și cum aș fi intrat într-o mașină fără volan, pedale și schimbător. Și eu sunt, cât de cât, un utilizator suficient de experimentat, având calculator personal încă din 1992 – un 286 SX 40 MHz cu 2 MB RAM și 80 MB Hdd (și coprocesor matematic – o minune a tehnicii pe vremea aceea) și căpătând abilități mult peste medie în domeniu (inclusiv 2 certificări Microsoft).
Nu am ratat nici un sistem de operare Microsoft de atunci. Windows 3.1, 3,11 for Workgroups, 95, 98, 98SE, Me, Xp, Vista, 7 și acum 8. Trecerea de la 3.1 la 95 nu mi s-a părut atât de bulversantă (deși a fost cu adevărat revoluționară), nici măcar trecerea de la XP la Vista (considerat un mare eșec). Noile versiuni adăugau și îmbunătățeau funcționalități, astfel că rata de adaptare era foarte mare.Vista a fost criticat pentru că îngreuna viața utilizatorului în vederea îmbunătățirii securității, dar, per ansamblu, 7 a confirmat că direcția adusă de Vista a fost corectă.
Noul sistem mi se pare foarte greu de folosit (OK, m-am obișnuit, cam în 2 zile) pe PC. Pe tabletă/telefon e OK, e simplu, numărul de aplicații utilizate e relativ mic. Pe PC, cu tastatură fizică și mouse este însă foarte neprietenos. Nu văd rostul ecranului tactil pentru un laptop și nici rostul unei interfețe destinate exclusiv acestuia. Sistemul dual (ecran tactil/mod desktop) complică inutil interacțiunea cu calculatorul. E foarte greu să-ți găsești aplicațiile, care, în proporție de 90% oricum funcționează în sistemul desktop, iar cele care funcționează exclusiv în interfața Metro sunt cu adresabilitate redusă. Nu înțeleg de ce au scos vechiul buton de start, băgând în schimb un surogat penibil și subfuncțional. Îmbunătățirile aduse de 8 diminuează productivitatea.
În mod clar, beneficiile aduse de noul sistem sunt mult mai mici decât neajunsurile, astfel că este explicabilă atitudinea împotriva Microsoft și rata redusă de adopție. La fel și faptul că mulți producători de PC vin cu opțiunea de downgrade la 7 (HP și Dell, poate și alții). Poate că ideea un sistem-3 echipamente nu este cea mai bună. Echipamentele tind să se specializeze. Telefoanele devin din ce în ce mai complexe, însă scopul principal îl reprezintă convorbirile. El nu va putea deveni niciodată un PC. La fel, tableta nu poate depăși zona de entertainment, nefiind proiectată pentru muncă. Poți identifica unele nișe în care uzul ei este util în activitatea lucrativă, însă rămâne la stadiul de nișă. Personal, nu le văd un viitor foarte lung pe măsură ce televizoarele devin din ce în ce mai inteligente iar ecranele telefoanelor mai mari și cu rezoluții mai bune. Majoritatea celor pe care îi cunosc eu au cumpărat o tabletă pentru copiii lor, puțini fiind cei care o folosesc efectiv ei înșiși. După ce trece entuziasmul inițial, jucăria este abandonată celor mici.
Da, piața de PC scade, pentru că partea de entertainment este înlocuită pe măsură ce crește nivelul de trai. Nu are rost să schimbi placa video la șase luni, procesorul în fiecare an, când o consolă are o durată de viață de peste 5 ani, dacă nu chiar mai mult. (Lăsând la o parte faptul că am impresia că am atins un vârf al tehnologiei care face ca avansul de-acum încolo să fie mai lent.) Nu mai are rost să vezi filme de pe calculator, fiindcă ai tableta sau chiar televizorul care se poate conecta la internet. PC, fie că e desktop, fie că este laptop, este o unealtă pentru muncă. Și pentru așa ceva trebuie gândit, atât din punct de vedere hardware, cât și software. Să ai același sistem de operare pe mai multe echipamente sună ca o idee genială precum apa caldă. În practică, e mai bine să separi munca de distracție.
Mie îmi place Windows8. Eu îl folosesc la modul Start – scrii numele programului sau fisierului care te interesează. Extrem de rapid.
PS. Erai si mai tânăr la ultimele schimbări 🙂
Cum zicea Danny Glover în Arma Mortală: „I’m too old for this sh*t!” 😆
Probabil că o să mă obișnuiesc cu 8, însă asta nu înseamnă că e bine, măcar din punct de vedere al experienței utilizatorului de PC, iar micile îmbunătățiri nu justifică ceea ce se pierde în ergonomie.
Eu o sa folosesc tablete pana o sa crap.
Treaba de gusturi, mie îmi place mai mult.
Pentru muncă laptopul rămâne de bază. Display-urile de circa 15 inci s-au dovedit a fi o alegere inspirată. Telefonul și tableta, oricâtă putere de calcul ar avea, rămân limitate pe partea de business și productivitate (să nu confundăm scris text pe bloguri cu worksheet-uri kilometrice sau multitasking). Consolele de jocuri au prostul obicei să crape după un timp pe partea video, să aibă opţiuni limitate chiar și pe partea de entertainment. Televizorul e o glumă proastă, mai ales pe browsing, putând fi speculată cel mult ideea de monitor mai mare.
De care declin al PC-urilor se tot vorbeşte? Alea desktop sau notebook-urile?
http://www.computerblog.ro/stiri/vanzarile-continua-scada.html
PS Pentru un laptop cred că cea mai bună lățime este 13,3. Am acuma 14 și mi se pare foarte mare, deși sunt doar vreo 4 cm lățime față de precedentul. 15,6 e imens, deja vorbim de desktop replacement.
„Dintre toate formatele de PC, doar laptopul/ultrabook-ul are șanse de creștere pe viitor.”
Deci, așa cum bănuiam, PC = desktop. E firesc, și telefonul fix cu disc a fost înlocuit de telefonul mobil. Cu excepţia cazurilor când o foloseşti ca server, interfaţă sau staţie grafică, de ce ai vrea să mai ţii o maşină fixă? Mă amuză când văd cum fanii tabletelor confundă desktopul cu tableta. 🙂
17 inci e desktop replacement. 15,6 e perfect pentru majoritatea aplicaţiilor, iar 13-14 cu Andrei pentru productivitate în mişcare. 🙂
Erată: confundă desktopul cu laptopul.
Azi s-a jucat cel mic un pic la laptop. S-a adaptat imediat la sistem, folosea numai touchscreen, totul i se părea natural. E clar, am îmbătrânit.
Nu. Ai sistemul de informaţii structurat altfel și cam rigid.