Ceea ce se uită însă este amănuntul că votul se exercită o dată la patru, respectiv, cinci ani, astfel încât presiunea exercitată asupra clasei politice este aproape nulă între scrutinuri. Nu ştiu dacă cineva poate fi speriat de o ameninţare de tipul „dacă nu eşti cuminte, să vezi ce-ţi fac eu peste patru ani”. Nimic nu-l împiedică pe respectivul să se ducă într-o altă circumscripţie, de exemplu, sau, printr-o campanie agresivă să convingă alegătorii că a fost „o rătăcire de moment”.
O altă problemă importantă este faptul că partidele nu au un control asupra propriilor parlamentari deşi aceştia au fost aleşi pe o listă. Chiar şi în cazul unui vot uninominal, un reprezentant în Parlament este ales, pe lângă charisma personală, şi pentru partidul din care face parte. Or, în momentul de faţă, 25% din Parlament nu mai reprezintă voinţa exprimată la urne în 2004 graţie traseismului politic. Deci, parlamentarii nu sunt controlaţi nici de electorat, nici de propriul partid. Din această cauză, votul uninominal nu are cum să rezolve problema.
Propunerea aflată în discuţie în momentul de faţă mi se pare cea mai proastă soluţie posibilă. Mi se pare ciudat că nimeni nu a sesizat principala problemă a acestei propuneri legislative şi anume instituirea a două categorii diferite de parlamentari: câştigătorii şi învinşii. Cam cum se vindeau cărţile pe vremea lui Ceauşescu, astfel că pe lângă „Cel mai iubit dintre pământeni” mai trebuia să cumperi şi „Dialogul omului cu marea” şi „Secretele creşterii bibilicilor pitice”. Vom avea parlamentari cu legitimităţi diferite. În mod normal, această legitimitate diferită ar fi trebuit marcată şi prin responsabilităţi diferite (camere diferite).
Revin cu varianta pe care o propusesem în urmă cu aproape un an şi mai bine, adică:
– preşedinte ales prin vot direct, cu puteri executive, şef al guvernului;
– parlament bicameral, camera superioară aleasă prin vot uninominal, având rolul de reprezentant al regiunilor (doi senatori pentru fiecare judeţ, respctiv sector al Capitalei), cu posibilitatea de a suspenda preşedintele şi a solicita alegeri anticipate, cu rol de control al executivului, aprobarea legilor organice, tratatelor internaţionale, iar camera inferioară aleasă pe liste de partid, cu rol de a sprijini guvernul, de a aproba legile ordinare; parlamentarii, din ambele camere, trebuind a fi aleşi din doi în doi ani pentru un mandat de patru, astfel încât la fiecare doi ani să se modifice componenţa parlamentului; astfel, executivul este permanent sub presiune, fiindcă din doi în doi ani poate pierde majoritatea parlamentară, ceea ce îl obligă atât la eficienţă proprie, cât şi la o presiune asupra eficienţei parlamentarilor, pentru a-i asigura continuitatea majorităţii.
– Întregul sistem va fi supravegheat de o Curte Constituţională aleasă prin vot direct de populaţie care să valideze propunerile Parlamentului;
– De asemenea, procurorii-şefi naţionali şi judeţeni să fie aleşi prin vot direct de către populaţie, astfel eliminându-se dependenţa acestora de politic şi i-ar forţa la eficientizarea activităţii.
Toată lumea care propune schimbări instituţionale o face pe principiul „check and balances”, numai că omite elementul cel mai important din ecuaţie: electoratul. Degeaba instituţiile se echilibrează una pe cealaltă, atâta vreme cât nu există şi o presiune din exterior. Inevitabil, clasa politică tinde să aungă la o stare de echilibru convenabil ei şi nu neapărat cetăţenilor. Actualul sistem instituţional românesc nu este chiar atât de rău, dovadă că puterile se echilibrează una pe cealaltă şi că atunci când apare un element perturbator şi o anumită putere încearcă să se impună alteia se ajunge la starea de echilibru. Numai că în mod normal, conflictul instituţional este excepţia şi nu regula, iar până la conflictul dintre Traian Băsescu şi restul clasei politice ele au funcţionat bine-mersi. Nici măcar conflictul acesta nu a fost unul legat de agenda populaţiei, ci doar o răfuiala politică. Votul uninominal în sine nu rezolvă problema, atâta timp cât presiunea exercitată de electorat vine doar o dată la patru/cinci ani.
salut, Cristi! imi pare bine sa te regasesc pe web 🙂 felicitari pentru site!
despre parlamentul uni- vs. bi-cameral si votul (uni)nominal/dual/pe lista am scris si eu aici, si altii (o discutie chiar foarte aprinsa, vivace), sau aici… de buna seama, si eu impartasesc ideea ca votul (uni)nominal, in sine sau de sine statator, nu rezolva nimic–el trebuie completat cu o paleta intreaga de alte reforme, despre care, intr’adevar, vorbeste prea putina lume, daca vorbeste cineva (in spatiul public, ma refer)… 🙁
despre rolul presedintelui, insa, cred ca e prematur sa discutam, atata vreme cat nu ne-am lamurit (noi, romanii, in spatiul public) asupra relatiilor de verificare si contrapondere (/checks & balances/) dintre ramurile legislativa, executiva si judecatoreasca ale guvernarii… mi-e teama ca inca nu ne-am lamurit nici macar ce va sa zica aceea o /democratie liberala/ 🙁 asadar, sugerez ca putem amana definirea pozitiei presedintelui (cum e ales, in functie de ce atributii ar urma sa aiba), pentru ca o astfel de constructie institutionala (sau constitutionala?!?) se face pas cu pas 🙂
prin urmare, nu resping /a priori/ nici sugestia ta de-a ne alege juzii si procurorii in mod direct–cred ca si tu esti constient de ce schimbari majore ar fi nevoie, nu doar in lege, dar mai ales in cutume/obiceiuri/atitudini pentru a se putea intampla asa ceva… doar ma gandesc ca nu oferi suficiente argumente in privinta asta si recunosc ca nu vad foarte bine cum se relationeaza aceste „ultime” alegeri cu sistemul relatiilor de verificare si contrapondere… m’ar bucura sa ai suficient timp si sa-ti explici mai pe larg viziunea 🙂
si, foarte important, din punctul meu de vedere, poate explici si daca ti se pare ca procurorii ar trebui sa fie agenti executivi sau magistrati–mai ales pentru ca, in cele din urma, subiectul acesta (pe care eu il vad ca o restanta la colocviul despre reforma justitiei) ajunge pe agenda publica [vezi aici, dar iarta-i stangacia exprimarii 🙂 ]
toate cele bune! –Codru
Propunerea votului uninominal ar trebui sa duca spre votul uninominal mixt si nu uninominal simplu. In felul acesta s-ar mai echilibra o serie de lipsuri ale acestui sistem de vot.
Referitor la Constitutie sunt de acord ca ea are unele scapari.Totusi daca s-ar merge in spiritul ei nu ar trebui sa avem decat un echilibru intre puteri.Traian Basescu vrea sa conduca tot si tinde mai mult spre o constitutie de tip american. Pentru Romania acest tip de constitutie nu e in traditia juridica si mai mult decat atat nu e incurajat tocmai de apartenenta la UE !
Ca o propunere de reforma a clasei politice eu vad mai rapid implementata reducerea numarului de senatori si deputati la jumatate, diferentierea atributiilor celor doua camere, micsorarea aparatului administrativ al parlamentului prin externalizarea unor servicii : trasportul de exemplu, tiparirea materialelor etc.
Prin reducerea sumelor forfetare acordate alesilor si prin reducerea drepturilor lor s-ar face rost de o multime de bani la bugetul de stat.
Reducerea aparatului presedintiei si al cancelariei primului ministru, reducerea ministerelor, descentralizarea si deconcentrarea etc.
Asa se poate incepe o reforma adevarata a clasei politice.
Fiind mai putini si raspunderea creste, concurenta creste iar banii nu trebuie sa fie decat pentru strictul necesar si nu pentru inceputul cladirii de dinastii politice!
Bună Codru,
1. Atunci când un subiect ajunge în dezbaterea politicienilor, acesta este inevitabil simplificat, pentru a fi mai uşor înţeles de majoritatea electoratului şi fiecare politician simplifică… ce îl avantajează pe el.
2. Impresia mea este exact inversă, şi anume că pentru electorat rolul preşedintelui este destul de clar, mai ales că el este ales pe baza unui program de natură „executivă”.
3. Alegerea judecătorilor şi procurorilor de comunităţile locale le-ar asigura independenţa de politic şi ar implica o anume presiune spre eficienţă. Acelaşi lucru şi în cazul judecătorilor de la Curtea Constituţională care nu ar mai fi un „cimitir al elefanţilor” ci o instituţie puternică.
4. Procurorii nu trebuie să fie magistraţi ai statului, ci… magistraţi ai oamenilor. Adică nu „State vs. X”, ci „People vs. X”. Nu ştiu dacă nuanţa este sesizabilă…
mult’am de precizari, Cristi, insa simplificarea, pusa in mana politicienilor, poate deveni aberatie… de fapt, si tu zici cam la fel, numa’ ca-ti pun la dispozitie un exemplu graitor despre tipul de aberatii la care poate duce simplificarea discutiei despre votul (uni)nominal: un simplificator de profesie cere „vot uninominal pentru presedintia consiliilor judetene” (http://www.administratie.ro/articolenou.php?articol_id=13326) 🙂 eu am ras de m’am cracanat 🙂
revenind, insa, la oile noastre, observ ca urmarim aceleasi obiective, doar ca vedem solutii cumva diferite… bunaoara, a propos de alegeri, aceasta caracteristica a democratiei pe care vad ca tu te bizui, dar fata de care eu am indoieli… pentru a-ti raspunde la toate 4 punctele, tocmai din cauza simplificarilor am indoieli!
1. pentru ca, altfel, nu se poate castiga o batalie electorala 🙁
2. pentru ca, in mod normal (in actualul sistem constitutional), presedintele n’ar trebui ales pentru un program (quasi)executiv 🙁
3. pentru ca doar magistratii buni de gura (de obicei mediocri profesional) s’ar impune in pozitiile eligibile (nu mai stiu cum se cheama romanul despre cazul Polhemus si procurorul Sabic din State, da’ era graitor!)…
4. pentru ca doar in sistemul _lor_ de drept se poate ce ti-ai dori tu pentru corectarea erorilor de la noi 🙁
–> si-atunci eu as mai cotrobai prin tolba, dupa alte solutii… de fapt, nu dupa _alte_ solutii, ci si dupa _celelalte_ solutii de care avem nevoie pentru ca intreg pachetul de solutii sa aiba un sens 🙂 ciao! –Codru
Ajungem la Maiorescu… Formele creează fondul? Eu zic că da.
🙂 si mie mi-ar placea sa cred 🙂 si chiar cred 🙂 da’ mi-e teama ca n’avem noi atata timp, incat sa lasam fondul sa creasca in formele pe care cream 🙁 vorba celor de la /Taxi/, „criogenia salveaza romania”…