Independenţa Kosovo

Proclamarea independenţei Kosovo poate readuce în rudimentara dezbatere politică de la noi tema naţionalistă, o temă care căzuse aproape de tot în desuetitudine. Văd că televiziunile tot insistă pe manifestaţia unor imbecili maghiari, altfel fără prea mare însemnătate, ca şi unele organizaţii civice sau politice care se bagă şi ele în seamă în căutare de publicitate.

Aici este un test important al societăţii româneşti şi este de văzut dacă tensiunile naţionaliste mai pot fi reînviate cu adevărat. Intrarea lui Vadim Tudor sub pragul electoral şi îmburghezirea UDMR au dus la diluarea discursului public naţionalist, chiar dacă uneori este resuscitat (într-o variantă soft, este adevărat) de Traian Băsescu şi PD. În rest, avem de a face mai mult cu isterizări ale mass-media decât cu realităţi palpabile, iar cum mass-media şi-a pierdut influenţa, rezultatele sunt neglijabile.

Apoi, nici determinarea minorităţii maghiare şi a liderilor săi nu este una suficient de mare pentru a crea o contra-pondere în reacţia românilor. Chiar dacă victoria lui Tokes Laszlo în alegerile parlamentare a fost prezentată ca o victorie a „ultranaţionaliştilor”, cred că explicaţia este una mai degrabă de natură identitară decât naţionalistă. Eu cred că „ultranaţionaliştii” au fost votaţi mai degrabă ca semnal dat UDMR-ului, decât ca un semnal al recrudescenţei naţionalismului maghiar.

De altfel, naţionalismul maghiar nici nu ar avea de ce să nască frustrări – fiindcă naţionalismul se naşte din frustrări – atâta timp cât minoritatea maghiară nu este oprimată, ci, din contră, beneficiază de drepturi cetăţeneşti concrete. De altfel, poate cu excepţia romilor, nici una din minorităţile naţionale din România nu se poate plânge de rele tratamente sau de discriminări.