O vorbă din bătrâni spune „it takes two for a tango”. Dacă în privința alegerilor prezidențiale avem clară miza PSD, de a deține ambele structuri de putere, în ceea ce privește Opoziția, lucrurile nu mai sunt deloc clare.
PNL a ieșit din cursă. Tentativa lui Crin Antonescu de a deveni liderul Opoziției s-a încheiat cu un eșec. Acest lider este, din nou, Traian Băsescu. Chiar și o eventuală rocadă Antonescu-Johannis nu va schimba datele problemei, Opoziția înseamnă Băsescu. Și mai înseamnă că Victor Ponta va ajunge președinte fiindcă nu va mai exista un alt candidat relevant.
Gâlceava Ponta-Băsescu, reală sau mimată, nici nu contează, exclude din dezbatere „a treia cale”. Deja Antonescu este simplu chibiț pe margine, nebăgat de nimeni în seamă. Dacă la PSD lucrurile sunt clare, Traian Băsescu nu are nevoie de un candidat puternic la prezidențiale, logic, fiindcă acesta i-ar putea lua locul de lider al Opoziției și i-ar strica planurile în perspectiva alegerilor din 2016 pe care le vrea câștigate. Din acest punct de vedere, candidaturile lui Emil Boc sau Elenei Udrea sunt perfect logice. Nu ar fi exclusă nici cea a unui tehnocrat docil – Traian Băsescu a testat recent varianta Daniel Morar, ar mai putea fi Dacian Cioloș – care să întrunească mai multe voturi, dar care să nu pună probleme strategiei de viitor.
2012 a demonstrat fără putință de tăgadă limitele puterii prezidențiale. Sunt unii care se grăbesc să afirme că cine câștigă prezidențialele va „domni” 10 ani. Însă, dacă ne uităm în trecut, observăm că Traian Băsescu a „domnit” între 2005-2007 și 2009-2011, deci cam jumătate din perioadă, iar din această jumătate a trebuit să împartă puterea cu PNL 2 ani și cu PSD unul. Deci, rămân cam 2 ani de putere „absolută”. Șansele ca noul președinte să aibă tot atâta sunt foarte mari, fiindcă alegerile din 2016 vor prinde un PSD și cu guvernul și cu președinția, deci cu un potențial de erodare major.
În plus, în ciclul electoral de 10 ani care urmează, vom avea de 3 ori alegeri parlamentare, nu de două ori ca până acum, iar alegerile din 2019 vor fi foarte apropiate de parlamentarele din 2020, putând fi un declanșator pentru „schimbare”.
Cum liderul Opoziției are alte planuri, ipoteza apariției unui candidat puternic și cu șanse împotriva PSD sunt mici, astfel că alegerile din toamnă nu vor avea o miză reală.
îmi primul rând, nu-mi place noua față 🙂
apoi, problema e ceva mai complicată decât zici tu. este irelevant dacă propozițiile „crin a ieșit din cursă” și „lui băsescu nu-i trebuie candidat propriu puternic” sunt adevărate sau false. logic, falsul implică orice. ce contează sunt concluziile. iar astea ne spun că dacă prezidențialele sunt o miză pentru psd, în aceeași măsură sunt și pentru cei din afara psd. asta pentru că psd tinde să devină unic, și a găsit mult mai eficient decât pe vremea lui năstase echilibrul între iluzia competenței, satisfacerea proprie și manipularea electorală. altfel spus, prezidențialele sunt o miză pentru oricine, pentru că înfrângerea, și mai ales amplitudinea înfrângerii, înseamnă ejectarea din spațiul politic. iar asta e valabil pentru oricine, de la crin până la traian.
În primul rând, nu ești primul 🙂 Recunosc, nu a fost o mișcare planificată și gândită. Tema veche avea deja 7 ani. Mai caut.
Revenind la chestiune. Elementul-cheie aici este ieșirea din luptă a lui Crin Antonescu, care face ca „tabăra cealaltă” de care vorbești tu să se reducă la Traian Băsescu. Care nu are miză la prezidențiale. Asta ca să nu mai vorbim de cum arată Crin Antonescu în poziția de luptător anti-PSD după ce, cam din 2009, a fost alături de ei împotriva „tiranului”, acesta fiind și motivul pentru care a fost scos din joc în halul acesta.