Țigara de după

Mai trecu un rând de alegeri care nu au adus nici o surpriză, confirmând la virgulă prognozele. Mă îndoiesc însă că ele vor fi înțelese de către politicieni și e de așteptat ca în continuare să asistăm la aceeași mizerie. Singurul lucru cu care toată lumea pare de acord este că aceste alegeri au validat expirarea lui Traian Băsescu. 6% nu este în sine o problemă, cât mai ales faptul că îi descurajează pe cei care i s-au alăturat în speranța că acesta va continua să rămână relevant, dar și pentru că nu și-au mai găsit loc în altă parte.

După momentul 2012, președintele părea să-și fi revenit și, ajutat prietenește, de Victor Ponta, a reușit să preia de la Antonescu rolul de lider al opoziției. Scorul penibil al PMP îl scoate, de data asta, definitiv, din jocul politic viitor. Însă nu numai el a obținut un scor mediocru, ci și tot ceea ce ne place să numim „dreapta”. Cum Crin Antonescu a obținut un scor la fel de mediocru, iar Vasile Blaga este complet lipsit de charismă, dreapta rămâne fără lider.

PSD se oprește sub 40%, aparent. Pentru că dacă adăugăm cea mai mare parte a procentelor lui Mircea Diaconu, care a jucat strălucitor rolul EBEi, descoperim mai mult de cele 41-43 din exit-polluri. Mult pentru un singur partid, nu însă 100% sigur pentru alegerile prezidențiale din toamnă. Pentru PSD, scorul foarte slab al partidului lui Traian Băsescu reduce amenințarea potențială reprezentată de acesta și face ca miza anti-băsistă să nu mai fie atât de puternică. În schimb, scorul lor este suficient de mare pentru a trezi spaimele anti-totalitare.

PSD este însă avantajat pentru la toamnă. Dincolo de faptul ei încă reprezintă „schimbarea” după 10 ani de domnie a „dreptei”, au de partea lor argumentul economic, degringolada adversarilor și capacitatea organizatorică net superioară. Dreapta are figuri asociate cu dezastrul economic – Traian Băsescu, Emil Boc, MRU, eterni challangeri – Crin Antonescu, Johannis, nici o idee atrăgătoare, cum a fost cota unică și justiția, nici un program și o alternativă.

Din punct de vedere practic, cei peste douăzeci de ani au dovedit că partidele sunt „o apă și-un pământ” sau, dacă preferați, „aceeași mizerie”. MI-a plăcut o idee a lui Liviu Papadima în Dilema, care sugera distincția între partide pe modelul armatei de demult, „ăl cu paie, ăl cu fân”.

Chiar presupunând că PNL și PDL reușesc să treacă peste orgolii și acele lucruri care le despart în vederea unificării (mai degrabă improbabilă) nu este suficient pentru a conta în alegerile din toamnă. Idea răului cel mai mic nu cred că mai funcționează. Simplul enunț „PSD e rău” nu mai convinge. Regimul Băsescu a demonstrat că „dreapta” e mai rea, dovedind incompetență economică crasă, o totală lipsă de empatie și un dispreț profund față de electorat.

În aceste alegeri au venit exclusiv electoratele „dure” ale partidelor. Restul nu a fost interesat, fie pur și simplu, fie boicotându-le explicit. Văd că multă lume se încurajează că la toamnă „dreapta” va învinge pentru că „românii nu vor lăsa țara pradă „baronilor roșii”. Dacă asta va fi singura idee, Ponta se poate considera președinte…