Apropo de postul acesta, motivul tăcerii atât de lungi este că, pe lângă activitățile curente, amplificate de faptul că urmează să plec curând în concediu, am și început procesul de selecție pentru primul angajat. Vine o vreme în care îți dai seama că nu mai poți continua singur, dacă vrei să evoluezi. Când am lansat firma aceasta, nu m-am gândit ca vreodată să angajez pe cineva. O vedeam exclusiv ca un one man show și eram convins că va fi suficient și OK. Pe măsură însă ce firma a crescut și activitățile au devenit mai complexe, am început să resimt în primul rând nevoia unui backup, dar și a unui ajutor, cu un set de abilități și cunoștințe care să le completeze pe ale mele, astfel încât să dezvoltăm împreună firma.
Întrucât nivelul de activitate curent nu este atât de mare încât să asigure o „normă” întreagă, am preferat să caut o persoană fără experiență, proaspăt absolvent sau masterand, cu potențial, care să poată crește profesional. [Pentru cei grăbiți să sară că vreau să exploatez, cel mai mare salariu solicitat de candidați a fost fix cel oferit de mine, majoritatea dorind sume mai mici cu 20-30%.]
Cum e piața?
Domeniul căutat este într-adevăr unul de nișă (protecția mediului), dar numai în București sunt 4 facultăți de stat cu specialități în domeniu, care trimit în piață în jur de 500-600 de absolvenți. Mai sunt și câteva private care listează astfel de specializări. Numărul de posturi disponibile nu depășește 3-4 la un moment dat. Lucrurile sunt relativ simple: firmele mici externalizează fiindcă nu își permit să țină un angajat doar pentru treaba asta, firmele mari și cu activități complexe au maxim un post. Firmele de consultanță sunt majoritatea de nivelul one man show, cele mai multe PFA. Sunt vreo 3-4 firme mari și câteva altele abonate la contractele cu statul.
Periodic, primesc CV din aplicații spontane, așa că prima sursă a fost aceasta. Am pus anunțuri pe MyJob.ro și pe BestJobs.ro (am cont și pe ejobs și am verificat, sunt în linii mari cam aceleași CV cu bestjobs), de unde au venit ceva peste 100 de aplicații (70 pe best, vreo 40 pe myjob). La anunțul de pe bestjobs am primit destul de multe CV irelevante, astfel că, în principiu, aș pune egalitate între ele.
Am selectat cu totul 10, dintre care un candidat nu respecta profilul la care mă gândisem, fiind o persoană cu experiență. Deși viața m-a convins că niciodată scurtăturile nu te ajută, am zis să mai fac o încercare. A fost și cea mai mare dezamăgire 🙂
Am avut mână bună la selecție. Toți au venit la timp, unii chiar au făcut exces de zel și au venit mai devreme și astfel s-a întâmplat ca două candidate să se întâlnească, ele fiind colege de grupă. Legat de asta, dintr-o grupă de master de 26 de persoane, au aplicat 7, din care am selectat 5. Cu excepția deja amintită și a unei fete care în mod evident avea cunoștințe superioare majorității, în schimb avea dificultăți de comunicare (emoții? oboseală? habar n-am, ghinionul ei) restul candidaților sunt angajabili. Copii frumoși, cu naivitatea specifică vârstei, un pic confuzi și nehotărâți, dar conștienți de lipsurile lor, curioși, și dispuși să o ia de la zero.
Am aflat practici interesante ale concurenței, care îi exploatează în „practică” neplătită sau pe part-time de jumătate din salariul minim pe economie.
M-am convins că școala românească nu are nici o legătură cu economia reală și nu mai mi se pare atât de absurd ca cineva care termină o facultate în domeniu să aibă nevoie de un curs de pregătire profesională pentru a desfășura anumite activități, deși în facultate majoritatea au făcut materia respectivă. Am descoperit facultăți inutile – struțo-cămila numită „Ingineria mediului”, care nu produce nici ingineri, nici specialiști în mediu – dar și unele cu parțială acoperire practică, în sensul că le-a oferit niște informații și metode care să îi ajute în activitățile practice în viața reală.
Până la urmă, restul fiind egal, diferența între ele este făcută de ceea ce face diferența și în viața reală. Dorința de victorie și determinarea. După experiența asta îmi păstrez optimismul. Tânăra generație nu e chiar atât de rea (în mod sigur, nu este mai slabă decât a noastră). Baftă, copii!
Ok, poți să spui mai multe despre subiectul ăsta, te rog?
Acum am terminat Facultatea de Geografie la Universitate, Meteorologie-Hidrologie, iar materiile cu care am rezonat in cea mai mare parte au fost cele de mediu: calitatea apei, calitatea aerului, geografia mediului, protecția mediului. De aceea urmează să mă înscriu peste 2 săptămâni la masterul de mediu de la Universitate. O a doua opțiune e cea amintită de tine în articol, Ingineria mediului de la Polithenică. Tu ca specialist în domeniu sau ca potențial angajator, care crezi că se pliază și oferă studenților o pregătire mai bună pentru a se integra mai ușor pe piața muncii?
Din punct de vedere al informațiilor și al adecvării la profesie, categoric masterul de la Universitate. Cel de la Politehnică doar îți adaugă eticheta de inginer, care nu știu cât de utilă îți va fi în carieră, deși pare că sună tentant, mai ales că am văzut anunțuri de angajare pentru „Inginer mediu”. Ca idee, candidații care au făcut facultatea în altă parte (Geografie, Biologie) și au venit la Poli regretă, ei având termen de comparație.
Ok, multumesc frumos pentru părere. Succes cu activitatea și cu viitorii candidați.
In ceea ce priveste protectia mediului am avut de-a lungul anilor o prea mica expunere fata de acest subiect, sau obiect al muncii pentru unii; dar cum in ultimul timp am tot interactionat cu proaspeti absolventi, in cautare de locuri de munca sau de idei pe care sa le puna in practica pe cont propriu, cred ca pot sa-mi spun o parere pe aceasta tema: iar parerea graviteaza in jurul acestei generatii de tineri aparent ambitiosi, aparent inocenti, aparent nepregatiti, dar destul de infipti atunci cand vine vorba de viitorul lor. Infipti in sensul bun, adica se agata de orice fir care i-ar mentine deasupra liniei de plutire. Partea mai putin buna e ca agatatul acesta consuma o gramada de efort, care ar fi mult mai bine folosit in directia dezvoltarii. Personale bineinteles. Aici intervine insa inocenta si nepregatirea pentru ca saracii tineri, oricat de ambitiosi ar fi, nu stiu de unde s-o apuce si incotro sa se indrepte. Se vede destul de clar lipsa unor modele, a unor mentori, chiar si in persoanele profesorilor, care sa le insufle incredere si dorinta de reusita.
Parțial de acord.
O să vorbesc din perspectiva tinerilor, dar în nume personal, desigur. Suntem înfipți, suntem ambițioși fiindcă suntem conștienți că din cer nu cade. Suntem și care nu suntem, dar ei deja au de la părinți ce noi ne dorim să obținem. Depunem un efort mai mare fiindcă nimeni nu ne așteaptă să ne pregătim în ritmul nostru, iar pentru asta e nevoie să accelerăm. Accelerând, automat obosim, dar suntem tineri și ne refacem repede, lucrul ăsta e prea puțin important acum. Ca să te pregătești personal nu e neapărat nevoie de citești cărți de dezvoltare personală, să stai în casă sa meditezi. Ajungi la o vârstă în care autoeducația este definitorie pentru tine atunci când lași adolescența în urmă. Profesorii, părinții sigur că te pot ajuta, oricând poți primi sfaturi de la ei, doar că tu, ca tânăr, la vârsta pe care o ai, consideri că e bine să te agăți de un loc de muncă, de unde e mai ușor să te dezvolți, chiar cu un efor suplimentar. Dacă încerci să te agăți de orice oportunitate ca să te mențină pe linia de plutire, nu înseamnă cu nu ai ambiții, nu ai dorința de a reuși. Toate lucrurile pe care le faci sunt etape către dezvoltarea personală pe care o aminteai. Doar învățând poți progresa și inveți mai mult agătat într-un loc de muncă, decât singur acasă. Dacă acum Cristian m-ar angaja pe 10 milioane, ar trebui să fac un efort foarte mare să învăț într-un timp foarte scurt lucrurile pe care trebuie să le fac, pentru că mă plătește să produc, nu să învăț și aș face un efort să renunț și la salariul actual. Totul însă m-ar ajuta să ajung unde îmi propun mai mult decât jobul actual și să mă dezvolt într-un domeniu în care îmi doresc să mă dezvolt, nu să mă plafonez aici, chiar pe un salariu mai mare.