(Un fel de) explicație

Pentru că sunt câțiva oameni pe-aici care chiar contează pentru mine, mă simt dator să explic „abandonarea” din ultima vreme. O parte a poveștii a putut fi dedusă din câteva posturi „off-topic”.

Din punct de vedere profesional, trec printr-o schimbare majoră. De la statutul de freelancer serelizat, în care m-am complăcut în ultimii 12 ani, am trecut acum la acela de antreprenor în toată regula cu angajați și birou (apropo de birou, poate știți pe undeva un birou mic 20-30 mp, nu mai mult de 200€ – am nevoie doar pentru o activitate de relații cu publicul care să se desfășoare două zile pe săptămână dimineața, trei după-amiaza). Astfel că în ultimele două luni am fost prins cu interviuri, inducție pe post, plus activitățile curente. De asemenea, pornesc un business nou, colateral celui actual.

De când a apărut criza am observat încetul cu încetul polarizarea economiei românești (deși am vaga impresie că un fenomen similar se petrece și „dincolo” din ce mai citesc prin surse alternative). Dispar încetul cu încetul de pe piață firmele mijlocii care multă vreme au constituit baza mea de clienți. Rămân firmele mari și firmele foarte mici. Cele mijlocii, fie accelerează să intre în prima ligă, fie se restrâng încetul cu încetul. Presiunea crește. Frustrările cresc. Valul de naționalism care devine din ce în ce mai puternic în țările civilizate de aici își are originea. Marile corporații au externalizat joburi în zone mai ieftine afectând însă nivelul de trai din țările de origine. România a beneficiat parțial de acest curent însă și aici se simte că s-a atins o limită.

Pe zona de servicii (indiferent de natură) piața se structurează în două categorii: integratorii și specialiștii. Dacă nu ești integrator, șansele de a prinde un proiect „la prima mână” sunt inexistente, iar șansele de supraviețuire în absența unei „lipiri” de un integrator sunt foarte mici. Și-atunci, îți rămâne doar să băltești în mediocritate, fără prea mari speranțe de evoluție și dezvoltare până când vei fi scos de pe piață sau să forțezi dezvoltarea. Asta încerc eu să fac acum. Din peste 300 de firme cu activități similare pe care le monitorizam, au mai rămas în activitate sub 100, inclusiv cu firmele noi apărute.

Nu este o situație OK și nici nu o văd sustenabilă pe termen lung. Ne aflăm însă într-o perioadă de schimbare de paradigmă economică, în care „lumea veche” se dovedește inadecvată momentului, dar „lumea nouă” nu se vede încă la orizont. Sau poate nu suntem în stare să o vedem… Însă viața este inevitabil limitată și atunci, trebuie să te adaptezi momentului.

În ceea ce privește „obiectul” blogului, mă surprind de mult prea multe ori repetându-mă. Avem o clasă politică în regres puternic, rezultat al unei politici de resurse umane dezastruoasă. Faptul că suntem membri ai UE ne salvează de un faliment și disoluție a la Ucraina însă nu înseamnă neapărat că ne îndreptăm (împreună cu UE) într-o direcție bună pentru România. Asistăm la o restrângere a drepturilor și libertăților individuale la nivelul întregii lumi „civilizate” îngrijorătoare iar protestele sunt firave și reprimate ușor. Naționalismul crește. Avem experimente politice – Ungaria, Turcia – care sunt rețetă sigură pentru un dezastru pe termen mediu.

Politica românească a devenit un fel de echivalent al „ligii lui Mitică” în fotbal. Ponta e un fel de Pițurcă (acesta având însă, în spate niște performanțe ca jucător). Nu contăm la nivel internațional, ne bucurăm când mai vindem câte un jucător către o echipă de pluton din Occident. Interesul se reduce la un grup de „ultrași” care fac galerie, restul publicului nemaifiind prea interesat.

Nu abandonez blogul, voi mai scrie, dar probabil mai rar. Mulțumesc că (încă) mai sunteți pe-aici 😉