Trezirea

Scena politică începe să se animeze. În weekend am asistat la mai multe atacuri din partea PD la adresa liberalilor, prin scoaterea de la naftalină a „mogulului” Patriciu, Traian Băsescu a ţinut un discurs mobilizator în care ruga procurorii să nu ţină cont de „presiunile politice” (ale altora, desigur), dar poate cel mai semnificativ lucru a fost recunoaşterea lui „dragă Stolo” că se teme de „alianţa mocirloasă”.

Care alianţă, momentan este la stadiul de discuţii şi negocieri, atât PNL, cât şi PSD încercând să fructifice avantjele pe care le are fiecare. Deocamdată, Călin Popescu Tăriceanu se comportă foarte bine, reuşind să evite delicat orice legătură cu PSD. Liberalii sunt avantajaţi de status quo şi de conservarea acestuia până la alegeri. Ei sunt în creştere, chiar dacă nu spectaculoasă, dar vizibilă, în vreme ce PSD îşi poate diminua baza electorală, chiar în favoarea liberalilor. Ambele părţi ştiu că în cele din urmă vor colabora, fiindcă practic nu există o altă soluţie, având un inamic comun. Conjunctura le este favorabilă şi ambele au înţles că cel mai bine este să aştepte greşelile adversarului.

Surprinde însă deranjul PD-ului, care a fost foarte activ în weekend, semn că teama de înfrângere este din ce mai mare iar sondajele care îi dau la 40% nu sunt suficiente pentru a le ridica moralul. Surprinde, neplăcut, agresivitatea atacurilor, prin care par a încerca să suplinească platitudinea temelor. „Alianţa mocirloasă”, „petro-liberalii”, „slugile lui Patriciu”, „justiţiabilii” reprezintă teme răsuflate, repetate de atâtea ori încât au produs saturaţie şi lehamite. Insistarea pe aceste teme nu face decât să arate sărăcia de idei şi de resurse a democraţilor incapabili să construiască o alternativă serioasă chiar şi la guvernul de amatori al lui Călin Popescu Tăriceanu.

Pentru un partid intrat în campanie din postura de favorit, teama nu este de bun augur, în condiţiile în care Traian Băsescu îşi creează singur vulnerabilităţi, cum este cazul acum cu fiica sa ajunsă subiect al ironiilor pe internet. Se pierde astfel un electorat activ, inteligent şi informat care poate face diferenţa. Acest electorat poate face alegerea pragmatică în condiţiile în care preşedintele nu oferă nici o alternativă certă, ca program şi resurse umane.

S-ar putea argumenta că oricum Traian Băsescu va numi un premier PD şi că, graţie spaimei parlamentarilor români de anticipate, guvernul va trece. Este o variantă. Dar ar fi a doua oară când TB ar nesocoti voinţa electoratului şi, în plus, ar rezulta un guvern slab, vulnerabil unei opoziţii puternice din partea PSD şi PNL. Nu trebuie uitat că la vremea instituirii noului Parlament, preşedintele va mai avea doar câteva luni de mandat şi, în cazul numirii unui guvern PD va trebui să vină în faţa electoratului cu un guvern minoritar şi, luând în considerare resursele umane ale PD, cel puţin la fel de slab ca actualul guvern Tăriceanu. Diferenţa fiind că opoziţia de care va beneficia va fi mult mai serioasă, iar şansele lui de a-şi reînoi mandatul mult mai mici.

PD este pur şi simplu încolţit. Este insuficient de puternic pentru a guverna singur şi nici nu poate face alianţă cu vreunul dintre cele două partide care deja sunt în tatonări. Asta va face ca o parte a electoratului să nu-i mai acorde voturile din raţiuni exclusiv pragmatice. O alianţă PNL-PSD are mai puţine şanse de instabilitate, nu doar prin absenţa lui Traian Băsescu, ci şi prin forţa celor două partide care au arătat disponibilităţi de dialog şi cooperare. Nu trebuie uitat că, dincolo de acuzaţiiile de corupţie, lui Adrian Năstase îi este recunoscută şi acceptată competenţa managerială iar prezenţa lui în fruntea PSD poate induce multora senzaţia că va urma un guvern competent.

În plus, PD va avea şi probleme identitare. Odată cu venirea lui Adrian Năstase, PSD îşi va consolida poziţia de partid de stânga. PNL a anunţat fuziunea cu Alianţa Populară (mă rog, cu Emil Constantinescu) şi cel mai probabil va înghiţi mai devreme sau mai târziu şi PNŢCD, consolidându-se pe partea dreaptă. De asemenea, PC va fi înghiţit mai devreme sau mai târziu, fie de PSD, fie de PNL, astfel încât spectrul politic se va simplifica, iar democraţii vor fi împinşi spre zona partidelor anti-sistem, urmând a lua mai degrabă locul PRM-ului decedat.

Pentru PD, alegerile locale vor constitui un test vital. Un scor slăbuţ şi pierderea câtorva oraşe mari le poate accentua degringolada şi accentua slăbiciunile înaintea alegerilor parlamentare.