Periodic, apar în mass-media discuții despre salariul minim, în care, din păcate, auzi, doar o singură parte. Discuțiile s-au întețit, mai ales în urma programului PSD de creștere accelerată a salariului minim. Este interesant cum în discuție intervine exclusiv o singură parte, cea contra, nici măcar PSD neavând vreun rol în dezbatere, ei doar mulțumindu-se să bifeze o promisiune electorală.
În principiu, argumentele contra pot fi rezumate la două idei și o pseudo-constatare statistică:
1) Nu trebuie ca statul să intervină pe piața muncii, aceasta reglementându-se singură pe baza legii cererii și ofertei.
2) Creșterea salariului minim trebuie corelată cu productivitatea și cum angajații români sunt puturoși, să zică bine-mersi că au unde munci.
3) Pseudo-constatarea statistică: atunci când crește salariul minim, crește șomajul.
Primul argument este și cel mai ușor de demontat. Piața muncii de la noi nu este una liberă, ci una profund dezechilibrată, în care drepturile angajaților nu sunt respectate decât facultativ. Majoritatea celor care lucrează în corporații pot face direct comparația cu colegii lor din alte țări, acolo unde orarul de lucru este respectat la minut și ziua de muncă durează fix 8 ore, comparativ cu o medie de 10 cât este în România.
Pe lângă asta, Consiliul Concurenței anchetează doar înțelegerile între comercianți privind prețul produselor, nu și nivelul salariului. Așa că, dacă mai ai șanse să găsești un kilogram de făină sub 2-3 lei cât e prin supermarketuri, nu vei găsi niciodată un post de casier plătit cu mai mult de 1000 lei (= eventual bonuri de masă).
Chiar și în țările unde legislația apără mai bine angajații (în teorie, nici în România lucrurile nu stau rău, existând o legislație relativ asemănătoare la nivel european, însă tradițional noi stăm prost la partea de aplicare a legii), piața muncii este dominată de angajatori, nu de angajați, astfel că intervenția statului în stabilirea unui prag minim de plată este corectă.
Al doilea argument este și mai stupid. Productivitatea nu este un atribut al angajatului, ci al managementului, iar casiera de la Cora Alexandriei în mod sigur scanează mai multe produse, cam cu aceeași valoare ca la Cora din 40 Rue La Boétie, 75008 Paris, dar primește de 5 ori mai puțini bani. Și exemple similare se pot găsi. Acest argument este dezvoltat mai bine de Cristian Socol, care demonstrează cu cifre o idee enunțată de mine empiric aici și mai pe larg aici.
Al treilea argument este o pseudo-constatare statistică: atunci când crește salariul minim, crește șomajul fiindcă angajatorii vor încerca să-și optimizeze costurile. Dacă aici, din punct de vedere al evidenței, argumentul este corect, în realitate, este foarte ușor de demonstrat că este eronat, fiindcă nu vede pădurea din cauza copacilor. Adică, este adevărat că o parte dintre angajați vor fi concediați ca urmare a creșterilor salariale, dar la fel de adevărat este că, în absența unui salariu minim care să asigure un nivel de viață decent, angajații vor renunța să muncească. Avem peste 3 milioane de români plecați în străinătate pentru că, și dacă ar munci în România, salariile nu le oferă condiții decente de viață. De ce să stea cineva casieră la Cora, când, făcând același lucru în Franța câștigă de 5 ori mai mult? Acest fenomen al ieșirii voluntare de pe piața muncii este vizibil peste tot în lume. În țările „bogate”, muncile necalificate și prost plătite le fac imigranții. De ce nu le fac „băștinașii”? De ce peste cinci milioane de spanioli preferă să stea în șomaj, în condițiile în care acolo lucrează peste un milion de români? Pentru simplul motiv că salariul minim nu le asigură condiții decente relativ la standardele țării respective. Doar nu or fi toți șomerii spanioli doctori, ingineri, specialiști (de altfel, peste tot în lume, în rândul specialiștilor șomajul este mult mai redus decât în rândul necalificaților) ca să considere sub demnitatea lor să culeagă căpșuni, să presteze pe șantiere sau alte munci „înjositoare”. Dacă s-ar interzice migrația, dintr-o dată statisticile cu privire la efectele salariului minim ar avea alte rezultate. A folosi statistica unui fenomen complex cu multiple cauze cum este șomajul ca argument în favoarea uneia din cauze este greșit, de aceea o consider pseudo-constatare.
Nu vreau să mai discut acum despre cretinătatea – hai să facem atunci salariul minim 5000 de euro, care este o copilărie. Faptul că în condițiile existenței unui salariu minim superior (raportat la alte țări, desigur) există oameni care preferă asistența socială arată mai degrabă că nivelul acestuia este sub optimal, departe de a asigura un echilibru între cerere și ofertă.
Spui ca piata muncii de la noi nu e libera.
Ai dreptate.
In Romania scapi mai usor de cancer decat sa concediezi/inlocuiesti niste angajati.
Spui ca in Romania se munceste 10 ore pe zi.
Ei afla ca nu e adevarat. Legislatia nu perimite mai mult de 48 de ore pe zi cu tot cu ore suplimentare.
Ca unii angajati vor sa stea mai mult la munca pentru a castiga mai mult. E treaba lor. Doar prin munca poti reusi in viata
Consiliul concurentei nu se ocupa de salarii. De salarii se ocupa ITM.
Productivitatea in Romania e 1/6 din MEDIA europeana.
Si da, e vina angajatului.
Pentru ca nu poti obtine productivitate mare cu oameni buni doar sa scaneze produsele la casa de marcat.
Sa ne creasca productivitatea muncii ar trebui se mute peste noapte toata industria din silicon valey, shanghai si amsterdamul.
Si daca s-ar muta pe cine ar angaja? :)))))
Apoi comparatia dintre salariul minim din Franta si cel din Romanie e ridicola. Cu 1000 de euro in Romania poti sa ai o viata frumusica, pe cand in Franta nu faci decat sa traiesti ca in romania cu 400 de euro.
Cand creste salariul minim. In primul rand dispar industriile care traiesc doar din salariul minim.
A fost valul croitoriilor. Cum a crescut salariul minim au si migrat la est. Si tot asa.
Si ar fi multe de spus contra salariului minim.
Am impresia că trăiești fie într-o realitate paralelă, fie într-o bulă nespecifică României. Dacă te referi la faptul că nu poți azi să-i spui unui angajat „De mâine nu mai vii la lucru”, da ai dreptate, ceea ce este și normal. Există o perioadă de preaviz stabilită de lege. Angajatul nu este un sclav la dispoziția stăpânului, ci o persoană cu drepturi și obligații.
Poți să-mi explici și mie cum este productivitatea responsabilitatea angajatului? Chiar sunt curios. Eu în schimb pot să-ți dau un exemplu concludent. Un șanț poate fi săpat de 10 persoane în 10 ore
Nu ai înțeles tu comparația, de aia zici că e ridicolă.De regulă, paritatea salariilor România vs. UE este 1/1 unitate monetară. Adică, cine câștigă în România 1000 lei, va câștiga în UE 1000 de euro. În vreme ce în România cu 1000 de lei abia îți asiguri existența, în UE cu 1000 E reușești să trăiești relativ decent.
Ce este rău în dispariția industriilor care trăiesc din salariul minim?
Vezi tu, ceea ce tie ti se pare normal. Poate nu e chiar atat de normal. Libertate pentru unii si constrangere pentru altii nu e chiar normal.
Ti-am explicat mai sus cum e cu productivitatea, era si o vorba „n-ai cum sa faci din cacat bici sa trazneasca”
Pentru ca forta de munca din Romania sa ajunga la productivitatea din UE ar trebui sa vina numai investitori din hi-tech care sa ofere salarii de 10.000 euro.
Unde gasesti tu acei angajati in Romania?
Si nu ma refer la 10, 100 de angajati ci la sute de mii chiar milioane de oameni care sa compenseze numarul celor care castiga salariul minim.
In conditiile in care peste 60% din elevii romaniei sunt semi-analfabeti, sunt curios de unde vei gasi tu acei oameni calificati care sa se angajeze pe 100k salariu anual.
Depinde ce intelegi tu prin trai decent. Daca n-ai trait acolo cel putin o luna sa vezi cum e. Mai bine nu mai face comparatii de genul asta.
Cand dispare o industrie bazata pe salariul minim e tragic pentru cei calificati doar pentru genul asta de munca.
Pentru ca ei vor fi condamnati sa traiasca doar din alocatii si subventii.
Incearca sa intelegi mecanismul in ansamblu nu doar partea cu „sa avem salarii mai mari”.
Si eu vreau sa fie salarii de 1000 de euro. Dar sunt constient ca abia peste cel putin 2-3 generatii se va ajunge acolo. Pana atunci vor urma generatii de sacrificiu, generatii pierdute.
Un calcul simplu arata ca avem nevoie de 60 de ani sa ajungem germania din urma. In conditiile in care germania nu mai creste economic si noi vom avea in fiecare an cel putin 3,5% crestere economica.
Ești prea critic la prima afirmație, nu înțeleg.
Tu ai o imagine limitată de o realitate proprie îngustă, lucrezi probabil în IT și ai tendința să crezi că numai acolo pot fi salarii mari. Ți-am dat exemplu casierei de la Cora din România care câștigă de cinci ori mai puțin deși efectiv face aceeași muncă. La fel pentru orice altă meserie neglamoroasă – sudor, montator termopan etc. Asta nu are legătură cu productivitatea, oamenii fac efectiv aceeași muncă, ci cu o distribuire rațională a profiturilor (vezi articolul lui Socol din Adevărul la care fac referire).
Am impresia că tu nu vrei să înțelegi mecanismul și că lucrurile sunt ceva mai complicate decât „să se dea salarii mai mari”.
Sa presupunem prin absurd ca populismele astea s-ar implementa.
Si de maine toate caseritele din romania vor primi salariu minim de 1000 de euro.
Ion care azi primeste 1000 de euro, el cat va primi de maine?
Daca va primi tot 1000 de euro. Copiii lui Ion nu vor mai frecventa scoala.
Daca va primi 4000 de euro. 90% vor ajunge someri.
Cum rezolvi dilema asta?
Acum, pe bune, tu ai citit articolul meu? Sau ți s-a părut subiectul interesant și ai ținut neapărat să spui ceva? Dacă citeai articolul găseai răspunsul la ultimul comentariu.
Suza-ma pentru deranj.
discuțiile despre salariul minim sunt apă de ploaie, pentru că, să fim serioși, nu există om politic, deci cel care decide, care să nu fie în favoarea lui. asta, pe de o parte. pe de alta, problema salariului minim e falsă: ce contează e nivelul venitului salarial care să asigure un nivel decent de trai (din punctul meu de vedere, asta e o formulă de un relativism atroce, dar cum stânga exact în termenii ăștia pune problema, o las așa). dacă ne interesează atât de mult sărăcia oamenilor, de ce, de exemplu, să nu aplicăm o deducere totală de impozite asupra veniturilor sub 1000 de lei? (sper că nu mi se va răspunde că se vor prăbuși încasările la buget, nu de alta, dar asta ar confirma 2 lucruri: 1. salariul minim e o jucărie fiscală. 2. e măreț statul care supraviețuiește prin impozitarea celor mai săraci cetățeni.
@beranger – ce frumoasă este teoria asta, dar o las așa fiincă „exact în termenii aceștia pune dreapta problema” 😆
Cât din reducerea CAS de 5% s-a regăsit în creșteri salariale? A, păi, stai să vezi că… O reducere de impozite avantajează angajatorul, fiindcă el le plătește, reducerea regăsindu-se în profitul acestuia, nu în veniturile angajaților. Restul impozitelor sunt taxele pe proprietate, care în România sunt încă derizorii.
eu vorbeam serios. teorie? da, din păcate, pentru că toată lumea se gândește la taxe, nu la sărăcie, inegalitate etc. iar tu dacă tu compari o reducere de 5% cu una de 50%, eu ce să zic?
Cum mi-e greu să-ți desenez, hai să o iau băbește, poate, totuși, pricepi: taxele sunt plătite de angajator, nu de angajat, salariile se negociază la net, nu la brut. Asta e cultura noastră fiscală. Ca să nu mai spun că sunt angajați care iau apărarea patronului și preferă să lucreze la negru ca să nu plătească, săracul de el, prea multe taxe. Reducând taxele cu 50%, suma care se plătea la stat rămâne în buzunarul angajatorului și nu ajunge la salariat. Poți să reduci și cu 100%, să nu mai impozitezi nimic sub 1000 de lei (lăsând la o parte că-ți vor sări în cap „colegii” tăi de dreapta că „ei plătesc taxe” și alții nu) suma respectivă NU ajunge la salariat. Acolo unde salariatul știe ce și cum să negocieze, deja vorbim de un alt nivel social care nu are nevoie de ajutor.
Reducerile de taxe au o noimă în ideea stabilirii unor priorități, însă modul în care se fac este reglementat puternic de Bruxelles și nu prea există loc de manevre (vezi situația fraților Micula, în care statul român fie le plătește lor daunele, fie plătește amendă la Bruxelles).
speram și eu să-mi prezinți un desen mai original (ca să trec peste faptul că argumentele uniunea europeană, săritul în cap a celor de dreapta sau cultura fiscală nu-s contraargumente). ideea e că ignori cu obstinație toate consecințele pe piața muncii a unei asemenea măsuri, rămânând cantonat în pasul unu: banii rămân la angajator. și, bineînțeles, angajatorul îi îngroapă și-i descoperă urmașii noștri peste 3000 de ani…
Poți să-mi indici concret care sunt consecințele pe care le ignor în mod deliberat? Măcar una, de sămânță, să revenim în zona concretului.
păi pentru mine ar fi suficient faptul că o sumă mare de bani rămâne în buzunare private, și nu intră în administrarea statului român, cunoscut pentru eficiența și rigoarea în cheltuirea banilor. bineînțeles, asta nu înseamnă nimic pentru tine, așa că: probabilitatea ca un salariat cu salariu minim să ia mai mulți bani decât acum trece de 90% din mai multe motive: 1. presiunea socială asupra angajatorilor. 2. presiunea politică (ce poate lua și formă de obligativitate). 3 calculul economic al oricărui antreprenor cu cap. în același timp, chiar dacă măresc, de la 741 de lei (netul unui brut de 1000 de lei) la 8, 900 de, 1000 de lei, angajatorului îi rămâne încă diferența până la 1231, cât plătește acum în total. jumătate din banii ăștia dacă se duc în investiții și tot se schimbă datele problemei.
Eu ți-am dat exemplul concret: în octombrie s-a redus fiscalitatea muncii cu 5%. Cât din această reducere s-a văzut în noi angajări sau creșteri salariale? 0, evident.
Apoi:
1) Presiunea socială. Frumos sună ca idee, în realitate nu există. Dacă ar exista o presiune socială, salariile ar crește de la sine fără intervenția statului, or este evident că, în absența restricțiilor impuse de stat presiunea ar funcționa exact în sens invers, lucru vizibil în cazul a ceea ce numim „clasa mijlocie”, ale cărei drepturi sociale și salariale s-au diminuat sub pretextul crizei nu doar la noi. Sunt disponibile statistici numeroase care arată că, în toate țările, clasa mijlocie s-a redus numeric. Și vorbim de specialiști, oameni cu calificare și, teoretic, putere de negociere mai mare decât o persoană necalificată angajată pe salariul minim, care, în bună parte, este formată din tineri fără experiență.
2) Presiunea politică. Opa!!! Păi nu era statul dujmanul (sic!)? Instituirea unui salariu minim nu este o presiune politică?
3) Calculul economic. E mult mai simplu. Avem o pâine, o împărțeam la 3, deci avea fiecare câte o treime. O parte dispare. Cum este economic mai avantajos pentru patron? Să păstreze el 2 părți din trei, sau să facă jumătate-jumătate? Care este alegerea rațional economică în absența unei constrângeri?
hai că vorbim discuții. chiar negi orice impact obiectiv al crizei asupra veniturilor clasei mijlocii? sau pui pe același plan o decizie legală directă în folosul statului cu una în care statul pierde? sau negi existența reinvestițiilor din profituri?
Nici-nici. Însă, este de ajuns să ne uităm cum s-a distribuit povara. În vreme ce persoanele deja sărace au sărăcit și mai mult, clasa mijlocie s-a redus numeric, o categorie restrânsă a prosperat. Asta este problema, asta nu înțelegeți voi: modul în care se redistribuie beneficiile începe să devină similar cu cel din perioada ascensiunii comunismului. Citește încă o dată articolul lui Socol pe care l-am linkuit, unde sunt prezentate date statistice concrete privind această redistribuire. Tu zici că banii care rămân sunt folosiți pentru investiții. Asta este marea problemă, că nu sunt. Din România au plecat în anii de criză câteva zeci de miliarde. De la patronul care în loc să investească în firmă și-a luat un Q7 nou, până la băncile care trimit în țările lor orice bănuț pe care pun mâna. Teoriile sună mișto, realitatea este cea din datele INS și cea de pe stradă.
realitatea ține de datele ins? alea pentru care plățile gri și munca la negru nu există?
Ești atât de previzibil 😆 Când rămâi fără argumente o dai în diverse, faci la fel de fiecare dată.
chiar așa? la ce nu ți-am răspuns? la aberația propagandistului socol? tocmai ce ți-am spus: datele oferite de el ignoră o mulțime de date economice, și deci sunt false. plățile informale și munca la negru dau peste cap toată argumentarea lui și a ta: oamenii preferă să plătească și să fie plătiți ilegal decât să dea banii unui stat ineficient (și fac asta și pentru că e mai ușor, nu sufocă afacerile, altfel spus intervenția statului complică lucrurile și îngreunează treaba oamenilor). or exact asta spun eu: scoateți statul din ecuația angajator-angajat (măcar la un anumit nivel)
la ce nu ți-am mai răspuns? care-i legătura dintre slăbirea clasei de mijloc și salariul minim?
până la urmă, te plângi de inegalități. eu îți dau o soluție simplă ca cei mai săraci să fie ajutați, iar singura ta reacție e nu, nu, nu. și mai spui că n-am argumente…
Am înțeles, Socol e propagandist, adânc argument și pe deplin convingător. Articolul e fals fiindcă nu corespunde cu ideea mea că plățile informale și munca la negru reprezintă cea mai consistentă componentă a relațiilor de muncă, de natură să schimbe complet orice teorii economice. Beton.
Și ca să nu crezi că am ceva special cu tine, hai să-ți explic și de ce argumentația cu munca la negru și plățile informale NU afectează. De când a început procesul de creștere mai rapidă a salariului minim nu s-au înregistrat reduceri ale numărului de contracte de muncă oficiale, din contră, a crescut cu vreo 400.000 (stai liniștit, nu e din cauza creșterii salariului minim, ci a creșterii economice). Asta înseamnă că mediul de afaceri a putut acomoda aceste creșteri. În momentul în care s-ar constata o creștere a șomajului, atunci s-ar putea reconsidera ritmul de creștere a salariului minim. Acesta este un aspect. Al doilea aspect, la fel de important, este faptul că munca la negru este caracteristica precarității extreme și este mai degrabă circumscrisă unor zone cu activități preponderent sezoniere – construcții, tipografii, vânzări etc. Aceasta este principala cauză a muncii la negru, nu salariile și taxele, ci incertitudinea. Acolo unde activitatea economică are un caracter constant și predictibil se preferă încheierea contractului de muncă și din rațiuni de securizare a forței de muncă. Cu cât se urcă pe scara socială, cu atât munca la negru este mai redusă, fiindcă acolo există alte forme de „optimizare fiscală”. Dar este peste puterea mea de înțelegere cum ar putea munca la negru să influențeze distribuția valorii adăugate înregistrată legal (căci asta măsoară INS). Din contră, aș zice că, mai degrabă, partea nefiscalizată mărește profiturile companiilor care o practică, nu veniturile salariaților exploatați. Cel puțin așa pare logic economic.
În continuare, aștept niște argumente logice economic și care să treacă de nivelul pentru că așa zic eu sau pentru că automobile.
so, ai construit un strawman și te lupți cu el. n-ai decât. dar uite, duc concesia până la capăt, ca să nu întindem discuția prea mult: stabilit salariu minim la 1000 de lei brut și toate veniturile până în 1000 de lei scutite de impozite. altfel spus, salariatul cu salariu minim ia sigur 1000 de lei și nu 741 ca în varianta pe care o aperi tu.
Bun articol. Intr-adevar in Romania angajatii nu au niciun fel de drepturi. Nu vorbesc de prevederile legale pentru ca alea sunt OK, ci despre faptul ca ele nu se aplica, iar in practica angajatii nu au niciun fel de drepturi sociale.
Sunt patroni care iti interzic sa faci parte din sindicate, care te storc ca pe o lamaie si nu platesc nicio contributie sociala si chiar patroni care poate platesc mai bine dar prefera sa te angajeze la negru.
Cat despre corporatiile multinationale, va rog… Acum cativa ani o femeie care lucra la una din ele a murit de epuizare. A fost utilizata de Geoana intr-o declaratie dupa care batista pe tambal, nu speriem marii contributori,,,
Comentariul meu, pe puncte, a fost atit de in balarii incit a fost sters cu totul. In plus, la ora la care l-am scris trebuia sa dorm, sa fiu odihnit la scoala.
Sa-mi fie invatatura de minte, sa ma mai amestec in discutiile oamenilor mari.
Când scrii că la stat lucrează mai mulți oameni decât în privat ai pretenția să fii luat în serios? Acum, este adevărat că aparatul de stat este supradimensionat raportat la numărul de angajați din privat, dar nici să batem câmpii nu e bine, că îi doare.
Posibil sa fi gresit cu afirmatia respectiva? Celelalte sint automat gresite si ele?
Când pornești de la o premisă greșită nu ai cum să ajungi la o concluzie corectă.
Corect, dar comentariul sters nu era o concluzie bazata pe o premisa gresita. Stim amindoi asta.
E blogul tau, regulile tale. Daca vrei sa functioneze cum era odata blogary, nimeni nu se poate opune.
Am ajuns cam târziu aici…Îmi place că ai luat în calcul un argument decare cred că am uitat să-l precizez în articolul meu pe aceeași temă: faptul că spaniolii preferă șomajul decât să facă treburile mărunte de 600 EUR să spunem, sumă care îi mulțumește totuși pe români.
Pe de altă parte – la comentarii văd că unii au preluat idei fixe: angajații de la stat, presiunea asupra antreprenorilor, etc.
De fapt se confundă mai multe idei:
1. Nr de angajați la stat este oarecum dependent de nr de locuitori (învățământ, sănătate, armată, poliție, jandarmerie, servicii secrete, etc.). Aici este vorba însă în special de bugetari. Există însă o mulțime de angajați la stat care NU sunt bugetari, deci despre care nu se poate spune că li se plătesc salariile din contribuțiile noastre, ci din activitățile lor (Poșta Română, CEC Bank, etc.)
2. Nr angajaților la stat este de 2 feluri: cei care lucrează în admnistrația centrală (nr lor e dependent de politicile guvernamentale) și cei care lucrează în administrația locală (nr lor e dependent de bugetul primăriei)
3. NR de angajați din administrația centrală a crescut mult în deceniul trecut ca urmare a aderării României la UE. Fie a fost vorba de instituții înființate de la zero (ex. ANPM infiintata in 2004), fie de structuri care sa preia noi atributii (ex. raportarile europene ale INS).
4. Nemulțumirea față de angajații de la stat vine deseori din neînțelegere. De ex. faptul că impozitele și taxele locale sunt prost organizate e vina primăriilor, dar lumea înjură MF-ul :)) Știu comune care au sisteme informatice net superioare celui din București, Sectorul 6…Sau cozile de la Poștă datorate unor ”tunuri” date de guvernarea PDL împreună cu sindicaliștii intrați în Parlament pe listele PRM, dar migrați rapid la putere în 2005.
5. Plecarea angajaților din sistem datorită salariilor mici. Vezi aberația cu INS, rezolvată foarte târziu: http://www.mediafax.ro/social/guvernul-va-majora-salariile-angajatilor-ins-dupa-ce-institutia-a-reclamat-ca-ii-pleaca-personalul-13726046
Sigur, acestea sunt probleme conexe salariului minim, dar lumea se repede să le menționeze în argumentația lor, ignorând din neștiință sau rea-credință situația de facto. O învrăjbire socială din care are toată lumea de pierdut.
Bine punctate ideile. Cresterea salariului minim ar trebui insa dublata de o relaxare fiscala pentru agentii economici tocmai pentru a preintampina o scadere a numarului de angajati. In asa fel incat in loc sa mute bani de la salarii la asistenta sociala sa se mute bani de la taxe pe venit/profit la taxe pe munca. Numarul de angajati ar ramane acelasi, nivelul taxelor colectate de stat ar ramane acelasi.