Începutul sfârşitului

Pe moment, am spus că ieşirea lui Traian Băsescu de vineri, continuată apoi şi sâmbătă cu mici nuanţări reprezintă o sinucidere politică „în direct”. Privind comentariile care au urmat, cred că rezultatele acestei ieşiri negândite suficient (deşi atent calculate) vor fi dezastruoase în plan electoral.

În primul rând, au dreptate cei care spun că Traian Băsescu a declanşat atacul împotriva singurului adversar real care îi mai rămăsese, presa, în condiţiile în care a reuşit o decredibilizare serioasă a întregii clase politice. Însă acest lucru este o greşeală majoră. Presa nu este un adversar, ci un mijloc. Când îţi faci din presă un inamic, muţi miza politică în derizoriu. Una este să te baţi cu Ion Iliescu, Adrian Năstase sau Călin Popescu Tăriceanu şi alta este să te baţi cu Andrei Bădin şi Victor Ciutacu. Dacă în primul caz aveam de a face cu un David în luptă cu Goliathul corupţiei, în al doilea caz avem de a face cu un nebun care trage cu tunul după vrăbii. Care ar fi pasul următor? Înjurarea detepiştilor care n-au fotoşopat bine familia prezidenţială? Este ca şi cum Real Madrid ar vorbi de „meciul secolului” despre întâlnirea cu Building Vânju Mare.

În al doilea rând, modul în care a fost receptat acest atac – inclusiv în zona mass-media prietenoasă – porneşte de la o premisă umilitoare pentru preşedinte. Aproape toată lumea a acceptat ideea că „preşedintele este în scădere de popularitate” şi „face ceva” pentru a reveni. Or, dacă se induce ideea că preşedintele este în declin, acesta reduce mult din impactul ofensivei şi totul eşuează în patetism.

În al treilea rând, mă amuză ideea că tema familiei este foarte importantă pentru români. Pentru o clipă am crezut că vorbim de o altă ţară. Da, familia este importantă la un şpriţ, la o nuntă, în manele sau telenovele. Altfel, vorbim de ţara cu cea mai mare violenţă domestică din Europa, în care misoginismul este un fenomen cvasi de masă. Da, noi iubim femeile, dar să-şi vadă dracului de cratiţele lor.

În al patrulea rând, atacul vine un pic cam târziu pentru scopurile sale. Societatea este deja împărţită pro şi contra, preşedintele se află pe un trend descendent, astfel încât impresia lăsată este aceea a cuiva care îşi vede susţinătorii plecând şi plânge disperat „nu vă duceţi la ăialalţii că minteeee”. Mă îndoiesc că telespectatorii în creştere ai trustului Intact nu sunt la curent cu isprăvile mai mult sau mai puţin imaginare ale lui „Felix motanul turnător”.

În al cincilea rând, pretextul dezlănţuirii atacului este unul neinspirat ales. Fiica preşedintelui este un nou „Nicu Ceauşescu”, împinsă de la spate de tăticu şi nu are cum să fie o cauză populară. Ca să nu mai vorbim că alegerea nepotrivită a declanşării atacului, într-un moment în care era de aşteptat o declaraţie oficială referitoare la deplasarea făcută îi subliniază caracterul neinspirat accentuând ideea omului care se foloseşte de funcţie pentru a-şi rezolva frustrările personale.

[Adăugire ulterioară]

În al şaselea rând, a vorbi despre „ziarişti-tonomat” în care „bagi euro şi cântă ce vrei tu, în condiţiile în care eşti cel care a propus ca ambasador pe unul dintre cele mai jalnice exponente ale pupincurismului de la Vadim Tudor încoace şi îl ai pe post de consilier pe cel mai penibil „osanalist” e cel puţin o strategie riscantă – la fel cum toate disputele pe tema Justiţiei şi a corupţiei a dus la scoaterea scheletelor prezidenţiale din dulap.

În al şaptelea rând, preşedintele se adresează unui public din ce în ce mai low, total diferit de alegătorii săi de bază însă acest electorat nu prea se duce la vot şi asta poate fi o problemă în perspectiva şirului de alegeri care va urma. Este fenomenul „Gigi Becali” – care are scoruri mari între alegeri, dar care la vot nu obţine mai mult de 2%. Nu ar fi exclus ca în lumina noilor evoluţii, partidul prezidenţial să scadă sub 30% la locale, ceea ce va atrage un dezastru la alegerile parlamentare.

[/Adăugire ulterioară]

Overall, avem un politician în scădere de popularitate care îşi foloseşte funcţia pentru a se răfui cu nişte „derbedei” care şi-au permis să facă ironii pe seama incompatibilităţii dintre fata sa şi limba română în speranţa de a reveni în sondaje. Nu-i aşa că sună patetic?

PS La asta trebuie adăugat şi alegerea neinspirată a temei de campanie a PD pe ideea „guvernului franciză PSD”. Franciza este un concept nou, pe care nu-l înţelege prea multă lume, mult prea abstract pentru a atrage suport popular. Din punct de vedre conceptual este oricum o aberaţie, fiindcă asta ar însemna să vorbim de un guvern PSD, ceea ce nu este cazul, PNL făcând ce vrea şi profitând la maxim de incoerenţa PSD. Ideea de franciză a fost lansată de Theodor Stolojan – asta ca să ne dăm seama câtă economie ştie „tehnocratul” şi repetate ulterior de toţi purtătorii de cuvânt ultimul fiind Vasile Blaga (pe bune acum, crede cineva că acesta ştie ce este o franciză?) Ideea este la fel de neinspirată ca ideea „clasei” de la alegerile europarlamentare care i-a dus la 28%.