De ce sunt intelectualii împotriva PSD

Unul din lucrurile care unește tabăra anti-PSD este superioritatea. Majoritatea intelectualității este anti-PSD, o situație cumva perpetuată din anii ’90. Puținii intelectuali apropiați de PSD au fost târâți prin campanii de denigrare – începând cu Eugen Simion, unul dintre cei mai importanți critici literari români, pus cumva pe nedrept în umbra lui Nicolae Manolescu.

PSD a încercat o  vreme să atragă, folosind ceea ce știa el mai bine, sinecuri pentru unul sau altul, doar că tipul de leadership practicat după retragerea lui Adrian Năstase a adus în rândul conducerii persoane care nu avea nici o tangență cu zona culturală. Dacă un Adrian Năstase poate fi imaginat la Ateneu, la teatru sau la Operă, nimeni nu-l vede pe Dragnea având frământări intelectuale. Astfel că PSD a încetat orice efort de a mai atrage de partea sa intelectualii publici, deși teoria spune că, fiind un partid de stânga ar trebui să fie apropiat de intelectualitate. Numai că la noi, aceasta a fost preponderent de dreapta. Mă rog, dihotomia stânga/dreapta are ale fundamente în România.

Ceea ce se constată în ultima vreme este o radicalizare a discursului, o violență de limbaj oarecum în consonanță cu #muiepsd. Ultimul exemplu de implicare îl reprezintă protestele actorilor, pe o cauză, totuși, foarte specioasă, care ar necesita cunoștințe specifice pentru a putea discerne dacă este în realitate motiv de implicare sau nu. Totuși, până la urmă, protestele magistraților sunt întemeiate pe faptul că lor li s-au tăiat din privilegii, nu înseamnă neapărat că au și dreptate. Discuția ar fi trebuit purtată mai ponderat, numai că ambele tabere sunt prea radicalizate pentru a mai putea găsi o cale comună.

În opinia mea, cauza radicalizării intelectualității o reprezintă pierderea statutului. Deși comunismul se voia o societate egalitaristă, în realitate era bine sedimentată pe caste, iar după 1989 multe din castele care aveau statut privilegiat atunci și l-au pierdut. Scriitorii, aveau case „de creație” unde petreceau vacanțe la prețuri infirme, de exemplu. Aceste privilegii au dispărut treptat-treptat. Practic, în momentul de față, intelectualii rămași în afara vreunei sinecuri, trebuie să se descurce cu ceea ce „produc”. Economia de piață.

Însă, ceea ce este mai dureros este că nu-i mai ascultă nimeni, iar statutul lor de intelectuali publici s-a diminuat. Internetul a permis apariția unor alți „influenceri” și a scurtat foarte mult limita de atenție pentru liderii clasici. Această pierdere de tribună îi face să fie mai vocali, încercând să acopere prin volum și invective lipsa de audiență. Doar că aceasta este o cale sigură către decredibilizare și o nișare din ce în ce mai îngustă.