Dragă Stolo…

În iarnă lansam supoziţia că Stolojan şi grupul său nu sunt creaţia lui Traian Băsescu, ci încearcă să facă şi ei o carieră politică la umbra „marelui jucător”, toleraţi de acesta, la fel cum este tolerat şi un Talpeş, de exemplu. Faptul că democraţii nu se grăbesc să strângă relaţia cu „dragă Stolo” pare să confirme această ipoteză. În sprijinul acestei idei vin câteva momente politice interesante:

– în prima săptămână de campanie pentru refendum, Traian Băsescu a fost singur, PD-ul implicându-se foarte puţin, lucru care a dus la umilinţa din Bucureşti unde Vanghelie a strâns de două ori mai multă lume decât „jucătorul”; în acele momente s-a văzut că PLD nu are practic nimic de adus PD-ului sau chiar lui Traian Băsescu însuşi; prezenţa în prim-plan a lui Stolojan a avut mai degrabă darul de a arăta că preşedintele nu era singur în acele momente;

– democraţii refuză cu obstinaţie orice apropiere formală de PLD, ceea ce pentru un partid altfel destul de obedient faţă de cerinţele preşedintelui este cel puţin surprinzător; oricum, nici Traian Băsescu nu s-a dovedit foarte insistent în această direcţie; din contră, oamenii lui Stolojan sunt împinşi din toate direcţiile să se descurce singuri la alegerile europarlamentare; ţinând cont că aceste îndemnuri vin de la Cezar Preda şi Emil Boc, două persoane care nici măcar un pahar de apă nu beau fără aprobare de la Cotroceni, concluziile sunt uşor de tras;

– chiar dacă echipa lui Stolojan a fost cumva parte a planului prezidenţial, este evident că după referndum nu mai este inclusă, cel mai probabil acest punct fiind una dintre condiţiile oferirii sprijinului democraţilor;

– referendumul a demonstrat că nici Traian Băsescu nu se poate descurca fără democraţi, după cum nici democraţii nu se pot descurca fără preşedinte, iar în această relaţie Stolojan nu prea îşi găseşte locul;

– din punct de vedere al logicii politice, o uniune PD-PLD nu-şi are rostul, oamenii lui Stolojan neavând ce să aducă în schimbul funcţiilor pe care le solicită, de aceea insistă democraţii ca foştii penelişti să treacă testul alegerilor.

Desigur, şi în relaţia cu PLD lucrurile sunt un pic similare. Băsescu a avut nevoie de Stolojan pentru a arăta că nu este singur într-un moment în care PD-ul stătea în expectativă, în trecut l-a folosit pentru a destabiliza PNL, are nevoie de cei 30 de parlamentari. De partea cealaltă, Stolojan se foloseşte de numele şi imaginea lui Traian Băsescu pentru a atrage adepţi.

Ceva-ceva se întâmplă, altfel nu ar fi recurs PLD-iştii la gestul disperat de a-l anunţa pe Stolojan drept cap de listă la europarlamentare doar-doar or strânge de un cinci la sută. Problema lor este însă legată de identitatea politică. Degeaba clamează ei liberalismul fiindcă nimeni nu-i crede. Nu au reuşit să extragă nimic din electoratul PNL, nici din membrii partidului, dezertările fiind neglijabile. Cu atât mai puţin vor reuşi acum când PNL este singur la guvernare. În plus, în plan internaţional nu au acces la internaţionala liberală, iar dacă s-ar afilia la populari şi-ar pierde orice raţiune de a mai exista ca partid de sine stătător. Aici este de observat că democraţii s-au grăbit să ajute PNG-ul să intre în internaţionala Populară – chiar sunt curios dacă demersul lor va avea succes – dar nu sunt prea grăbiţi să facă acelaşi lucru pentru PLD.

În condiţiile în care ei s-au afirmat doar prin două lozinci – „Jos Tăriceanu!” şi „Noi îl iubim pe Traian Băsescu” – sunt în pericol de a cădea victimă pragmatismului electoral. Ce rost are să votezi cu PLD, care nu are şanse să intre în Parlament, când poţi vota cu PD care va obţine sigur peste 30%?

De asemenea, în condiţiile în care PNL a realizat deja polul de dreapta cu două partide a căror orientare ideologică de dreapta nu poate fi pusă la îndoială, PLD are probleme în dezvoltarea propriului pol cu un partid având o doctrină incertă, unul legionar şi unul… inexistent. Deşi aparent PNL nu beneficiază de un aport electoral de pe urma polului, nici PD-ul nu beneficiază de mare lucru din alianţa cu un partid care nu intră în parlament şi îi canibalizează electoratul şi un altul care îi provoacă mai degrabă prejudicii de imagine. Liberalii în schimb punctează la imagine – în ciuda a ce spun majoritatea analiştilor, eu cred că moştenirea lui Corneliu Coposu rămâne atractivă pentru electoratul de dreapta şi PNL o poate capitaliza integral, beneficiind în plus şi de influenţa PNŢCD în plan regional, dar şi în diaspora (acolo unde Traian Băsescu are încă un sprijin puternic).